Pucheanu, preotul și polițistul. Elite, nu glumă la deschiderea anului școlar la Galați

In Local, Scoala, Sistemul

Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu a fost prezent astăzi cu fotograful după el la deschiderea anului școlar, la Liceul Auto. În luna iulie 2023, Primăria Galați anunța terminarea lucrărilor de modernizare a liceului auto, în valoare de 1,7 milioane de euro, bani europeni.

Primarul Ionuț Pucheanu (foto – al doilea din dreapta) nu a putut renunța nici în acest an la de-acum enervantul clișeu de a participa la deschiderea anului școlar, însoțit de aparatul său de propagandă și PR, plătit din bani publici.

Evident, acesta este doar un exercițiu de imagine pentru Pucheanu, care vrea astfel să pozeze în primarul preocupat de actul educațional, de viitorul tinerilor din Galați.

Păi ce să le spună Pucheanu unor elevi? În ce domeniu a performat Pucheanu la viața lui ca să poată reprezenta un model pentru tineri, să le poată împărtăși acestora din experiența lui?

Înțelegem să inviți un Hagi la deschiderea anului școlar, să aduci pe cineva care s-a sacrificat pentru binele public, care a demonstrat că este un adevărat exemplu, o reală și benefică sursă de inspirație pentru cei mulți.

Dar să îl aduci pe unul ca Pucheanu să le vorbească unor copii/tineri?

Păi, cu tot respectul, Ionuț Pucheanu este doar o loază cu un CV de corigent, un băiat mai degrabă cu școala vieții, care a știut să se descurce, să dea din coate în partid pentru un job la stat, pentru o funcție înaltă etc.

Unii vor spune că Pucheanu este primar, că trebuie să fie și el prezent la deschiderea anului școlar.

De acord. Dar ar trebui să fie o prezență discretă, să nu vină cu fotograful după el și să aibă pretenția ca el să fie personajul principal al evenimentului, deși nu are rol în piesă.

Este irelevant că în mandatul lui Pucheanu Primăria Galați a direcționat fonduri către anumite licee/școli, că s-au modernizat și anvelopat instituții de învățământ, cum este cazul și Liceului Auto la care el a fost prezent astăzi (luni, 11 septembrie 2023).

Adică, nu ne-nțelegeți greșit, este foarte bine că s-au făcut aceste lucrări, dar asta nu îi dă dreptul vremelnicului Pucheanu să se cocoațe în vârful grămezii, să revendice titlul de jupân, eventual și pe cel de salvator al învățământului gălățean.

Da, și alți politicieni din Galați au făcut exact ce a făcut primarul Pucheanu, înghesuindu-se aiurea la deschiderea anului școlar. De exemplu, i-am văzut în niște poze pe alde Fotea, pe una Cambanache de la Tecuci, pe deputatul PSD Laurențiu Gîdei etc.

Probabil că și de la PNL Galați s-au trezit niște cozi de topor care au și-au făcut imagine pe marginea începerii anului școlar.

Cu toții și-au luat câte un preot și un polițist după ei, la deschiderea anului școlar, și au ținut discursuri plictisitoare despre… nimic și despre cât de importantă a fost și este școala în viața fiecăruia, nu și a lor.

Sursa foto: Facebook/Ionuț Pucheanu


Urmărește faramogul.ro și pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu