Profesorul Doru Căstăian (foto), consilier local din partea PACT pentru Galați, a anunțat, sâmbătă, că intră oficial în cursa pentru Primăria Galați, alegerile fiind programate să aibă loc la anul, în septembrie 2024. Căstăian este unul dintre puținii politicieni gălățeni cu un CV impresionant, cu școala făcută pe bune și cu o reputație solidă.
Doru Căstăian are 44 de ani și este profesor de filozofie și științe socio-umane la Liceul „Dimitrie Cuclin” din Galați. Este doctor în filozofie, autor, traducător și formator de profesori.
În 2018, Căstăian a fost declarat profesor „Merito”, fiind unul dintre cei trei profesori din Galați selectați în programul Merito al Fundației Romanian Business Leaders.
Din septembrie 2020, Doru Căstăian este consilier local din partea partidului local PACT pentru Galați, raportul său de activitate pe ultimul an putând fi consultat AICI.
Căstăian a precizat, sâmbătă, 28 octombrie 2023, pe contul său de Facebook, că va candida pentru funcția de primar al Galațiului pentru că el crede că gălățenii „au nevoie să umple cineva abisul căscat şi întreţinut cu bună ştiinţă între ei şi cei care, până la urmă, le administrează oraşul şi veniturile”.
„Dragii mei, după cum cei mai mulţi ştiţi, în ultimii trei ani nu am fost doar profesor şi om de cultură angajat în tot felul de proiecte culturale, ci am fost de asemenea consilier local din partea PACT pentru Galaţi.
Am ţinut în general la distanţă activitatea mea politică de această pagină, o pagină căreia am încercat să îi păstrez spiritul iniţial, ludic şi voios, încercând să-mi informez urmăritorii fie pe pagina PACT pentru Galaţi, fie pe pagina Doru Valentin Căstaian.
Dar, în tot acest timp, am dat destul din energia şi resursele mele activităţii politice şi am încercat ca funcţia mea să nu fie una strict formală. Activităţile pur formale mă plictisesc, mă demotivează şi mă simt incapabil să investesc timp şi energie în proiecte în care nu cred. Azi îmi revine bucuria de a anunţa pasul următor în proiectul civic şi politic în care am intrat acum trei ani.
Candidez în 2024 pentru Primăria Galaţi.
Cred că oraşul are nevoie de un alt spirit, de alte practici instituţionale, de un alt fel de relaţii între oameni, are nevoie să înveţe să privească cu interes şi recunoştinţă spre trecut şi cu speranţă către viitor.
Nu sunt naiv. Ştiu că va fi greu. Dar cred că pot să câştig alegerile și să stimulez schimbările de atitudine şi de mentalitate în care cred. Am decis să o fac pentru că am curajul să fac lucrurile in care cred și nu mă tem să îmi părăsesc zonele de confort. De asemenea, pentru că oamenii acestui loc au nevoie să umple cineva abisul căscat şi întreţinut cu bună ştiinţă între ei şi cei care, până la urmă, le administrează oraşul şi veniturile.
Oamenii au nevoie de un oraş mai prietenos, mai sigur, mai ofertant şi mai bogat. De un oraş care să dea şansa copiilor lor să rămână acasă dacă asta îşi doresc.
Fiind şi rămânând până la moarte un om al educaţiei, cred că este nevoie de cineva care să apropie administraţia locală de şcoli şi de nevoile lor reale, de cineva care să stopeze practicile feudale din acest moment, cineva care să ajute profesorii şi directorii oraşului să rămână oameni demni, cu mijloace pentru a-şi pune în practică ideile, şi nu vasali siliţi să se umilească sau să se înregimenteze politic pentru a face din şcolile lor locuri ceva mai bune pentru copii.
Cred că tinerii orașului trebuie să devină parteneri reali de dialog și nu doar parteneri de fotografii electorale.
Cred că Galaţiul are nevoie de un om care să poată, la fel de natural şi autentic, să se afle în bibliotecă, pe stadion, în piaţă, în librărie, în universitate sau la teatru. De un om care să conteze şi să aline răni cronice, să îndrepte rele care par veşnice.
Vă mulţumesc şi vă aştept alături de mine (vezi și pagina mea, castaian.ro)”,
a scris prof. Doru Căsătăian, pe contul său de Facebook.
Candidatura lui Doru Căstăian la funcția de primar al Galațiului a venit cumva natural pentru că, după 3 ani în legislativul local, în care a avut timp să înțeleagă mecanismele administrației publice, trebuia să treacă la nivelul următor.
Prin anunțul său făcut sămbătă, prof. Căstăian ridică destul de mult standardul candidaturilor pentru primărie.
Imaginați-vă cât de derizorii și de luat în bășcălie ar deveni candidaturile la primărie ale unor lichele ca Picu Roman, Eugen Durbacă și alții.
Cel mai important adversar al lui Căstăian va rămâne actualul primar Ionuț Pucheanu (PSD), asta dacă acesta va mai dori să candideze pentru un nou mandat (al treilea) la primărie.
Pucheanu are de partea sa mașinăria infernală a PSD, care se poate activa la vot la cel mai mic semn, și întregul aparat administrativ pe care și l-a tot apropiat, din 2016 încoace, cu diverse recompense constând în avansări sau angajări din bani publici.
În mod normal, într-o țară civilizată, prof. Căstăian l-ar spulbera la vot pe unul ca Pucheanu, care nu este altceva decât un șmecheraș cu „școala vieții”, o loază administrativă care nu numai că are un CV sărăcăcios, ci și plin de greșeli elementare de gramatică.
Primarul Pucheanu, cu un CV de corigent, și-a permis să fie arogant cu Doru Căstăian, profesor Merito și consilier local PACT pentru Galați
Nu știm însă dacă Doru Căstăian chiar își dorește cu adevărat să devină primar sau candidează doar pentru a trage partidul (PACT pentru Galați) după el, pentru a scoate cât mai multe posturi de consilier local la alegerile din septembrie 2024.
Dacă prof. Căstăian într-adevăr dorește să câștige alegerile pentru primărie, atunci cu siguranță va fi un adversar redutabil, un competitor care are toate șansele să atragă cât mai multe voturi din partea electoratului de dreapta, dezamăgit de PNL (compromis iremediabil după alianța cu PSD) și USR (care pare tot mai sărac în oameni), partide care nu s-au străduit în ultimii 3 ani „să crească” un candidat viabil la primărie.
Adevărata încercare pentru candidatul Doru Căstăian va fi să îi convingă pe nehotărâți să îi acorde votul, să îi scoată din casă la urne în ziua votului pentru a-l vota pe el.
Sursa foto: Facebook/PACT pentru Galați
3 commentsOn Doru Căstăian a anunțat că va candida pentru funcția de primar al Galațiului, din partea PACT pentru Galați. Cum ar fi ca un profesor Merito să exmatriculeze din administrația locală o loază ca Pucheanu?
Vise, taică! Vise…
Vrabia mălai visează! (Sau vrabia mihai viteazu)
Bine spus: profesor de filoZofie. Dacă era de filosofie era ce ne trebuia la Primărie (n-am găsit altă rimă)