Președintele Curții de Apel Galați, Cosmin-Răzvan Mihăilă (foto), 40 de ani, a pierdut alegerile pentru desemnarea viitorilor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), la scrutinul care s-a desfășurat astăzi, 22 iunie 2022. Pentru cele 3 locuri alocate judecătorilor de curți de apel din toată țara au concurat 7 judecători.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), care se prezintă drept „garantul independenței Justiției”, este organismul responsabil de modul în care se prezintă și performează (sau nu) justiția română.
Plenul CSM organizează și validează concursurile de admitere în magistratură și pentru șefii de parchete, de judecătorii, de tribunale, curți de apel și Înalta Curte.
De asemenea, CSM poate sancționa un magistrat, mergând cu pedeapsa chiar până la excluderea acestuia din magistratură, dar are și rolul „de a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act de imixtiune în activitatea profesională sau în legătură cu aceasta, care ar putea afecta independența sau imparţialitatea judecătorilor, respectiv imparţialitatea sau independenţa procurorilor în dispunerea soluţiilor”.
Consiliul Superior al Magistraturii este compus din 19 membri: 10 judecători, 4 procurori, 3 membri de drept (respectiv ministrul Justiției, procurorul general și președintele ÎCCJ) și 2 reprezentanți ai societății civile votați de Senat.
Cei 19 membri ai CSM au calitatea de demnitar. Mandatul membrilor CSM este de 6 ani, fără posibilitatea reînvestirii.
Astăzi, 22 iunie 2022, s-au desfășurat alegeri pentru desemnarea celor 19 membri CSM în mandatul 2022-2028.
Dintre cele 15 curți de apel civile + Curtea Militară de Apel București, numai 7 curți de apel au desemnat un candidat la alegerile de astăzi.
Celelalte 9 curți de apel nu au propus niciun candidat, preferând să voteze ce au propus ceilalți.
Curtea de Apel Galați l-a propus chiar pe președintele acestei instanțe, Cosmin Mihăilă.
„Mă numesc Cosmin-Răzvan Mihăilă, am 40 ani, sunt căsătorit și am un copil. Am fost admis la Institutul Național al Magistraturii în anul 2006, iar, după absolvire, în anul 2008, am optat pentru a-mi desfășura activitatea ca judecător stagiar la Judecătoria Galați.
După ce am promovat examenul de capacitate, am rămas să îmi desfășor activitatea ca judecător la Judecătoria Galați. După susținerea examenelor de promovare în funcții de execuție, am activat ca judecător în cadrul Secției I civile a Tribunalului Galați și, ulterior, în cadrul Curții de Apel Galați, Secția contencios administrativ și fiscal.
Din anul 2016, ocup funcția de Președinte al Curții de Apel Galați”,
a scris judecătorul Cosmin Mihăilă în dosarul său de candidat pentru un post de membru al CSM, prezentat de site-ul PressHub.
Tot în dosarul său de candidat, judecătorul Mihăilă a acuzat lipsa de echilibru din actualul sistem judiciar.
„Problema principală pe care o sesizez (în sistemul judiciar – n. red.) este o lipsă majoră de echilibru, de măsură în modalitatea de luare a deciziilor în cadrul organelor de conducere ale profesiei.
Mult prea multe decizii sunt luate arbitrar, printr-o manieră netransparentă, chiar și deciziile capitale pentru viitorul sistemului judiciar. Alegerea judecătorilor care promovează la Înalta Curte, desfășurarea concursurilor de promovare în funcții de execuție ori de conducere, modalitatea de soluționare a cererilor de transfer și multe altele ridică tuturor o întrebare, anume dacă organele de conducere ale profesiei se preocupă de binele sistemului judiciar, pe care s-au angajat să îl promoveze.
Chiar dacă au existat și lucruri bune și colegi care și-au desfășurat activitatea principial, sentimentul de dezamăgire răzbește și devine pregnant la majoritatea nivelurilor sistemului judiciar.
Răzbunările, lipsa de deschidere pentru cooperare, lipsa principiilor, trădarea principiilor asumate public, poate chiar și a principiilor de viață ori a valorilor fundamentale, toate manifestate public, ne determină să ne simțim dezamăgiți și abandonați”,
susține judecătorul Cosmin Mihăilă.
Cei 7 candidați propuși, în mare parte toți președinți sau vicepreședinți de curți de apel din țară, s-au luptat pentru cele 3 locuri rezervate judecătorilor de curți de apel.
Potrivit informațiilor disponibile pe site-ul CSM, cei 7 candidați de la curțile de apel au fost următorii:
1. Andreea Ciucă – Curtea de Apel Târgu Mureș
2. Elena – Raluca Costache – Curtea de Apel București
3. Adrian Glugă – Curtea de Apel Craiova
4. Adina – Daria Lupea – Curtea de Apel Cluj
5. Cosmin – Răzvan Mihăilă – Curtea de Apel Galați
6. Ramona – Grațiela Milu – Curtea de Apel Brașov
7. Gheorghe – Liviu Odagiu – Curtea de Apel Alba Iulia.
În urma voturilor exprimate de judecători de la cele 15 + 1 curți de apel din țară, au fost stabiliți cei 3 judecători care vor fi membri CSM, până în anul 2028, din partea curților de apel.
Tot astăzi au fost votați și judecătorii propuși de judecătoriile din țară, de tribunale, de parchete și de Înalta Curte de Casație de Justiție.
De asemenea, cei doi candidați din partea societății civile urmează să fie propuși și validați de Senatul României.
Conform informațiilor publicate de site-ul Luju.ro, cei trei câștigători la locurile alocate curților de apel sunt:
1. Judecătorul Liviu Odagiu – președintele Curții de Apel Alba Iulia
2. Judecătoarea Elena Costache – vicepreședinta Curții de Apel București
3. Judecătoarea Ramona Grațiela Milu – Curtea de Apel Brasov.
Președintele Curții de Apel Galați, Cosmin Mihăilă, nu a întrunit voturile necesare pentru a deveni membru CSM, așa că va rămâne în cadrul instanței gălățene.
Cel mai probabil, Mihăilă a obținut voturi de la Galați și poate și de la curțile de apel din regiunea Moldova (Iași, Suceava și Bacău), nu însă și de la curțile din Ardeal sau Banat.
Sursa foto: PressHub