Singurul gălățean care a refuzat titlul de cetățean de onoare al Galațiului. „Onoarea nu ți-o dau politruci ca Fotea sau Pucheanu. Onoarea o ai sau n-o ai”

In Blocuitorii, Local

Politrucii, incompetenții și lingăii sunt ahtiați să primească premii. Diplomele colorate, de pe urma cărora nu câștigă mare lucru, le fac cu ochiul și, cel puțin din 1992 încoace, o grămadă de nimeni-în-drum au dat din coate ca să fie recompensați cu titlul de „Cetățean de onoare al județului/municipiului Galați”.

Iată însă că mai sunt și excepții.

Gălățeanul Sorin Țiței (foto) – întâmplător, coleg de-al nostru de breaslă – a refuzat, în anul 2019, titlul de „Cetățean de onoare al județului Galați”, pentru că a considerat că președintele CJ Galați, Costel Fotea (PSD), nu are calitatea morală să împartă onoarea, să stabilească el cine merită să fie „mai cetățean” decât ceilalți cetățeni din Galați.

În luna decembrie 2019, când se împlineau 30 de ani de la declanșarea Revoluției anticomuniste, președintele CJ Galați, Costel Fotea s-a gândit să acorde titlul de „Cetățean de onoare al județului Galați” unui număr de revoluționari.

Sorin Țiței s-a trezit pus pe listă, deși nimeni nu îl întrebase nimic.

Pur și simplu, Țiței urma să fie făcut cu japca „Cetățean de onoare al județului Galați”.

Cu câteva zile înainte de ceremonie, de votul care urma să fie dat în plenul CJ Galați, Sorin Țiței a aflat că este pe lista revoluționarilor (el însuși fiind revoluționar) și a luat atitudine.

„Eu habar nu am avut că sunt târât într-o asemenea aventură pesedistă. Astfel, eu am apărut, fără voia mea, pe poziția a 17-a a unui proiect de hotărâre de decernare a diplomei de ”Cetățean de onoare al județului Galați”. Onoarea nu-ți poate fi acordată de PSD, PNL, Fotea sau Pucheanu! Onoarea o ai sau nu!

În condițiile în care inițiativa venea de la niște milogi autointitulați revoluționari și nu era o recunoaștere a comunității și a autorităților locale, nu văd de ce instituția Consiliul Județean (CJ) Galați a intrat într-un joc din care, cel puțin eu, n-am putut să ies decât în urma unei cereri acceptată cu mari insistențe”,

a scris jurnalistul Sorin Țiței în publicația Ne Pasă de Galați, în 2019, la scurt timp după ce s-a trezit pus cu forța pe lista gălățenilor care urmau să primească titlul de „Cetățean de onoare al județului Galați”.

Jurnalistul Sorin Țiței a fost destul de supărat pe ceilalți revoluționari care s-au cerut recompensați cu titlul de „Cetățean de onoare al județului Galați”, motiv pentru care i-a catalogat drept „milogi”.

Țiței ne-a explicat că și din cauza acestor „pseudo-revoluționari milogi” a fost nevoit să refuze titlul de cetățean de onoare.

„Demersurile unor milogi pseudo-revoluționari gălățeni ne-au adus, pe câțiva dintre cei care au ieșit la Revoluție cu inima deschisă, să fim nevoiți să refuzăm o calitate acordată de Consiliul Județean Galați la cererea unor persoane fizice care s-au identificat drept revoluționari. Milogii Revoluției au cerut un statut pe care putea să-l acorde CJ Galați doar dacă ar fi considerat că există cetățeni care au meritul de a fi întreprins ceva benefic pentru zonă, în decembrie 1989”,

ne-a spus jurnalistul Sorin Țiței.

Refuzul lui Țiței este în antiteză cu modul în care se comportă impostorii, incompetenții și parveniții care ar da orice să fie recompensați cu titlul de cetățean de onoare, deși nimic nu îi recomandă pentru o astfel de distincție.

Nu mai departe de vinerea trecută scriam aici, în Alternativa – Jurnalism fără mogul, despre cazul lui Ilie Zanfir, un individ care s-a gudurat pe lângă fostul primar PSD Galați, Dumitru Nicolae, totul pentru a obține diverse sinecuri.

Ilie Zanfir urmează să fie făcut Cetățean de onoare al municipiului Galați, la propunerea primarului Ionuț Pucheanu. (vezi articolul mai jos).

Ilie Zanfir, fost șef de C.A.P. și apoi patron de club de striptis, va primi titlul de cetățean de onoare al Galațiului. „La ce poți să te aștepți de la tractoristu’ – agramat care nu-i în stare să pronunțe un cuvânt mai lung de șapte litere?”

„Nu puteam și nici nu mi-am dorit să fac parte din aceeași organizație cu oamenii de onoare care îmi acordau acest titlu. Ca participant activ la Revoluție, atunci când ne-am luptat să înlăturăm partidul comunist și să instaurăm Democrația, nu pot fi onorat de urmașii roșiilor. Nici gălățenii, care îi cultivă ca pe sfintele moaște, nu-mi puteau acorda onoarea dată pe hârtie de Fotea și PSD”,

ne-a mai spus jurnalistul gălățean Sorin Țiței.

Urmărește articolele din faramogul.ro și pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu