Șmecheria pesedistă gălățeană: basculante de bani europeni deturnați pe șantiere de lumea a treia

In Actual, BugeTun, Local

Pentru cei care nu au aflat încă, în Galați se fac unele dintre cele mai scumpe lucrări de infrastructură urbană din România.

Per kilometru liniar de bulevard modernizat (cum pompos zic actele) se cheltuie în medie 10 milioane de euro, sumă la care alții (chiar bulgarii, de exemplu) construiesc kilometrul de autostradă de la 0. Prin munți!

În ciuda acestor „basculante de bani”, ca să fim în ton cu subiectul – aproape 250 de milioane de lei cu tot cu lucrările suplimentare, pentru modernizarea a aproximativ 5 km de bulevarde – șantierele deschise de contractorii Primăriei Galați arată mai rău ca cele din Africa.

Ai zice că, la Galați, România e tot în epoca Dăncilă, ba parcă și mai și! Banii tocați cu nemiluita sunt, culmea, majoritar europeni și parcă îți vine să crezi că aici, în „Orașul Roșu”, PSD pune deoparte bani negri pentru noi mandate albe, la guvernare…

Primăria se laudă cu nereguli vizibile de la o poștă!

Noi am pornit de la o serie de fotografii publicate de Primăria Galați și postate pe Facebook. Chipurile ca laudă pentru modul în care se lucrează pe unul dintre segmentele reabilitării bulevardelor (de la S la N) Siderurgiștilor, 1 Decembrie 1918, Milcov, Traian Vuia, Henri Coandă și George Coșbuc.

Din acestea, am realizat că fie edilii habar nu au ce norme trebuie respectate de au putut să vină public cu asemenea instantanee în care minimele reguli de organizare pe un șantier și securitatea muncii sunt încălcate grosolan. Sau că lucrurile stau într-atât de grav încât, oricât s-au chinuit trepădușii de imagine ai Primăriei, n-au avut loc nici măcar de câteva poze „ne(conta)minate” de neregulile prezente la tot pasul.

Fiindcă ar fi culmea ca Primăria, contractoarea lucrărilor, să-i creadă pe cetățeni într-atât de proști încât să nu observe ce nenorociri li se prezintă pe post de șantiere la standarde europene, nu?

Poze cu operatoare de utilaj lucrând fără echipament
Lucrător dând cu lopata în raza de acțiune a utilajului, fără să poarte cască și fără antifoane
Echipamentul de lucru, după cum se vede, este opțional. De altfel, niciunul dintre lucrătorii de pe șantier nu poartă cască, cum vedem pe orice șantier dintr-o țară civilizată
Lucrător fără cască, așteptând parcă să-i pice ceva în cap, într-o groapă mai adâncă de 2 m ce nici măcar nu pare asigurată contra surpărilor
Lucrătorii care-l servesc pe cel de mai sus, fără mănuși, cu mâinile vizibil afectate de mediul de lucru
Se lucrează printre mașinile oamenilor, fără garduri împrejmuitoare, cum cer inclusiv reglementările locale. Observați săpătura la o adâncime de mântuială față de cât prevăd standardele, deși vorbim despre viitoarea cale de rulare a unor tramvaie de 15 tone vagonul fără sarcină…
Dezorganizare de șantier cruntă, materiale aruncate la voia întâmplării, nicidecum depozitate în preajma locului de introducere în operă. De exemplu, țevile de apă care este clar că NU se vor poza pe sub calea tramvaiului…
Circulația prin șantier se desfășoară după noroc, se face economie la marcajele temporare (cu galben) ce ar trebui aplicate pentru siguranța circulației pe durata lucrărilor

Iar ceea ce ați văzut până acum sunt pozele „coafate”, făcute ca să dea bine în varianta oficială.

Mai departe, vă vom arăta instantanee făcute de noi, în diferite faze, dar fără artificii artistice care să ajute propaganda edilitară.

Sistematic, s-au încălcat mare parte din asumările enumerate în memoriul pentru obținerea autorizației de mediu

Mai mult, vă punem mai jos, spre ilustrare, chiar paragrafele încălcate din Memoriul de prezentare necesar emiterii acordului de mediu și depus la agenția de profil de Primăria Galați.

Cronologic, în memoriu se declara:

„In perioada de executie, pentru limitarea emisiilor de poluanti in atmosfera se vor adopta urmatoarele masuri:

„Materialele de construcţii sunt transportate cu vehicule dotate cu prelate”, spune una din asumări. Or, în foto, se vede camionul încărcat cu pământ de pe șantier și prelata (galbenă) rulată pe dreapta, nedesfăcută
„Drumurile de acces si zonele de lucru unde se produc pulberi se vor uda periodic, pentru eliminarea angrenării particulelor de praf/pulberi, in functie de conditiile meteorologice” – altă asumare cu vorbe-n vânt

„Delimitarea strictă a zonelor de lucru din jurul şantierului, cu semne de avertizare adecvate de restricţionare a accesului pe şantier, pentru a evita afectarea altor zone.” – țeavă din PEHD (polietilenă de înaltă densitate) pe post de gard!
…și apoi va fi introdusă de bună în rețeaua de sub pământ și ne vom mira cum de a cedat la scurt timp…
„- Se va desemna si instrui personal responsabil in managementul deseurilor generate pe amplasament; – Se va realiza eliminarea periodica a deseurilor, cu operatori economici autorizati.” – mda, se vede…

„In vederea asigurarii unui flux normal al lucrarilor, antreprenorul general al lucrarii va asigura ordinea si curatenia in zona lucrarilor.” – în așa fel că nici în stația de autobuz nu mai ai unde să stai iar trotuarul este o glumă proastă
Muncitori mâncând la „locul faptei”. Doar că asumarea de mediu prevede: „Muncitorii vor avea un spatiu special amenajat pentru servirea mesei.”
„Pentru igiena se va utiliza un bazin de 1000 l amplasat in incinta Organizarii de santier ce va fi alimentat cu cisterna din surse de apa sigure din punct de vedere sanitar.” – iar muncitorii proști, adică prost informați probabil, vin cu apa de acasă…

„Materialele vor fi aduse pe masura ce vor fi puse in opera, evitandu-se pe cat posibil formarea de stocuri de materiale pe amplasamentul organizarii de santier. Daca este necesara depozitarea acestora pe termen scurt, se va face pe folii sau paleti.” …iar utilajele NU se vor parca la voia întâmplării, prin grădini…

Pe-aici, cândva, „trecea” un trotuar…
„Se va limita pe cat posibil impactul asupra populatiei, se vor realiza pasarele pietonale avertizate pe timp de zi si noapte si se va lua in calcul importanta asigurarii rutelor pentru acces rapid al autoutilitarelor serviciului de ambulanta si pompieri.”
„Populatia din zona proiectului nu va fi afectata de lucrările desfasurate in organizarea de santier deoarece spatiul de lucru este amenajat, inchis si protejat.”

Și, nu în ultimul rând…

„Circulaţia rutieră va fi posibilă pe toată durata execuţiei, după asigurarea tuturor măsurilor de avertizare şi semnalizare în zona şantierului.”

„În toate situaţiile se va da importanţă deosebită semnalizărilor rutiere pentru circulaţia curentă şi pentru avertizarea punctelor de lucru în vederea evitării confuziilor şi accidentelor, atât ziua cât şi noaptea.”

De fapt, cea mai mare minciună pe care a avansat-o administrația Pucheanu la inițierea demersului pentru obținerea avizului de mediu a fost aceea că lucrările se vor realiza progresiv, pe segmente, pentru a nu se afecta deopotrivă mediul, nivelul de poluare, coerența traficului etc. într-o asemenea măsură în care aproape jumătate de oraș trebuie ocolit.

Iată una din frazele-cheie:

„Pentru evitarea cumularii impactului prognozat al proiectului cu impactul proiectului/proiectelor sus-mentionate, lucrarile se vor executa in etape, conform graficelor de execuţie.”

Or, numai grafice de execuție nu se vede că s-au aplicat în cazul celor două mari proiecte de reabilitare, Siderurgiștilor – 1 Dec. 1918 și Milcov – T. Vuia – H. Coandă – G. Coșbuc.

Dimpotrivă, au fost pornite la interval destul de scurt chiar ambele lucrări, decopertați aproape 4 km de bulevard din 5 și aduse aproape în stadiu de impracticabile câte cel puțin două artere importante simultan.

Goana după profit nu face diferențe: banii europeni batjocoriți la fel ca cei de la bugetul local

Cheia stă, evident la bani. Mai puțină organizare de șantier, mai puține operațiuni de ducere-aducere a utilajelor din locurile unde ar trebui să stea garate în afara programului de lucru și impresia generală că se lucrează deși nu se folosește decât jumătate din personalul asumat.

A, nu știați că în vederea îndeplinirii obligației de mai sus, „în cazul unor volume mari de lucrări, se va organiza lucrul în 2 sau 3 schimburi prin prevederea execuţiei în flux continuu… ”?  Ghinion.

Așa se fac banii, cu economii pe spatele cetățenilor aduși la disperare.

Din calculele unui surse, expert în devize de construcții, numai din organizarea de șantier favorabilă contractorului (când are el muncitorii disponibili de la alte lucrări, minim de mișcare pentru utilaje, câte o singură operațiune generală pe o lungime cât mai mare depozitarea materialelor direct la locul implementării în locul aducerii graduale pe șantier, eludarea prevederilor de colectare selectivă a deșeurilor, de igienă, de securitate în muncă etc.) se pot „trage” cam 5-10% din costul real al lucrării.

La aproape 4,5 milioane de euro prețul fără TVA al lucrării, gândiți-vă și dumneavoastră cam cât se poate economisi…

De unde vine tupeul edililor pesediști gălățeni: instituții de control oarbe, surde sau cointeresate la finanțările Primăriei

Nu-i prima oară când scriem aici, în ALTERNATIVA – Jurnalism fără mogul, despre cum se fac firmele angajate de Primărie că lucrează la standarde… africane, în ciuda purcoiului de bani europeni vărsați, în fond, mai mult pe niște reabilitări decât modernizări.

Citește despre Europa, ca la țară?! VIDEO cu o modernizare europeană prin noroaie și nereguli la preț de autostradă, în Galați, cartierul Aviației

Nu-i nici măcar prima oară când scriem despre mizeriile efective de pe șantierele din Aviației, inclusiv batjocura pe care o aplică firmele de casă ale Primăriei cetățenilor din zona lucrărilor cu pricina.

Citește cum au ajuns Gălățenii, în al doilea mandat al lui Pucheanu: și batjocoriți, și cu banii luați

Dar instituțiile care ar trebui să sesizeze aceste nereguli stau în continuare cu mâinile probabil în buzunare, cu urechile umil și surd pleoștite, iar ochii privind în altă parte.

Și vorbim aici despre „superviserul” zonal, Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Est (ADR-SE), un fel de ONG de stat (!) care cică monitorizează implementarea fondurilor europene.

Care agenție a intrat mai nou în două parteneriate cu Primăria pentru obținerea de fonduri europene, inclusiv pentru nevoile agenției. Detaliem curând acest conflict de interese care practic leagă cu obligații de curtoazie, cel puțin, ADRSE de interesele Primăriei gălățene.

O altă instituție complice la mizeria de șantiere și lucrările făcute în disprețul regulilor este, bineînțeles, Inspectoratul de Stat în Construcții. O instituție doar cu numele fiindcă noi n-am mai auzit nimic de controale și cu atât mai puțin de sancțiuni din partea acestei așa-zise structuri de control a statului. Dacă știți ceva, să ne spuneți și nouă.

O altă instituție complice este, evident, Garda de Mediu. Despre „vasalitatea” acestei instituții vizavi de autoritățile locale, nici nu are rost să mai discutăm, că de aici a plecat la nivel național fosta șefă (până de curând) a Gărzii Naționale, Mărioara Gătej, pe linie PNL. Cam ce fapte de vitejie ați auzit despre doamna, înmulțiți-le cu cât vreți și veți afla numărul controalelor făcute de filiala județeană.

Că orice ai înmulți cu 0, tot aia dă…

Și, nu în ultimă instanță, complice este și Inspectoratul Teritorial de Muncă, partea responsabilă de securitatea și sănătatea lucrătorilor.

Despre inspectorii surzi și orbi (probabil) subordonați lui Dumitru Viorel, fostului adjunct al nemuriciului Ionel Petrea, am mai scris aici, pe ALTERNATIVA – Jurnalism fără mogul.

Citește despre INCONȘTIENȚĂ! Cum se lucra la blocurile Arcada la o zi după ce un muncitor a căzut de la 16 m înălțime | VIDEO

Ne răcim gura de pomană și ni se uzează literele de pe tastatură să mai scriem încă o dată despre cum se fac inspectorii de muncă gălățeni că țin fenomenul sub control; ăștia până nu se întâmplă vreun accident – doamne ferește! – n-o să-i vedeți verificând ceva pe teren.

Doar un exemplu, că tot am vorbit mai sus de gropi neasigurate contra unei eventuale prăbușiri a pământului, lutului practic în cazul de față. Vi se pare că șanțul ăsta (din fața fostului Liceu Metalurgic, actual Colegiu Aurel Vlaicu) este asigurat cu ceva? Nu mai spunem de faptul că depozitarea pământului excavat trebuie făcută la minim 70 cm de marginea gropii, conform normelor…

La ce bani s-au prevăzut pentru lucrările astea, ele trebuiau să arate cel puțin la fel de bine ca în Vest, inclusiv la capitolul organizare de șantier, nu doar rezultat final.

Află cum Idiotul util și cel ingenios pun aripi “gândacilor” la Pasajul Dunărea. Cronica unei reabilitări ratate

Din păcate, Primăria Galați și cei din fruntea sa nu sunt singurii vinovați. Cetățenii ar trebui să stea tot timpul cu telefonul în mână, să pozeze și să facă sesizări.

Fiindcă, la așa hal de lucrări – mai primitive decât într-o țară în curs de dezvoltare de pe cine știe ce continent uitat de civilizație – numai bulevarde modernizate la calitate europeană nu vom avea! Ci doar niște cârpeli scumpe care, în cel mai bun caz, vor începe să cedeze grav imediat după perioada de garanție. Dacă nu chiar mult mai devreme, precum pasajul Dunărea sau colectorul de canalizare de pe strada Domnească ori pavajul de la Potcoava de Aur…


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu