„Noul spital municipal” din Galați a intrat în al 3-lea an de minciuni și promisiuni deșarte. Cine și cât de mult a mințit

In Local, Sanatate, Sistemul

Aeroport, drum de mare viteză până la București (via Drajna) și un nou spital municipal – iată doar câteva dintre promisiunile făcute de unii politicieni din Galați, în campania electorală din septembrie 2020. Au trecut aproape 3 ani de atunci, iar proiectele amintite mai sus nu există nici măcar pe hârtie.

Despre fumigenele pe nume Aeroportul Galați – Brăila și drumul de mare viteză Galați – Brăila – București am tot scris în Alternativa – Jurnalism fără mogul. Nu are rost să reluăm discuția, așa că vă lăsăm mai jos două linkuri lămuritoare.

Finanțarea Aeroportului Galați – Brăila este în aer. În schimb, aeroportul va înghiți 7,3 milioane de euro numai pentru „hârtii și studii”


Gargară și abureală în cazul „drumului de mare viteză” care va lega Galațiul de Autostrada Soarelui, via Drajna

Iată că pe lista cu aeroportul-fantomă și drumul de mare viteză trebuie să adăugăm „noul spital județean” promis de președintele CJ, Costel Fotea (proiect care nu a primit finanțare prin PNRR), dar și construirea unui „nou spital municipal”, proiect asumat în principal de PNL Galați.

După 3 ani în care gălățenii au tot fost amăgiți că vor avea două spitale noi și moderne, cum poate pe la Viena să mai existe, putem constata că lucrurile nu au avansat nici măcar cu 1 cm.

După eșecul înregistrat de președintele Fotea cu al său spital județean (care, de fapt, era un corp nou în curtea actualului și vechiului spital județean), a mai rămas proiectul privind construirea unui nou spital municipal în Galați.

Inițial, acest proiect a fost adus în spațiul public de cei din PNL Galați, care l-au ambalat frumos inclusiv în campania electorală din 2020.

Dr. Anamaria Hărăbor a fost cea mai vocală dintre toți consilierii locali PNL Galați care au discutat despre necesitatea construirii unui nou spital municipal, de-am crezut la un moment dat că o să își suflece mânecile și o să se apuce singură să ridice acest spital.

Evident, d-na doctor Hărăbor nu a făcut altceva decât să vânture zeama de varză, pentru că proiectul în sine nu a cunoscut vreun progres, de 3 ani ]ncoace.

Liberalii au făcut un mic joc de imagine solicitând Primăriei Galați un teren unde să fie construit viitorul spital, după care au îngropat subiectul.

Primarul Ionuț Pucheanu (PSD) a preluat și el din zbor proiectul cu privire la noul spital municipal, evident, tot în campania electorală, când trebuia să pară preocupat de sănătatea gălățenilor.

„Am spus-o şi în campania electorală (din 2020 – n.red.) şi mă ţin de promisiune: înfiinţarea, în acest mandat, a unui spital municipal. Pentru că bolile se înmulţesc, oamenii sunt din ce în ce mai bolnavi – cel puţin aşa pare – şi e nevoie de un spital municipal. Avem câteva idei unde s-ar putea crea. Cel mai facil ar fi pe actualul amplasament al Maternităţii Buna Vestire, ţinând în continuare în picioare o extraordinar de mare parte din clădirile pe care le are.

Pe o eventuală a doua locaţie nu aş vrea încă să o discut, pentru că încă suntem în tratative, dar, dacă vom reuşi, va fi o surpriză pentru absolut toată lumea”,

a precizat primarul Ionuț Pucheanu, în februarie 2021 (acum 2 ani), la o emisiune TV Galați.

Zilele trecute, consilierii locali PNL Galați și-au adus aminte de noul spital municipal, care nu se află nici măcar în stadiul de hârtii inutile, așa că s-au gândit să ceară în plen alocarea de la bugetul local a sumei de 500.000 de lei pentru pentru proiectare/execuție Spital Municipal de Urgență, în condițiile în care în proiectul de buget au fost deja prevăzute 344.000 de lei pentru studiul de fezabilitate.

Iar primarul Pucheanu a fost de acord cu amendamentul liberalilor, pentru că, vorba aia, și el este un frenetic susținător al proiectului privind construirea unui nou spital municipal în Galați.

Suma de 500.000 de lei cerută de liberali a fost alocată, pentru că din când în când mai trebuie încălzită ciorba cu noul spital municipal.

În concluzie, mincinoșii din politică vorbesc periodic despre construirea unui nou spital, afirmă că proiectul trebuie finalizat, că gălățenii (din ce în ce mai bolnavi) au mare nevoie, însă în realitate nu se întâmplă nimic concret.

Din păcate pentru gălățeni, totul a rămas la stadiul de gargară politicianistă.


Urmărește faramogul.ro și pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu