Imagini oribile în Galați. Un copil se chinuie să răzbată prin noroi pe o stradă abandonată de Primăria Galați ca să ajungă la școală

In ClientiCaptivi, ImpoziTaxe, Local

Imagini oribile în municipiul Galați. Un copil se chinuie să răzbată prin noroi, culmea, pe o stradă din municipiul Galați. Imaginile au fost postate pe Facebook. În poze se vede cum copilul, care are un ghiozdan în spate, semn că mergea la școală, se străduiește să pășească prin noroaiele din fața casei.

Galațiul este oraș european, nu-i așa?

Cel puțin asta ne spun autoritățile locale, în frunte cu primarul Ionuț Pucheanu.

Însă realitatea îl contrazice pe primarul Pucheanu.

O doamnă din Galați a postat pe Facebook imagini cu un copil care are un ghiozdan în spate, semn că se ducea la școală, pe o stradă cu noroi până la gleznă.

„Galați. Str. Malul Brateș, decembrie 2021. Fără cale de acces salvare, pompieri. Să nu spun că odată începută lucrarea, muncitorii firmei contractate de Primăria Galați trebuia să ne pună măcar o potecă improvizată… RUȘINE!!!!”,

a scris d-na Liliana Gheorghiu-Chitiga pe Facebook (vezi foto mai jos).

Firma care face lucrări acolo ar trebui controlată de cineva din Primăria Galați, pentru că primăria este cea care plătește lucrarea.

Dar nimeni nu supraveghează pe nimeni.

Oamenii din zonă au fost lăsați pradă noroiului, de zici că a venit potopul peste ei.

În Primăria Galați este o horă a bucuriei de zici că a venit Revelionul în data de 10 decembrie.

Gălățenii de pe această stradă au fost abandonați în noroaie și lăsați să se descurce pe cont propriu.

Asta deși ei plătesc taxe și impozite la Primăria Galați.

Păi e frumos așa?!

Dar cum statul are prostul obicei să îi umilească pe cetățeni și să îi jupoaie de bani, nu va interesa pe nimeni că gălățenii de pe str. Malul Brateșului au ajuns să înoate prin noroaie.

Dar oare în fața casei primarului Ionuț Pucheanu tot așa noroi este?

Aaa, nu, acolo e mai curat ca într-o farmacie, că doar acolo locuiește domn’ primar, ce Dumnezeu!


Dacă vrei să sprijini financiar publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face dând click AICI. Sau mergi mai jos, spre contul nostru de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

One commentOn Imagini oribile în Galați. Un copil se chinuie să răzbată prin noroi pe o stradă abandonată de Primăria Galați ca să ajungă la școală

  • Onor primaria n-a fost in stare sa mature frunzele cazute pe bulevarde mari, daramite sa aiba grija de strazi periferice. In schimb, ne tot scoate ochii cu marele smen-de-smen Siderugistilor-1 Decembrie-Traian Vuia-Henri Coanda.

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu