Seniorii de la Universitatea Vârstei a Treia (U3A) au avut o vară plină: au organizat în perioada 21 august -10 septembrie 2021, în premieră, Școala de Vară U3A, la care au participat peste 80 de cursanți înscriși la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.
Timp de 10 zile, seniorii gălățeni au arătat că știu să-și trăiască viața și să se bucure de o vacanță activă: s-au plimbat cu vaporul pe Dunăre, au vizitat muzee, mânăstiri și obiective turistice din județele Brăila, Galați și Tulcea, au organizat ateliere de creație alături de elevi în comunele Odaia Manolachi și Niculițel.
Cel mai tânăr participant al Școlii de Vară U3A are 6 ani iar cel mai în vârstă 89.
“Este inițiativa doamnei dr. muzeograf Brândușa Ilie de la Muzeul Brăilei Carol I, secția Etnografie. Am urmărit să păstrăm legătura între noi, cursanții, mai ales că în toamnă cursurile au fost online. Întâlnirile au fost mai mult în aer liber. Apoi ne-am dorit să avem continuitate în a afla și a învăța lucruri noi. Un alt câștig al Școlii de Vară ar fi că ne-am apropiat de tânara generație prin două ateliere de creație, unul de modelaj și litografie și un altul de inițiere pe cusături tradiționale românești. Ne dorim ca Școala de vară U3A să devină o tradiție la Dunărea de Jos”,
a declarat Roxana Băcanu, senior participant U3A.
Universitatea Vârstei a 3-a (U3A) activează la Galați, de cinci ani, sub egida Universității „Dunărea de Jos”.
Programul dedicat special seniorilor are caracter oficial, este autorizat prin hotărâre de Senat și sprijinit logistic prin Departamentul Administrativ.
În 2021, cursanții au avut inițiativa unei vacanțe cel puțin la fel de active precum perioada din timpul anului universitar.
În pragul celui de-al cincilea an de activitate, bilanțul Școlii de Vară a reprezentat și un pretext de privire retrospectivă pentru toată perioada 2016-2021.
(Articol publicitar)