Alexandru Ioan Pâslaru (foto stânga), fiul fostului deputat PSD Galați, Florin Pâslaru (foto dreapta), are o avere considerabilă. La numai 38 de ani, Pâslaru Jr. deține o sumedenie de terenuri, apartamente, vile, bijuterii de valoare și depozite bancare consistente. Asta deși fiul lui Pâslaru nu a avut niciodată venituri importante. Mare parte din averea lui Pâslaru Jr. este alcătuită din bunuri și proprietăți moștenite sau donate, cel mai probabil de tatăl său, fapt care ar trebui să ridice urmnătoarea întrebare: cum a acumulat Pâslaru senior atâta avere, căci în ultimii 25 de ani, oficial, el a fost doar ales local, parlamentar sau consilier pe la București.
Galațiul a fost ani de zile călărit de fostul deputat-turnător de la PSD Galați, Florin Pâslaru, 63 de ani.
Pâslaru a fost mai întâi director la defunctul Pescogal, pe care l-a falimentat cu pricepere, apoi a ajuns consilier local PSD și patron de televiziune locală (TV Galați), după care a trecut la next level, devenind deputat PSD Galați.
De ceva vreme, Pâslaru senior a intrat într-un con de umbră. Aproape că nu mai știe nimeni pe cine mai încearcă să fraierească, să facă o combinație cum se zice.
Între 2017-2019, Florin Pâslaru a fost șef al Cancelariei Președintelului Camerei Deputaților, pe vremea când aceasta era condusă de Liviu Dragnea.
Ca șef al Cancelariei lui Dragnea, Florin Pâslaru a făcut trafic de influență, faptă pentru care a și fost condamnat, în anul 2021, la 2 ani de închisoare cu suspendare. Procurorii DNA au arătat că Pâslaru a cerut bani (aproximativ 15.000 de euro, unor primari din Vâlcea și Argeș, promițându-le că va interveni pentru ca Guvernul să le aloce bani prin PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală).
Pâslaru a recunoscut faptele, pentru a evita astfel o pedeapsă cu executare.
După condamnarea și încarcerarea lui Dragnea, din luna mai 2019, Pâslaru senior a dispărut ca măgarul în ceață.
Dar Galațiul a rămas în continuare la cheremul familiei Pâslaru.
De exemplu, Alexandru Ioan Pâslaru, fiul fostului deputat Pâslaru, a devenit director general al Serviciului Public Județean de Administrare a Domeniului Public și Privat (SPJADPP), aflat în subordinea CJ Galați, adică a baronului PSD Costel Fotea, în urma concursului organizat în perioada 28 martie – 5 aprilie 2022, la care Pâslaru Jr. a rămas singur în cursă după proba scrisă.
Devenit bugetar, după ce a scris în CV-ul său că timp de 3 ani a fost și reporter la TV Galați unde făcea „interviuri și investigații”, Pâslaru Jr. a trebuit să completeze în premieră o declarație de avere.
Ei bine, Pâslaru Jr. are o declarație de avere lungă cât o zi de post, de zici că toată viața lui a muncit din greu ca să poată agonisi, vorba aia, bani negri pentru zile albe.
Alexandru Pâslaru deține nu mai puțin de 8 terenuri, după cum urmează:
1) Teren intravilan de 667 mp, în municipiul Galați, dobândit în anul 2012, prin contract de donație
2) Teren intravilan de 3797 mp, în satul Tecuci, jud. Teleorman, dobândit în 2017, moștenire
3) Teren agricol de 6,72 hectare, în satul Tecuci, jud. Teleorman, dobândit în 2017, moștenire
4) Teren agricol de 1 hectar, în comuna Dobroteșt,i jud. Teleorman, dobândit în 2017, moștenire
5) Teren agricol de 27,56 hectare, în comuna Dobrotești, jud. Teleorman, dobândit în 2017, moștenire
6) Teren agricol de 0,52 hectare, în comuna Ghimpeteni, jud. Olt, dobândit în 2017, moștenire
7) Teren agricol de 2,07 hectare, în comuna Ghimpeteni, jud. Olt, dobândit în 2017, moștenire
8) Teren agricol de 5,20 hectare, în comuna Tufeni, jud. Olt, dobândit în 2017, moștenire.
Așadar, toate cele 8 terenuri au venit „de undeva”. Unul din donație, cel mai probabil de la tatăl său, fiind vorba despre terenul de pe str. Al. I. Cuza, pe care se află vila construită de fostul deputat Florin Pâslaru.
Celelalte 7 terenuri sunt moștenite de Pâslaru Jr. probabil de la bunici sau o altă rudă.
În mod ciudat, aceste terenuri sunt situate în jud. teleorman (fieful lui Liviu Dragnea) și au fost primite de Pâslaru Jr. fix în anukl 2017, când tatăl său a devenit șeful Cancelariei lui Dragnea.
Încă ceva: este posibil ca terenurile să îi fi fost donate de bunici, dar ar fi interesant de văzut dacă nu cumva aceste terenuri au fost cumpărate cu ani în urmă chiar de Florin Pâslaru și înregistrate pe numele bunicilor. Este doar o presupunere.
Apartamente și case de locuit. Plus bijuterii colecționate de Pâslaru Jr. încă de la vârsta de 11 ani 🙂
Pâslaru Jr. mai deține și 2 apartamente și două case de locuit (vile), după cum urmează:
1) Apartament de 46,16 mp, în București, dobândit în anul 2004 (vânzare-cumpărare)
2) Casă de locuit de 623,62 mp, în municipiul Galați, dobândită în anul 2012, contract de donație
3) Apartament de 44,49 mp, în municipiul Galați, dobândit în 2014 (vânzare-cumpărare)
4) Casă de locuit de 175 mp, în satul Tecuci din jud. Teleorman, dobândită în 2017, moștenire
Un aspect interesant este că, în 2004, când și-a cumpărat primul apartament (cel de 46,16 mp), nu oriunde ci în București, Pâslaru Jr. abia intra la facultate, mai exact la Universitatea Româno-Americană, Facultatea de Management-Marketing.
Altfel spus, fostul deputat Florin Pâslaru, ca orice bugetar amărât, nu numai că și-a ținut fiul la o facultate privată, la București, ci a avut bani să îi și cumpere un apartament în care acesta să locuiască încă din anul 1, să nu stea în chirie sau, mai rău, la grămadă cu alți studenți în cămine.
Alexandru Ioan Pâslaru mai deține și bihuterii, în valoare de 30.000 de euro.
Potrivit propriei sale declarații de avere, Pâslaru Jr. a agonisit aceste bijuterii în intervalul de timp 1996-2021.
În 1996, Pâslaru Jr. avea numai 11 ani, dar iată că era deja un veritabil colecționar, în ciuda vârstei fragede. Glumim, evident, pentru că aceste bijuterii au fost cu siguranță colecționate de tatăl său, care ulterior le-a trecut pe numele odraslei.
Pâslaru Jr. are o slăbiciune și pentru ceasuri, el precizând că deține o colecție estimată la 10.000 de euro. De colecționat ceasuri s-a apucat mult mai târziu, în 2010, la vârsta de 25 de ani, că până atunci nu a avut nevoie să știe cât e ora, că îi șoptea ta-su.
Observăm că Pâslaru Jr. a beneficiat de multe donații și moșteniri. De unde anume – asta este treaba anchetatorilor să afle. A anchetatorilor interesați de subiect, desigur.
Dacă donațiile au venit de la tatăl său (Florin Pâslaru), ar trebui văzut de unde a avut seniorul bani, altfel un bugetar timp de 25 de ani, să achizționeze aceste bunuri (terenuri, apartamente) pentru ca apoi să i le poată transfera fiului său.
Și soția lui Pâslaru Jr. știe să producă bani
Și pentru că un adevărat director bugetar nu poate trăi de pe o lună pe alta numai cu banii din salariu, Pâslaru Jr. are în conturi la bancă 149.980 de lei și suma de 339 de euro.
Ca director general al SPJADPP Galați, Pâslaru Jr. are un salariu de aproximativ 8.500 de lei net lunar. Soția lui, Ana Maria Pâslaru, lucra anul trecut la Spitalul Județean de Urgență din Brăila, dar este posibil ca între timp ea să fi reușit să se transfere în Galați.
D-na Ana Maria Pâslaru este o persoană extrem de activă, care poate fi în două locuri deodată, din moment ce a reușit să își facă meseria în spitalul din Brăila și să se ocupe și de firma PAF Media Event SRL (organizare evenimente, probabil din contracte cu statul, cu primăriile din județ), de pe urma căreia a beneficiat, în anul fiscal 2022, de dividende în valoare de 191.000 de lei (38.200 de euro).
Acronimul PAF din numele firmei patronate de Ana Maria Pâslaru vine de la „Pâslaru Alexandru Florin”, foarte des întâlnit în societățile pe care le-a avut familia Pâslaru, printre care o amintim și pe de-acum celebra PAF Media SRL, care a fost folosită pentru a câștiga nenumărate contracte de publicitate cu Primăria Galați și CJ Galați, din bani publici, în contul TV Galați.