Au trecut fix două săptămâni de când un muncitor de 33 de ani a fost îngropat de viu, la Șendreni, județul Galați. Mai multe instituții ale statului au început anchete în acest caz iar primele concluzii indică faptul că nu mortul este de vină, așa cum se întâmplă de regulă în România.
Muncitorul de 33 de ani, care săpa sâmbătă, 8 mai 2021, la o lucrare în comuna Șendreni, era angajat al SC Robert & Cosmina Construct SRL Călărași, după cum am scris aici în Alternativa – Jurnalism fără mogul.
Tânărul, originar din comuna Dorobanțu, județul Călărași, a murit sufocat după ce un mal de pământ s-a prăbușit peste el.
Mai multe instituții alte statului au început să investigheze împrejurările în care acest om și-a pierdut viața.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, nu au fost respectate măsurile care trebuiau luate în cazul lucrărilor de săpături.
Astfel, pământul trebuia depozitat de o parte și de alta a șanțului la cel puțin 1 metru de marginea săpăturii pentru a evita prăbușirea malului.
Mai mult, pe lângă faptul că pământul nu a fost eliberat din preajma malului, nici pereții șanțului nu erau sprijiniți conform instrucțiunilor de lucru pentru acest tip de lucrare.
Altfel spus, cel puțin din datele de până acum, firma din Călărași este vinovată de moartea acestui tânăr îngropat de viu.
Beneficiarul lucrărilor de extindere a rețelei de apă și canalizare din comuna Șendreni este Apă Canal Galați.
Însă lucrarea a fost câștigată de Hidroconstrucția SA, care la rândul ei a subcontractat-o către Robert & Cosmina Construct SRL Călărași.
Din primele informații, muncitorul decedat era angajat cu forme legale la firma din Călărași, dar nu s-a stabilit încă dacă era pontat suplimentar pentru a efectua lucrări sâmbăta, atunci când s-a produs tragedia.