Pucheanu umflă nota pe față! Parcare subterană din Cluj-Napoca, de 4 ori mai ieftină decât cea pe care o va construi Primăria Galați vizavi de sediul său

In Actual, BugeTun, Local

Parcarea anunțată de Primărie în locul sediului județenei PSD confirmă încă o dată deviza acestei grupări care ține captiv Galațiul de peste 30 de ani: „mai puțin, mai scump…” și sperăm că nu și „mai prost”.

Fiindcă, având experiența pasajului subteran din centrul Galațiului – unde nu s-a infiltrat ploaia 40 de ani, dar imediat după reabilitare curgea din tavan – „mai prost” ar putea însemna la viitoarea parcare subterană de vizavi de sediul Primăriei chiar o catastrofă.

Dacă tot consideră domnul primar că cei de la ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul nu sunt jurnaliști, să-i mai dăm un subiect în exclusivitate, fix în cadrul dezbaterii iscate vizavi de demolarea sediului PSD de vizavi de Primărie, unde vrea să facă o parcare subterană.

Citește și Primăria Galați va face un împrumut fără noimă, de 8 milioane de euro, ca să construiască o parcare subterană vizavi de sediul instituției. În zonă nu există multe blocuri: cui vor fi atribuite locurile de parcare rezidențiale?

Comparația pe care o vom face astăzi este una cu un oraș foarte drag primarului Ionuț Pucheanu, Cluj-Napoca. Acolo „domnește” șeful său de la Asociația Municipiilor – unde Pucheanu este vicepreședinte – Emil Boc, unul dintre cei mai jenibili foști prim-miniștri ai României.

Cluj-Napoca este unul dintre acele orașe care, pentru a se putea mândri cu bugete anuale bogate, își jecmănește cetățenii pe oriunde îi prinde. În parcări de reședință, în parcările publice, ba chiar și în aceea de la spitalul județean unde tariful orar de parcare ajunge la 80 de lei. Pe oră!

Dar păstrăm pentru altă dată discuția despre calitatea infrastructurii, cea a alternativei la mașina proprie – serviciile de transport public – și tarifele plătite de automobiliști în România, cea mai aberantă țară din Uniunea Europeană.

Deocamdată haideți să vă arătăm cu cât se construiește un loc de parcare în Galați față de Cluj-Napoca, să vedeți ce diferențe uriașe sunt.

Aruncăm costumul și ne luăm tricou și pantaloni scurți

Prima întrebare de bun simț pe care ar trebui să și-o pună orice gălățean este cum de ajungem să demolăm o clădire – în centrul geografic dar și istoric al orașului, zona 0, vizavi de Primărie și Prefectură – și punem în loc doar un parc și o parcare subterană?

Dar nu se putea cu amândouă, și cu casa, și cu parcarea, ba și cu un parc în spatele casei? Dar casa nu mai putea fi valorificată în continuare contra unei chirii piperate, de centru, care să meargă la bugetul public? Dar pentru cine se face parcarea, pentru funcționarii de la Primărie și cei de la Prefectură fiindcă nu le mai încap în garajul și parcarea deja existente mașinile rudelor, finilor și atârnaților pe care i-au angajat după ultima încârdășire de la putere?…

Află Cine este proprietarul terenului unde PSD Galați stă de 30 de ani și nimeni nu știe ce chirie s-a plătit acolo. Primarul Pucheanu știe, dar tace

Întrebări de genul ăsta – inclusiv vizavi de cât a plătit PSD chirie timp de trei decenii pentru clădirea ce se va demola – a pus colegul Iulian Grosu într-un articol care a stârnit multe dezbateri în spațiul public.

Vezi cum Primarul Pucheanu a reacționat în urma articolelor din Fără Mogul: „Atât terenul cât și clădirea din str. Eroilor nr. 1 aparțin Primăriei Galați”. Nimic însă despre chiria încasată, timp de 30 de ani, de primărie de la PSD Galați

Iar dezbaterile l-au iritat pe primarul Pucheanu care a bălmăjit pe contul său de Facebook niște răspunsuri mai mult frumos colorate, precum randările grafice pe care le-a scos la înaintare, încercând să convingă contribuabilii că totul va fi bine și frumos betonat.

Fiindcă da, va fi o lucrare ce va diminua spațiul verde, se vor reteza mulți copaci, inclusiv de pe marginea Domneascăi, în loc de copaci se vor planta arbuști rahitici, va fi agresat Monumentul Eroilor, luându-i-se spațiul verde de delimitare și simetrie de la nord și băgându-i o rampă-n coastă –  convingeți-vă singuri din situația actuală de mai jos comparat cu randarea. Iar apoi discutăm de prețuri, că acolo e jale!

La partea cu costurile și beneficiile stă însă primarul Pucheanu cel mai scandalos. Nu degeaba toate luările sale de poziție sunt vagi, evită cifrele, datele concrete, metrajele pătrate, prețurile și tarifele.

Ei bine, nouă ne plac lucrurile cât mai exacte așa încât să putem face o comparație. Iat-o mai jos, ca să vedeți cum se iau în Galați banii de la săracii contribuabili cu nemiluita ca să se dea la funcționarii cărora nu le mai încap mașinile la serviciu, dar și la niște bogați ce vor popula un imobil despre care vom vorbi într-un articol ulterior.

La Cluj-Napoca, era mai ieftin. Doar de vreo trei, patru ori!

La Galați, conform informațiilor date presei, Primăria va construi, pe credit returnabil în 15 ani, o parcare de 140 de locuri care va costa aproape 45 de milioane de lei cu tot cu TVA. Iar deasupra vor fi un parc, niște bănci și un loc de joacă și fitness – nesemnificativ fiindcă funcționalitatea primară, pentru care se alocă banii, ne interesează.

Așadar, la 9 milioane de euro investiție totală, fiecare loc de parcare din cele 140 va costa aproape 65 de mii de euro. Cât un apartament de două camere nou, de 60 m2.

Dacă locurile de parcare se vor exploata cu, să zicem, un 10 euro pe zi (2 lei x 24 de ore) timp de 365 de zile pe an, banii rezultați (aprox. 500.000 de euro anual) vor acoperi investiția, teoretic, în 18 ani.

Dar, stai așa, că parcarea mai și costă în exploatare, iluminat și ventilare continuă, că e la subsol, întreținere, reparații, nu va fi ocupată contra cost tot timpul fiindcă slujbașii primăriei vor avea tichete de „Liber acces”, nu se vor ocupa toate locurile și nu tot timpul… Deci, poate în 30 de ani se vor recupera cele 9 milioane de euro care trebuie rambursate în 15 ani…

Dar bogații, inclusiv cei angajați la stat, inclusiv cei „cu firme de casă”, cu angajamente (pe contracte) la banii statului (local) vor fi fericiți…

La Cluj-Napoca, recent au fost date în exploatare două parcări construite pe principiul celei care va apărea în Domnească. Adică cu niveluri la subsol, cu parc și alei și zone de agrement deasupra.

Ambele sunt pe strada Primăverii – coincidență, cum se numea strada noastră Eroilor înainte – la numerele 8 și 20.

Parkingul din Primăverii 20 este construit pe o suprafață de 1.532 mp, având un regim de înălțime 2S+P+4E, plus două etaje retrase. Are o capacitate de 400 locuri.

Valoarea totală a investiţiei a fost de aproape 30,5 milioane lei cu TVA, adică 6 milioane și ceva de euro. Adică 15 mii de euro locul de parcare rezultat.

În Primăverii 8 s-a construit o parcare multietajată cu regim de înălțime 2S+P+ 2E, adică 2 niveluri la subsol, un nivel la parter și 2 niveluri etajate, ultimul având suprafața de 1.200 mp, prevăzută cu sistem verde – strat de vegetație de înălțime mică, substrat de pământ și sistem de picurare. Deasupra subsolului, pe alți 1.300 mp, s-au amenajat mici zone verzi, bănci, un spațiu de joacă pentru copii, o zonă de fitness în aer liber și alei de circulație pietonală.

Parkingul are o capacitate totală de 267 de locuri de parcare.

Totul a costat 27,3 milioane de lei cu TVA, adică 5,5 milioane de euro, adică aproape 21 de mii de euro locul de parcare.

Și, dacă vreți să vă enervați până la capăt, aflați că abonamentul anual pentru un loc de parcare în Cluj-Napoca este de 115 lei. Fix, fără licitații de prost gust care să-l scumpească de 8 sau 25 de ori ca la Galați. Dar la Cluj-Napoca mai lipsesc 20-25% din locurile de parcare, nu există doar 20-25% din locurile de parcare necesare…

Bani care merg la Serviciul Public de interes local pentru administrarea parcărilor, nicidecum la un SRL de partid, cum este Gospodărire Urbană. Probabil fiindcă acolo nu stăpânește partidul care nu vrea să ne spună câtă chirie a plătit pentru sediul ce se va demola vizavi de Primărie, pe Domnească?…


Dacă-ți place ce citești și vrei să continuăm, ne poți face o donație AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu