Mărețele realizări ale epocii Pucheanu își dau zi de zi adevărata măsură, cu fiecare lucrare de câteva ori mai scumpă decât ar face-o un privat pe banii lui și de câteva ori mai proastă decât am face-o mulți dintre noi, chiar și la beție, chiar și c-o mână-n ghips.
Esplanada de la Potcoava de Aur este una dintre spoielile prezentate ca opere de artă edilitară de către genialul conducător al Galațiului, ivit din bube-n cap la greii PSD, mucegaiuri așezate pe contracte necercetate penal cu firme de casă și cel mai pur și nesortat gunoi. Dar taxat fără număr pe spatele gălățenilor, de numai când va veni vreun primar sau vreo primăriță Armand-ghedon la putere vom afla ce Romprest de Ecosal om fi având și noi la Galați…
Ei bine, la nici doi ani de la finalizarea lucrărilor, din cele cinci ansambluri luminoase încastrate în pavajul esplanadei de la Potcoavei de Aur, doar unul mai funcționează.
Bine, suntem încă în perioada de garanție, dar cică la firmele de casă nu se pune. Firme de casă adică alea care fac casă bună cu orice mandat de edil-șef mai mult sau mai puțin vopsit în roșu, de peste 20 de ani încoace.
Cică pentru ele garantează primarul Pucheanu, locuitor al unui apartament construit cândva chiar de o astfel de firmă. Ca să nu mai vorbim despre siguranța sa în propria-i alură de mare ctitor și degrabă vărsător de ocări la adresa celor de-l critică…
Doar că, a naibii potriveală, chiar și în acest ultim lănțișor manelistic de becuri, încă nears total la datorie, gradul de funcționare seamănă cu procentajul electoral al ilustrului ales susmenționat.
Adică, dacă Pucheanu a luat undeva spre 57-60% scor de voturi la alegeri, cam tot atâtea becuri din total, ca procentaj, mai ard și în ansamblul supraviețuitor: 3 din 5.
De restul de becuri, alea decedate la filament, cică e vinovată opoziția.
Ba cică opoziția e vinovată și de celelalte ansambluri care nu mai luminează de mult – stând, culmea!, noaptea, proaste ca găina, vorba poetului*. Vă zicem de pe acum, ca să nu vă dați de două ori cu întrebatul…
În rest, vorba colegului meu Iulian, la ce cetățeni pretențioși îl locuiesc, Galațiul are un viitor luminos. Precum becurile din imagine. Ba chiar poate ajunge pe culmi de regres și prostrație, ba poate chiar pe Marte, dar… pe jos. Sau, cel mult, cu naveta. De bere.
* „Dumneata, lampă”, de Marin Sorescu, din volumul O aripă și-un picior, 1970.
Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim!
