Este o falsă și ipocrită dezbatere ceea ce auziți în aceste zile pe toate televiziunile vizavi de introducerea impozitul progresiv ori păstrarea cotei unice de impozitare.
Din punct de vedere matematic, disputa este o insultă la adresa unui minim nivel de intelgență, fie că privim din unghiul liberalilor Ciucă și Cîțu, dar chiar și cel al lui Marcel Ciolacu.
Aceasta deoarece și dacă s-ar reduce la jumătate cota de impozitare a salariului în România creșterea puterii de cumpărare în condițiile actuale ar fi ridicolă în condițiile unei inflații recunoscute de 13-15%, iar reale – pe coșul de produse minime necesare traiului de zi cu zi (hrană, utilități, transport și obiecte de uz personal) – de cel puțin 20 până la 100%, în fncție de produsele și/sau serviciile achiziționate.
Mai exact, să luăm salariul mediu net în România, 3.500 de lei.
Atenție, acesta este salariul mediu obținut punând la grămadă și salariile nesimțite ale multor bugetari! În mediul privat, cu siguranță dacă s-ar face un calcul separat, salariul mediu nu ar trece de 2.500-2.600 de lei lunar și asta cu mare îngăduință…
Ei bine, brutul la 3.500 de lei este 6.000. Din aceștia, 1.500 se duc din start la contribuțiile pentru asigurări sociale (CAS) – 25%. Alți 600 de lei (10%), merg la cele pentru asigurări de sănptate (CASS). De abia din restul de 3.900 de lei se reține impozitul pe venit, de 10%. Scăzând deci 390 de lei, rămânem cu un salariu net de 3.510 lei net, bani în mână.
Să presupunem că se înțeleg Ciucă, Câciu și Ciolacu cu binecuvântarea lui Cîțu și scad impozitul la jumătate. Adică crește salariul mediu de la 3.510 lei net la… 3.705 lei. Mare brânză!
La un salariu actual de 2.000-2.500 de lei net, creșterea ar fi între 108 și 139 de lei pe lună. Ridicol, nu?
Chiar și dacă l-ar scoate impozitul de tot – măsură absolut utopică – ce mare lucru s-ar putea face cu nici 400 de lei în plus pe lună la inflația actuală?
Dar ia să facem calculul puțin altfel.
Să zicem că CAS scade la 15%, iar impozitul pe salariu scade de la 10 la 5%.
Atunci, din 6.000 de lei brut, salariatul ar pleca acasă cu 4.275 de lei. Adică aproape 800 de lei în plus. Parcă ne mai tragem sufletul, nu?
La salariile mici din majoritatea privată care duce în spate nomenclatura bugetară, un salariu de 2.000 de lei net astăzi ar deveni 2.430 de lei, iar cel de 2.500 ar sări la 3.046 de lei. Parcă mai venim de-acasă, nu?
Da, veți spune, dar statul va mai putea face față cu doar 15% cotă pentru pensii și doar 5% impozit pe venit?
Dar alte state cum fac față? A, nu dau pensii speciale, nu-și plătesc mulți bugetari cu salarii de peste 10 ori salariul minim pe economie, nu au atâta amar de funcționari la mia de locuitori…
De exemplu, când unul ca Isărescu are un salariu cât al șefei Trezoreriei americane, sub el credeți că salariile scad brusc la un nivel decent? Sau o fi toată Banca Națională „populată” cu salarii care i-ar face invidioși pe angajații statului american?
Când una precum Corina Popescu, fosta șefă a Electrica SA, primește 400.000 de euro ca despăgubire la concediere, câte zeci de mii de euro credeți că măsura salariul dumneaei lunar? Iar cei 122 de directori și 179 de șefi de serviciu din Electrica rămași pe posturi bine merci în urma sa credeți că se mulțumesc cu salarii doar de sute de euro?…
Ei bine, iată la ce îi trebuie statului român asemenea cote de contribuții de la bieții salariați de rând…
Iar, ca cetățeni europeni, românii ar trebui să știe că sunt, cel puțin prin prisma taxelor pe muncă, aproape de statutul de sclavi.
Și, pentru demonstrație, haideți să vedem cum se descurcă salariații din restul Uniunii Europene, dar și din Regatul Unit al Marii Britanii sau, de ce nu, din Ucraina.
Comparație pe cifre cu restul Europei
Veți constata, mai jos, că în România nu atât salariile sunt mici, cât taxarea este uriașă, cu cel puțin 10% mai mult decât ar fi trebuit să fie într-o țară întreagă la cap, care vrea să se dezvolte.
Și veți mai constata că lipsește ceva esențial – spațiul liber de taxare pentru supraviețuire.
Cel mai important lucru despre care n-o să-i auziți discutând pe Ciucă, Ciolacu, Câciu sau Cîțu – și cu atât mai puțin pe Iohannis care nici nu prea vorbește – este venitul minim neimpozabil.
În Germania, aproape 10.000 de euro venit anual (mai exact 832 de euro pe lună) nu le impozitează nici naiba.
Peste 9.984 de euro și până la aproape 60.000 de euro anual (5.000 de euro pe lună), taxarea variază între 12 și 42%.
De exemplu, la 1.200 de euro pe lună, adică 6.000 de lei brut, salariatul pleacă acasă cu peste 4.700 de lei. Chiar și la un salariu măricel, de 2.500 de euro lunar, după taxarea pentru pensie, șomaj, sănătate, îngrijire medicală (separat), ba chiar și pentru biserică (!), salariatul tot pleacă acasă cu peste 1.700 de euro net. O taxare majoră, peste 45%, cum practică statul român, apare abia de pe la 4.000 de euro în sus, adică peste, nu sub salariul mediu.
Întrebare de baraj: oare cum se descurcă ditamai țara ca Germania cu doar în jur de 10% din salariul brut reținut drept contribuție de pensie și cam tot pe acolo pentru sănătate și îngrijire medicală?
În Franța, salariul net la aceiași 6.000 de lei brut (1.200 de euro) este tot în jur de 4.700 de lei, cu câteva zeci de lei mai puțin decât în Germania. E drept, angajatorul mai plătește și el niște asigurări sociale în contul angajatului, dar chiar și așa statul se mulțumește cu 38% din anvelopa salarială, nu aproape 45%, ca statul român.
Tot în Franța, la un venit de până la 10.225 de euro pe an, nu se plătește nicio taxă sau contribuție ori impozit.
În Spania, din 1.200 de euro x 12 luni = 14.400 de euro, statul te lasă să iei acasă aproape 12.000 de euro, adică aproape 1.000 de euro lunar. Păi, suma netaxabilă este de 5.151 de euro anual, adică 430 de euro lunar se consideră că îi trebuie oricui să supraviețuiască decent. Abia peste aceasta plătește angajatul cote la stat.
E drept, angajatorul plătește încă 23% din salariul brut al angajatului pentru sănătate. Nu are, muncește în locul angajatului.
Dar și așa, statul ia sub 45% din anvelopa salarială (spre deosebire de statul român), însă mulți bani se duc pe sistemul medical. Acesta a ajuns să fie invidiat inclusiv de nemți, care făceau pe la începutul deceniului trecut „turism medicinal” în Spania, și au trebuit spaniolii să ia măsuri pentru a stopa din numărul mare de cheltuieli făcute pentru cetățeni străini pe baza cardului european…
La fel și în Belgia, salariatul pleacă acasă cu peste 1.000 de euro net la un brut de 1.200 de lei lunar, deci ca și cum ar pleca românul cu 5.000 de lei în mână din 6.000 de lei brut.
Fiindcă taxarea pleacă de la 2,3% pentru veniturile mici, cine câștigă 6.000 de lei (1.200 de euro) brut lunar în Țările de Jos poate spune c-a ajuns în raiul fiscal când va observa că pleacă cu peste 5.500 de lei net acasă!
În Regatul Unit, nu se taxează nimic sub 12.500 de lire anual. Adică 1.199 de euro lunar. Adică, românașul nostru cu 6.000 de lei ar pleca cu aproape toți banii acasă. Fiindcă ce este de la 1.200 de euro până pe la vreo 4.800 de euro lunar se impozitează/taxează pentru contribuții cu doar 20%. De abia ce trece de 50.000 de lire venit anual (aproape 60.000 de euro) se „vămuiește” cu 40% de către stat, cotă din care se plătesc și Sănătatea, și Educația, și bugetarii, și Justiția etc.
Și în fostul lagăr socialist suntem vai de capul nostru
România este o țară groaznică în privința taxării muncii și dacă ne uităm la foștii „colegi” din lagărul socialist.
La polonezi, din 5.566 de zloți, aproximativ 6.000 de lei, polonezul pleacă acasă cu 4.335 de lei. Cum vi se pare față de cei 3.510 ai românului?
Dar știți cât e salariul mediu în Polonia? Păi, aproape 6.000 de lei. Net!
Chiar dacă în Cehia o bună parte din taxe le plătește angajatorul, noi am calculat sumele totale și ne-a ieșit că, dintr-o anvelopă salarială – adică salariu net, taxe și contribuții ale angajatului, dar și cele ale angajatorului – statul se mulțumește cu doar 35%. Comparați acest procentaj cu 45% jumuleala statului român.
În Slovacia, statul ia doar 33%, în Bulgaria – 35%. Dar nici măcar statul ungar nu sare de 40% colectare de taxe și contribuții din anvelopa salarială.
Până și statul ucrainean, cu taxă specială de război, se mulțumește cu mult mai puțin
N-o să vă vină să credeți, dar până și în amărâta Ucraină – unde, pe lângă asigurări sociale și impozit, există și un 1,5% special pentru armată și înarmare – statul nu-și jupoaie în halul acesta cetățenii.
De fapt, micșorarea cheltuielilor statului și „eliberarea” cetățenilor din condiția de „sclavi” care muncesc ca să huzurească nomenclatura a fost una din temele campaniei de președinte a lui Volodimir Zelenski.
În Ucraina, socotit la un salariu brut de 6.000 de lei (aproape 31.000 de grivne), netul pentru angajat e de peste 4.800 de lei. Angajatorul mai plătește și el vreo 1.300 de lei. Deci, în total, statul ia 34%. Și mai are și cheltuieli de război de aproape 8 ani!
Spre deosebire de statul român care jumulește fondurile salariale cu aproape 45% și de peste 8 ani huzurește crescând numărul, dar mai ales salariile bugetarilor în mod tot mai acerb.
Statul român nu se poate îndrepta decât prin austeritate
Devine foarte clar că statul român singur nu se poate îndrepta. Va cheltui mereu tot ce, ba și mai mult decât are. Problema este cât are, cât i se dă.
Dacă românii se vor deștepta ca-n imnul național și vor realiza că sunt cetățeni europeni și au drepturi – inclusiv acela la suma minimă neimpozabilă care să le asigure supraviețuirea, ca în țările din vest, dar și la cote de contribuții și impozite de bun simț, comparabile cu cele din vest – se vor realiza două lucuri foarte importante.
Statul va realiza că trebuie să-și reducă masa de bugetari, dar și cheltuielile, pentru a se încadra într-o cotă de 30-35% colectată – prin CAS, CASS și impozit – din anvelopa salarială.
Apoi, ca să nu facă bâca și să-și trimită tot mai mulți bugetari – mulți dintre ei niște sinecuriști fără scrupule, plantați în posturi de stat la stat prin binevoința valurilor de politruci succedate la putere – la vatră, statul va începe să-și facă treaba. Inclusiv aceea de a colecta riguros TVA-ul, taxele vamale, accizele, taxele pe profitul întors de la expatriere etc.
Lăsat să ne ducă de nas cu discuții sfidătoare de inteligență despre irelevantele modificări ale cotei de impozitare, încurajat să crească impozite pe proprietate și să introducă noi taxe pe consum (pe zahăr, pe circulatul cu mașina prin capitală, pe drumurile naționale, pe parcări etc.) după ce deja jupoaie angajații la un nivel nemaiîntâlnit în restul Europei (și nici în Statele Unite sau Canada, de exemplu), statul român se va adânci în cheltuieli fără acoperire care vor duce la faliment. Al nostru, al contribuabililor, fiindcă statul nu sunt ei, politrucii inconștienți, decât dacă noi acceptăm asta cu o mentalitate de veritabili sclavi.
Foto deschidere: Octav Ganea / Inquam Photos
Dacă-ți place ce citești și vrei să continuăm, ne poți face o donație AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!
