Zeci de operații fără caracter de urgență au fost amânate în sistemul medical englezesc de stat din cauza aglomerării de iarnă, cauzată în special de afecțiunile specifice anotimpului rece. Din cauza amânărilor și a aglomerării, oficialii și-au cerut scuze pentru „condițiile de lumea a treia”, scuze care însă trimit sistemul românesc direct în lumea a enșpea!
Supraaglomerați de pacienții care vin pe bandă rulantă, oficialii NHS (Sistemul Național de Sănătate) au suspendat momentan prevederea care nu permite amenajarea saloanelor mixte, cele în care sunt cazați bărbați și femei laolaltă.
O secție de Accidente și Urgențe din Nottingham a avut în noaptea de 2 spre 3 ianuarie 140 de pacienți deși între 80 și 100 de pacienți reprezintă un nivel extrem de ridicat de aglomerare. Din această cauză, s-a intrat pe Cod Negru, maximul, ceea ce înseamnă aglomerație extremă, recomandându-se evitarea respectivei secții pentru a nu se mai adăuga noi pacienți.
„În calitate de consultant al Spitalelor Universitare din North Midlands arondate la Sistemul Național de Sănătate (Royal Stoke University Hospital și County Hospital, din Stafford, n.n.), îmi prezint personal scuze cetățenilor din Stoke pentru condițiile de lumea a treia din secție, cauzate de supraaglomerare”,
a scris pe Twitter Dr. Richard Fawcett.
Cam câte lumi a coborât sistemul medical românesc?
Vă dați seama, sistemul de sănătate la care cotizează englezii are rușine! Pentru că 1. s-a supraaglomerat și 2. a devenit mai lent în a furniza serviciile medicale, se consideră declasat vreo două standarde și se scuză că a ajuns să furnizeze condiții de lumea a treia.
Păi, sistemul românesc în ce lume o fi ajuns? Fiindcă acesta este deja:
1. supraagalomerat, adesea cu doi bolnavi în pat
2. lent că aștepți cu anii o programare dacă nu ești Socaciu sau Arșinel
3. lipsit de medici deoarece mulți pleacă în… Marea Britanie inclusiv
4. lipsit de medicamente, materiale, ustensile, consumabile…
5. subfinanțat, în spitale dărăpănate, cu mobilier antic și așternuturi zdrențăroase
6. ineficient, ba chiar ucigaș, trata cu dezinfectanți de tip apă-chioară
…
n. bazat pe simțul datoriei în funcție de mărimea plicului…