Trotuarele din centrul Galațiului au fost ocupate de cârciumi ale unor șmecheri cu relații în lumea politică. Spațiile nu sunt delimitate corespunzător, copiii se joacă printre mese în fum de țigară și damf de alcool

In Actual, Blocuitorii, Local

Centrul Galațiului a fost acaparat de cârciumi după „marea modernizare” a administrației Pucheanu. Trotuarele nu mai aparțin gălățenilor care vor să se plimbe prin centru, ci cârciumarilor care s-au extins cu mesele până aproape de carosabil. Cârciumile aparțin unor indivizi cu conexiuni în lumea politică din Galați.

S-au extins cârciumile din centrul Galațiului mai ceva ca gândacii de bucătărie.

Pe spațiul public, al tuturor cetățenilor.

Dacă la început, acum 2 ani, abia își întindeau 3-4 mese pe la Spicu sau peste stradă, la Romarta, acum cârciumarii au acaparat întreg trotuarul.

S-au făcut stăpâni pe domeniul public, este al lor, de parcă l-ar fi moștenit de la părinții lor.

Primăria Galați, administrația Pucheanu ar trebui trasă la răspundere pentru treaba asta murdară, pentru că ea le-a permis și le-a dat autorizație acestor indivizi să se întindă cu terasele lor pe trotuar.

În față la Romarta, fix lângă sediul PSD Galați, cârciuma unde patron era/este un fost lider al PNL Galați (Pituș îi zice lumea), scaunele mai au un pic și ajung în stradă.

Dincolo, la Spicu, aceeași mizerie.

Zona a fost modernizată parcă doar pentru a face pârtie teraselor.

Grav este că zonele nu sunt delimitate.

Nu știi unde începe terasa și unde se termină.

Nu vezi nicăieri un gard prin care să fii atenționat că de-acolo începe cârciuma, că acolo nu au voie minorii.

Că acolo se fumează, că acolo se consumă alcool.

Este o debandadă totală în centrul Galațiului.

Spațiul public din centrul Galațiului, care ar trebui să aparțină tuturor gălățenilor, a fost ocupat de niște cârciumari cu conexiuni în lumea politică din Galați, care dacă se enervează mâine o să îi dea afară de tot pe gălățeni din Galați.

Că e orașul lor, ce naiba!


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

2 commentsOn Trotuarele din centrul Galațiului au fost ocupate de cârciumi ale unor șmecheri cu relații în lumea politică. Spațiile nu sunt delimitate corespunzător, copiii se joacă printre mese în fum de țigară și damf de alcool

  • Nicio speranta de rezolvare de la politicieni. Daca galatenii ar boicota carciumile respective, alta ar fi situatia. Sunt galatenii in stare de asa ceva?

    • Mihai ANGHELUȚĂ, Jr.

      Se pare că gălățenii nu mai sunt în stare de nimic concret ca formă de manifestare colectivă a voinței comunității. Ultima manifestare specific organizată la adresa autorităților locale, din câte mi-amintesc, a fost cea prin care s-a protestat împotriva majorării unor impozite, recte cele pe autovehicule. Și s-a obținut ce s-a dorit, respectiv anularea inițiativei de majorare cu 50%. Nu direct, e drept, dar s-a pus presiune pe cei care puteau ataca hotărârea de consiliu local în instanță, procesul a fost dus mai departe și de prefecții care au urmat celui de la acea vreme – n-au avut încotro – și astăzi se plătesc impozitele încă la nivelul din 2020. Dar de învățat ce s-a învățat din asta? De exemplu, s-a învățat că, atunci când vrea, comunitatea își poate impune voința vocalizată în forță? Unde sunt coagulările de voci ale comunității care au rezultat după aceste demonstrații de voință afirmată fără teamă? De ce nu avem, de exemplu, o asociație automobiliștiulor gălățeni (că este nevoie doar de trei fondatori și câteva sute de lei) care să-i tragă de mânecă fără milă, prin vocea aderenților la manifestările asociației, și pe polițiștii de la rutieră care nu știu decât pândă la șoferi și ochi închiși la autorități, și pe cei de la locală care abuzeaqză cetățenii cu amenzi de parcare nelegale, și pe edilii care lasă drumurile în paragină dar pun taxe și pe parcările de pe domeniul public, chiar de pe carosabil, și pe asiguratorii care puntarife tot mai mari fără justificări clare și apoi refuză nejustificat decontări, și pe benzinarii care își aliniază prețurile la bănuț etc.?… Aveți idee ce presiuni pot face o mână de câteva mii de oameni cu niște manifestări de stradă bine gândite, de impact, cum a fost cea cu scaunele prin care se cerea cinematograf acum câțiva ani? Aveți idee câtă activitate de apărare a drepturilor, cu avocat în instanță, cu bannere deștepte printate la fiecare manifestare, cu sediu permanent pentru consultare și coordonare, cu pagini și grupuri de Facebook întreținute profesionist etc. cu doar 20.000 de lei pe lună pentru toate astea? Și știți ce ușor strâng o mie de oameni suma asta dacă cotizează doar un pachet de țigări lunar? Dar 2 sau 3 mii?… Când vă mai uitați în jur la unii privilegiați (justiție, poliție, funcționari publici, sistemul medical, lucrătorii din aviație etc.) nu uitați că au niște sindicate puternice în spate, cu niște procese duse prin instanță de avocați când e cazul, dar pe baza unor minime cotizații care le permit să funcționeze eficient… Când vă gândiți de ce suntem așa de asupriți gândiți-vă și de ce suntem așa de dezorganizați…

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu