Pesedist la pesedist nu își scoate ochii! Cum l-a reevaluat primarul Pucheanu pe directorul-dezastru Bogdan Ardean | VIDEO

In Actual, Politruci&Traseiste




Pesediștii au știut întotdeauna să strângă rândurile, să se apere chiar și atunci când evidența îi contrazice la modul penal.

Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu (PSD), l-a reevaluat pe bunul său prieten pesedist, Bogdan Ardean, pe care în primăvară l-a numit director interimar la SC Gospodărire Urbană SRL Galați (societate aflată în subordinea Consiliului Local Galați).

Toată vara, Galațiul a fost năpădit de buruieni, după cum am scris pe Alternativa-Jurnalism fără mogul. Buruieni pe care Gospodărire Urbană SRL Galați ar fi trebuit să le tundă, astfel încât Galațiul să arate a oraș, nu a comună părăsită din fundul țării.

Directorul Bogdan Ardean a fost complet depășit de situație, lucru recunoscut inclusiv de primarul Pucheanu, care aproape că l-a desființat într-o ieșire publică. Pucheanu a declarat atunci că dacă ar fi după el ar rade de pe fața pământului Gospodărire Urbană.

Iată că între timp, același Pucheanu a revenit la sentimente mai bune față de bunul său prieten de la TSD Galați, Bogdan Ardean, cel care îi lipea afișe în campania electorală pentru Primăria Galați, din iunie 2016.

Acum 2 luni, primarul Pucheanu voia să îl facă dispărut pe directorul Ardean

În cadrul unei emisiuni la postul de televiziune Realitatea TV Galați-Brăila, primarul Pucheanu a spus că este dispus să îi mai acorde o șansă lui Ardean, că proba de foc pentru acesta va veni abia în primăvara lui 2018, când va trebui să lupte din nou cu vegetația. “Acum, directorul Bogdan Ardean a fost salvat de faptul că a venit toamna, că vegetația s-a oprit din creștere în mod natural. A reușit să ajungă din urmă și el cu cosașii dumnealui ce nu acoperise pe perioada verii, dar problema nu a dispărut. Putem vorbi de un time-out, iar directorul Bogdan Ardean trebuie să analizeze foarte bine ce are de făcut…”, a declarat primarul Pucheanu la Realitatea TV Galați-Brăila (vezi video mai jos).

Așadar, s-a șters totul cu buretele. Pucheanu a uitat subit jungla în care a fost abandonat Galațiul pe toată perioada verii și este dispus să îi acorde o nouă șansă lui Bogdan Ardean.

Păi dacă Ardean și-a demonstrat incompetența, în 2017, cine anume garantează că el va reuși să își facă treaba în 2018? Nimeni, nici măcar primarul Pucheanu care tocmai l-a reconfirmat în funcție pe Bogdan Ardean.

 

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu