Primarul din Cudalbi, Grigore Gheonea (PSD) nu își asumă răspunderea pentru prezența pe lista de invitați la ziua comunei a traperului Gheboasă, susținând că inițiativa pentru aducerea acestui artist aparține unor „fete de la Achiziții”, cu care el este coleg în primărie.
Includerea „marelui artist” Gheboasă (foto în stânga) pe lista de invitați la Ziua Comunei Cudalbi (jud. Galați), eveniment despre care am scris în premieră aici în Alternativa – Jurnalism fără mogul, a declanșat un tăvălug de ironii și întrebări existențiale în rândul cititorilor.
Vorba aia, când vreodată vor mai avea ocazia oamenii muncii din comuna Cudalbi să îl vadă live pe „ditamai artistul” Gheboasă, care a dinamitat Facebookul după prestația sa controversată de la festivalul Untold 2023.
L-am sunat astăzi (joi) pe primarul din Cudalbi, Grigore Gheonea (foto în dreapta), pentru a afla cum a ajuns să îl pună pe listă pe Gheboasă.
Curajos nevoie mare, primarul Gheonea a ținut să ne spună din capul locului că el nu are nici o legătură cu includerea lui Gheboasă pe lista de artiști care vor cânta la ziua comunei și că nici nu a auzit de acest cântăreț până acum 3 zile, când a citit articolul publicat de noi în Alternativa – Jurnalism fără mogul.
„Mă credeți că eu nu știam cine este acest Gheboasă? În iunie, când a fost vorba să ne hotărâm ce artiști vor veni să cânte la ziua comunei noastre, eu recunosc că, printre alții, am vrut să vină Taraful lui Nicolae Botgros.
Dl. Botgros, care ne costa cam 10.500 de euro, dar cu alți 4 artiști alături de dumnealui, a spus inițial că vine, după care m-a sunat a doua zi și mi-a spus că nu mai poate veni pentru că a găsit alt angajament pe mai mulți bani. Așa că ne-am orientat către alți interpreți de muzică populară.
Și când am ajuns la capitolul tineret, am întrebat și eu fetele de la Achiziții, de aici din primărie, pe cine să chemăm? Și ele au făcut un sondaj telefonic, adică au sunat mai mulți tineri din comună și le-au dat trei nume care erau pe listă, printre care se număra și Gheboasă. Iar din 18-19 tinere și tineri care au fost sunați, cam 14 au zis că îl vor pe Gheboasă. Și așa a rămas…”,
ne-a spus, telefonic, primarul din Cudalbi, Grigore Gheonea.
Cine și-ar fi închipuit că Gheboasă are o bază atât de solidă de fani taman în comuna Cudalbi?
Dar stați puțin, sunt atât de mulți tineri în Cudalbi încât să fie justificată prezența lui Gheboasă, cel care are un refren, cităm, despre „o țigancă frumoasă, care dă din găoază”?
„Avem destui tineri în Cudalbi. Nu aș putea să vă spun acum exact câți tineri sunt în Cudalbi, dar sunt. Dar stați liniștiți că am înțeles că la concert vor veni tineri și din alte locslități, inclusiv de la Galați, ca să îl vadă pe Gheboasă la Cudalbi”,
s-a lăudat primarul Gheonea, care a precizat că nu știe ce onorariu va încasa Gheboasă din bani publici pentru concertul de vineri, susținut pe stadionul comunal din Cudalbi.
Pentru Ziua Comunei Cudalbi, primarul Grigore Gheonea a alocat suma de 141.068 de lei, din bani publici.
L-am întrebat pe primarul Gheonea dacă toate lucrurile sunt de la superlativ în sus în comuna Cudalbi, de a alocat o sumă importantă de bani pentru un eveniment care va dura numai 5 ore (18.00-23.00).
„Da, să știți că chiar am făcut multe lucruri în Cudalbi și vă invit să le vedeți, ca să vă convingeți. Oamenii trebuie să se mai și distreze, că doar nu suntem sălbatici. Ce este rău în faptul că oamenii din Cudalbi se vor simți bine, că vor sta unii cu alții?”,
a răspuns primarul Grigore Gheonea.
Întrebat dacă între timp s-a pus la punct cu repertoriul lui Gheboasă, primarul Gheonea ne-a spus că a aflat că artistul are piese în care folosește un limbaj licențios, dar că el a luat deja măsuri pentru ca totul să fie în regulă la concertul de ziua comunei.
„Eu personal am să vorbesc cu Gheboasă și cu impresarul lui, înainte de concert, și am să le spun că dacă aud o singură piesă cu înjurături, scot instalația, microfonul din priză timp de un minut. Iar dacă se repetă treaba asta, întrerup de tot concertul, că o să am 120 de invitați la Cudalbi și nu îmi trebuie scandal la ziua comunei. Vor veni și oameni care vor să asculte și altfel de muzică…”,
ne-a mai spus primarul din Cudalbi.
L-am mai întrebat pe Grigore Gheonea dacă este adevărată informația primită de noi conform căreia mâine, 25 august, ar fi ziua de naștere a uneia dintre fiicele lui, care poate și-a dorit să îl asculte pe Gheboasă de ziua ei, iar primarul din Cudalbi ne-a spus că nu este adevărat, că el are 4 copii, cu toții mari, unii la casa lor, dar că niciunul nu este născut în luna august.