Politrucii și nepricepuții din administrație sunt ahtiați să fie premiați, să primească diplome, medalii și cartoane colorate. Așa că au apărut diverse ONG-uri conectate mai mult sau mai puțin la interesele guvernamentale, care organizează tot soiul de gale inutile în care acordă premii politrucilor pentru merite închipuite.
Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu (foto stânga), și președintele CJ Galați, Costel Fotea (foto dreapta), s-au numărat printre cei care au primit premii (în total, au fost acordate 45 de premii) la Gala Smart City Industry, desfășurată joi, 30 martie 2023, la Palatul Parlamentului.
Pare un banc prost să vorbim în România despre conceptul smart și despre așa-numitele orașe inteligente, în condițiile în care această țară pare că încă trăiește în lumea a treia.
Dar lozinca „smart” dă bine de câțiva ani încoace, așa că municipiile din România s-au umplut (pe hârtie) de strategii smart, de proiecte smart, de planuri smart, de workshop-uri smart, de tehnologii smart, de primari smart etc.
Oricărui rahat administrativ i se pune, mai nou, automat eticheta smart, așa că el devine dintr-o dată un rahat smart, adică e next level.
Mulți, foarte mulți politicieni, miniștri și țuțeri din Guvernul României au participat joi la Gala Smart City Industry, o gală care a beneficiat de destule pârghii guvernamentale din moment ce s-a putut desfășura în foaierul sălii de plen Regele Mihai I din Palatul Parlamentului.
Iar conexiunea dintre gala în sine și Guvernul României este confirmată și de faptul că evenimentul s-a desfășurat sub patronajul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) și în parteneriat cu Comisia pentru comunicații, tehnologia informației și inteligență artificială din cadrul Senatului României.
Servilismul celor care au organizat această gală a mers până într-acolo încât l-au premiat și pe ministrul MCID, Sebastian Burduja, căruia i-au acordat Premiul pentru „Transformare Digitală pe ambele maluri ale Prutului” 🙂
Cum ziceam, în cadrul acestei gale în care s-au acordat 45 de premii (chiar așa, o fi cineva din România asta smart de bubuie care nu a fost premiat?) președintele CJ Galați, Costel Fotea, a primit premiul „Smart Living” pentru proiectul „Galați, centru regional de tratare și diagnosticare a cancerului cu ajutorul a două acceleratoare de particule”, iar primarul Ionuț Pucheanu a primit premiul „Best Smart City Project” pentru proiectul „Smart City Galați – dezvoltarea unui oraș inteligent și sustenabil”.
Smart living, așa-i? Unde naiba s-a pomenit trai smart (inteligent) în județul Galați, unde încă există gospodării care au WC-ul în fundul curții iar destul ulițe comunale nu au văzut asfalt în viața lor?
Apoi, cum să spui despre municipiul Galați că ar fi implementat „Cel mai bun proiect de oraș inteligent” și să susții că Galațiul s-a dezvoltat masiv în ultimii ani devenind astfel un soi de „oraș inteligent și sustenabil”?
Da, oameni buni, primarul Pucheanu a fost premiat fix pentru cele două lucruri amintite mai sus, în condițiile în care Galațiul se află la zeci de ani lumină de tot ceea ce înseamnă conceptul de smart city.
Cei din administrația Pucheanu cred că dacă au creat câteva zone wi-fi în centrul Galațiul, au pus niște banale panouri de informare în stațiile Transurb (oricum autobuzele vin când vor ele, nu la ora afișată pe panou) și au amenajat câteva puncte de încărcare pentru mașinile electrice – gata, au făcut din municipiul Galați un oraș smart.
Și uite-așa, vestiții comici ai ecranului Pucheanu și Fotea au ajuns să primească premii la Palatul Parlamentului, pentru că ei ar fi făcut din Galați un adevărat municipiu/județ smart (inteligent).
3 commentsOn Galațiul este în groapă, iar groparii județului primesc premii pentru că sunt „smart”. Festivism, gargară și premii inutile date pe bandă rulantă
Bă da’ nimic nu-ți convine?
Vezi orașul cum s-a transformat? Nimic nu s-a făcut până au venit acești oameni. A trebuit să așteptăm 30 de ani…
Ai văzut ce șosele avem în județ?
Chiar nimic nu-ți convine?
Ori ești plătit să stai cu tunurile pe acești oameni minunați?
Zici că orașul s-a transformat? În ce anume s-a transformat Galațiul? Poate că s-a transformat într-o broască râioasă, cu kitsch-uri jenante (vezi cei doi gândaci de la pasajul din centru), cu copaci sănătoși care au dispărut pentru a face loc betoanelor și cu o administrație înțesată de rude, fini și cumetri, incapabilă să performeze la nivelul taxelor și impozitelor pe care le percepe de la gălățeni? În 7 ani de mandate ale lui Pucheanu nu a venit niciun investitor mai de Doamne-ajută în Galați, care să creeze măcar 200 de locuri de muncă. Treaba asta nu o vezi, așa-i? Observ că lauzi șoselele din județ, peste care s-a aruncat o roabă de asfalt, dar pe care se circulă tot pe un singur fir. Nu este nicio sfârâială să cheltui bugetul public pe lucruri banale, elementare, cum ar fi, de exemplu, o asfaltare. Văd că nu zici nimic despre podul hobanat, acolo unde se lucrează o zi da și 4 ba. Ia zi, ai icoane cu Pucheanu și Fotea în dormitor, la care te închini de 3 ori pe zi?
Pai, sa recapitulam:
– Plaja Dunarea, sau „la Valuri”, s-a transformat dupa chinuri multe dintr-un strand unde putea intra oricine intr-o chestie unde tre sa ai bani ca sa iti petreci o zi de plaja. Cei mai strinsi la punga – si nu-s putini in Galati – au practic interzis la distractia asta.
– Bulevardele asfaltate in primul mandat al lui Pucheanu deja sughit pe la intersectii si tipa iarasi ca le e dor de Tancrad si de Vega.
– Copacii de pe axa Siderugistilor-1 Decembrie au fost inlocuiti cu o padure de stilpi (deocamdata) zincati. Idem pe strada Basarabiei. Magnoliile de la Spicu au fost „modernizate” in totalitate, impreuna cu citiva molizi. Au fost „modernizati” toti teii de pe faleza superioara si urmeaza sa fie „modernizati” si copacii de pe faleza inferioara, daca Drujbeanu mai ramine in functie.
– Esplanadele de la Potcoava si din fata hotelului Dunarea s-au uzat deja, de la luminile incastrate care nu mai functioneaza pina la placi de pavaj instabile.
– Aproape nicio lucrare edilitara nu arata in realitate ca in planurile prezentate publicului inainte de inceperea investitiilor, ci mult mai modest (desi alocarile de fonduri – a se citi imprumuturi – probabil s-au facut in baza planurilor initiale). Ramine celebru in continnuare exemplul bordurilor cumparate de Primarie la pret de 2-3 ori mai mare decit cel din Dedeman (unul dintre cele mai scumpe magazine de materiale de constructii destinate vinzarii en-detail)
– Centura Galatiului, inceputa in 2018 nici in ziua de azi nu e finalizata
– Muzeul din Parcul Rizer, Farmacia Tinc, Gradinita din Tiglina 2 nu sunt finalizate nici azi, desi lucrarile au ani si ani de cind sunt incepute
– Amenajarile peisagistice unde s-a folosit folie de mulcire arata ca naiba, dupa 2-3-4 ani tot folia de mulcire se vede iar nu vreun covor de verdeata.
– Administratia locala s-a impanat si mai mult cu fini, cumetri, rude.
– etc. etc. etc.