Poliția Locală Galați refuză să mai impună și proba fizică la concursurile pentru angajarea în instituție. Proba fizică la angajare a fost eliminată după ce finul primarului Ionuț Pucheanu, Marius Dobrea (foto deschidere), a ajuns director al Poliției Locale Galați, în luna februarie 2022. Astfel, cei care vor să devină polițiști locali în Galați nu mai au de parcurs decât o probă scrisă cu subiecte pe care mulți le „visează” cu o noapte înainte de examen și un interviu banal susținut în fața unor persoane din conducerea instituției.
În anul 2022, au fost deja două concursuri de angajare la Poliția Locală Galați unde nu a mai fost introdusă și proba fizică.
Primul concurs a avut loc în perioada 18-20 aprilie 2022 iar al doilea urmează să înceapă mâine, 1 august 2022, cu proba scrisă.
Cele 6 posturi de polițiști locali scoase la concurs sunt pe perioadă nedeterminată, după cum urmează:
1. Polițist local, clasă I, grad profesional superior – Serviciul Intervenție Rapidă și Transport Valori;
2. Polițist local, clasă I, grad profesional principal – Serviciul Ordine Publică Secția nr. 1;
3. Polițist local, clasă I, grad profesional principal – Serviciul Siguranță Rutieră;
4. Polițist local, clasă I, grad profesional asistent – Serviciul Siguranță Rutieră;
5. Polițist local, clasă III, grad profesional superior – Serviciul Ordine Publică Secția nr. 5;
6. Polițist local, clasă III, grad profesional asistent – Serviciul Ordine Publică Secția nr. 3.
Au fost scoase la concurs, din sursă externă, doar posturi de agent cu studii superioare, cu grad maxim (nu de debutant), pentru care se solicită vechime mare în muncă, de până la 7 ani.
Acest lucru sporește suspiciunile gălățenilor că posturile ar fi rezervate, de fapt, unor persoane apropiate conducerii instituției, eventual foști lucrători în Ministerul de Interne, pensionați la 50 de ani, care au nevoie de o muncă de birou de unde să își suplimenteze veniturile.
Despre aceste 6 angajări am scris pe larg, în urmă cu 3 săptămâni, în Alternativa – Jurnalism fără mogul, vezi articolul mai jos.
Concurs aranjat la Poliția Locală Galați. A fost eliminată proba sportivă pentru a face loc burtoșilor cu pile
Apoi, după apariția articolului, am întrebat în mod oficial Poliția Locală Galați de ce proba fizică a fost eliminată de la concursurile de angajare.
Am argumentat că la Poliția Locală Constanța, plătită tot din bani publici, există proba fizică la angajare, potrivit acestui articol din Ziua de Constanța.
Răspunsul primit de la Poliția Locală Galați a fost unul dezamăgitor, semn că această instituție încurajează angajarea burtoșilor piloși, din moment ce refuză să îi supună și unor probe fizice înainte să îi angajeze.
„Conform legislației în vigoare (Hotărârea nr. 611/2008, art. 47 alin. 1) pentru concursul de recrutare în vederea ocupării funcțiilor publice, proba fizică (proba suplimentară) este opțională. Legislația în vigoare (OG 57/2019 privind Codul Administrativ, Hotărârea nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici) nu prevede evaluarea la angajare, din punct de vedere fizic, a polițiștilor locali”,
ne-a transmis Poliția Locală Galați.
Adică Poliția Locală Constanța este tâmpită, nu-i așa?
Ce proști sunt cei de la Constanța că îi testează fizic pe candidați înainte să îi angajeze la Poliția Locală!
Cei de la Galați au profitat de faptul că proba fizică nu este obligatorie în lege, așa că au preferat să o elimine.
Pe sistemul: dacă nu ne este impusă, atunci hai să o scoatem de tot ca să câștige pilele noastre la concurs, care nu pot alerga nici după un autobuz, că de flotări sau tracțiuni nu mai zicem.
Iată încă o dovadă a faptului că actualul director al Poliției Locale Galați, Marius Dobrea (finul primarului Pucheanu) este ticălos.
În loc să insiste pentru menținerea probei fizice la concursurile de angajare, așa cum fac colegii lui de la Poliția Locală Constanță, directorul Dobrea a scos proba fizică argumentând că nu este obligatorie.
Dar burta polițiștilor locali este obligatorie?
Cum este posibil să nu fii testat fizic nici măcar la angajarea în Poliția Locală Galați, că după aceea oricum nu te mai testează nimeni?
3 commentsOn Poliția Locală Galați susține angajarea burtoșilor în instituție: „Proba fizică nu este obligatorie la concursurile de angajare”. La Poliția Locală Constanța candidații sunt testați fizic
Articol tendențios, fără un fundament. Ați citit legislația menționată în adresă ca să vedeți dacă împricinatul are dreptate? Este foarte ușor. Dați un search pe Google. Ce are a face Constanța cu Galațiul. Două entități diferite, fiecare cu propriile reguli. Este că și cum ai compara Poliția Locală Galați cu Poliția Locală din Praga (apropos, știați că și ăia au așa ceva?). Vai de capul vostru, în care este un amalgam perfect.
Da, am citit legislația. Iar „împricinatul”, adică directorul Poliției Locale Galați (finul primarului Pucheanu), ar putea introduce proba fizică la concursurile de angajare pentru că legea nu îi interzice acest lucru. Dar asta ar însemna că pensionarii din MAI nu vor mai putea câștiga concursurile de angajare în Poliția Locală Galați. La Poliția Locală Constanța iată că se poate, și ei funcționează după aceeași lege pe care o invocați d-voastră. Dar la Galați nu se dorește introducerea probei fizice la angajare, pentru că sunt interese ticăloase la mijloc și d-voastră probabil știți asta, dar vă faceți că nu știți.
Pai cum sa dea probe sportive, când toate locurile au fost scoase la con urs pentru tineri pensionari foști polițiști care si-au depus dosarele personal lui Dobre iar aceștia i-a recompensat cu răspunsul la subiecte? La Locala pe Traian toți sunt neamuri și foști pensionați care mai I au și salarii nesimțite pentru munca ce o depun: taie frunza la câini! Desființați aceasta mafie plătită din banii noștri.