Fostul președinte al PSD Liviu Dragnea (foto) a depus prin intermediul avocaților săi o cerere de eliberare condiționată din Penitenciarul Rahova. Cererea a fost aprobată de conducerea penitenciarului și urmează să fie soluționată de Judecătoria Sectorului 5.
Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare și a fost arestat în data de 27 mai 2019.
Dragnea a executat mai puțin de 2 ani de închisoare din pedeapsa primită, dar avocații lui consideră că merită să fie eliberat condiționat pentru că îndeplinește condițiile stabilite de lege.
Conducerea Penitenciarului Rahova, acolo unde este închis deținutul Liviu Dragnea, a dat aviz pozitiv pentru eliberarea acestuia.
Cererea urmează să ajungă pe rolul instanței, mai exact Judecătoria Sectorului 5, în data de 27 aprilie 2021.
„Este un aviz favorabil din partea comisiei din penitenciar, ceea ce înseamnă că Liviu Dragnea a îndeplinit toate condițiile legale pentru a i se acorda eliberarea condiționată de catre comisie și urmează să susținem cererea în fața instanței de judecată.
Noi sperăm ca instanța să încuviințeze eliberarea condiționată, având în vedere că îndeplinește toate condițiile: fracția pe care o prevede legea, de două treimi executate din pedeapsă, și zilele de muncă”,
a declarat pentru HotNews Flavia Teodosiu, avocata lui Liviu Dragnea.
Alternativa – Jurnalism fără mogul a anticipat că Liviu Dragnea va ieși din închisoare în luna februarie 2021 (vezi articolul mai jos).
Am calculat cât mai are de stat Liviu Dragnea în pușcărie. Oficial, “Daddy” muncește inclusiv sâmbăta. A trecut fix un an de la arestarea lui Dragnea
Scuze, am greșit cu 2-3 luni.
Sunt mai multe condiții care trebuie îndeplinite pentru liberarea condiționată, înainte de termen.
Una dintre acestea este că „persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate”.
Liviu Dragnea este clar un om reabilitat, un om care se poate reintegra rapid în societate.
Dragnea se poate integra ca tinichigiu la un service auto, asta că tot a spus că a reparat mașini la atelierul auto al Penitenciarului Rahova, sau măcar ca barman în Brazilia, acolo unde Rise Project a scris încă din 2017 că ar deține mai multe proprietăți.
Liviu Dragnea a plecat la pușcărie, în 27 mai 2019, din dubla calitate de președinte al Camerei Deputaților și de președinte al PSD, funcții din care el a refuzat să demisioneze deși fusese condamnat cu suspendare într-un alt dosar penal.