În stațiile Transurb te plouă ca pe câmp. Primarul Pucheanu, invitat să aștepte autobuzul pe timp de ploaie

In Actual, ClientiCaptivi, Local

Refugiile pentru călătorii Transurb au fost modernizate de Primăria Galați pe bani mulți și cu mult tam-tam, însă atunci când plouă sau ninge ele sunt pe post de stropitori. Practic, e cam același lucru dacă înfrunți ploaia sub cerul liber sau te adăpostești într-o stație Transurb.

Amicul nostru Silviu Teodoru, zis Bobi, care este fotoreporter/cameraman de mai bine de 30 de ani în Galați și nu numai, a simțit pe pielea lui, săptămâna aceasta, ce înseamnă să te apuce ploaia pe traseele Transurb.

Prea cinstit ca să ajungă să dețină o Skoda Kodiak de 44.000 de euro, cum are primarul Pucheanu, Silviu „Bobi” Teodoru este nevoit, la fel ca mulți alți gălățeni, să apeleze la transportul public în comun atunci când se deplasează prin orașul european Galați.

Când afară e bine și frumos, nu sunt probleme deosebite, în afară de faptul că autobuzele și troleele vin când vor ele.

Dar când plouă, ninge sau e cald de se topesc și bordurile, e rău tare să stai într-o stație Transurb.

Bobi a vrut să arate și altor gălățeni, inclusiv primarului Pucheanu, cât de greu e să supraviețuiești într-o stație Transurb atunci când plouă, așa că a făcut mai multe poze care vorbesc de la sine (vezi galeria foto mai jos).

Silviu „Bobi” Teodoru și-a zis că n-ar fi rău deloc ca pozele lui să fie însoțite și de un mic mesaj adresat primarului Pucheanu, că poate acesta este mai greu de cap și înțelege o poză doar dacă este dublată și de 2-3 vorbe.

„Jupân Pucheanu, cum ar fi dacă „O dată-n viață” ai face o plimbare când plouă ca să vezi cam în ce hal așteaptă gălățenii prin stații. Nu trebuie să știi să cânți populară. La cum e decorul, e nevoie de maneliști. Parcă-l văd pe Guță că-ți cântă la ureche „Lasă-ne, Lasă-ne…”.

De fapt, știi ceva?Mai bine lasă așa banca aia ruptă din stația Centru-Dunărea, că dă un iz vintage. A, și uită și de băncile de vizavi de viitorul sediu al Direcției de Taxe și Impozite, că chiar că sunt pe post de paparude.

Cât despre acele panarame ruginite, dar dotate cu acoperiș, în care te plouă când plouă, te ninge când ninge, te bate soarele-n cap când e soare și te bate vântul când bate vintul, lasă-le și pe astea neschimbate ca să aibă gălățenii unde să își parcheze gratuit sacoșele”,

i-a transmis gălățeanul Silviu Teodoru primarului Ionuț Pucheanu, prin intermediul Alternativa – Jurnalism fără mogul, alături de galeria foto de mai jos.

Băncile stațiilor mijloacelor de transport nu pot fi folosite când în Galați plouă sau ninge. Călătorii preferă să stea în picioare, din motive lesne de înțeles.

 

Din cauza acoperișurilor meschine, precipitațiile cad fix pe băncile pa care ar trebui să stea călătorii deserviți de compania municipală Transurb. Iar Primăria Galați, care este responsabilă pentru modul în care se prezintă refugiile pentru călători, nu intervine.

 

Singura utilitate a băncilor din stațiile Transurb pe timp de ploaie sau ninsoare poate fi aceea de suporturi de bagaje. Ar trebui să se numească refugii pentru sacoșe, nu pentru călători.

 

Băncile ruginite din stațiile Transurb – bani mulți pentru o calitate îndoielnică

 

Din lemn neprotejat la intemperii, băncile din preajma stațiilor Transurb, acolo unde există, au putrezit. Da, dar primarul Pucheanu, nu călătorește cu autobuzul.

 

În unele stații, precum aceasta de vizavi de sediul ANAF de pe Brăilei, municipalitatea nici nu s-a mai obosit să monteze acoperișuri sub care să stea călătorii. Gălățenii se simt ca în câmp în aceste stații.

Sursa foto: Silviu Teodoru


Dacă vrei să sprijini financiar publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face dând click AICI. Sau mergi mai jos, spre contul nostru de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu