Scandalul de la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Galați este unul care nu are legătură cu numerologia, așa cum au plecat mulți după fentă, ci cu instalarea unor persoane incompetente în funcții publice.
Președintele PNL Galați, George Stângă, este cel care a girat în fruntea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Galați un cadru didactic care a dovedit că habar nu are de nimic. O tanti Aglaia care a transformat ISJ Galați într-un soi de serviciu de curierat care transmite mai departe ce primește de la alții. Însă o face din bani publici.
Faptele sunt următoarele.
ISJ Galați a primit un comunicat din partea Asociației Numerologilor din România, care dorea să dialogheze cu profesorii.
În loc să ignore acest comunicat, ISJ Galați l-a distribuit școlilor din Galați aducându-le la cunoștință cadrelor didactice interesate că vor putea participa on-line la ședințele organizate pe Zoom de Asociația Numerologilor din România.
Nu li s-a impus nimic directorilor sau profesorilor, ci doar li s-a adus la cunoștință că vor avea avea loc astfel de întâlniri.
De asemenea, nu a fost niciun moment vorba să fie introdusă Numerologia ca disciplină de studiu în școli, pentru că acest lucru nu îl decide Inspectoratul Școlar Județean Galați, ci Ministerul Educației.
Dar modul în care s-au comportat șefii ISJ Galați, în frunte cu proaspăt numita Selena Costea (foto deschidere), ține de un amatorism înfiorător.
Și tocmai de asta ar trebui să plece imediat din funcții atât Selena Costea cât și adjunctul ei, alături de care a apărut vineri, 8 ianuarie 2021, la conferința de presă în care s-a spus că „totul a fost o neînțelegere”.
Nu. Nu a fost o neînțelegere, ci o prostie.
Iar prostia rezultă din faptul că nu poți tu, ca șef de Inspectorat Școlar, să distribui comunicatele primite de la unii sau alții, să girezi cu însemnele tale oficiale o acțiune dubioasă a unor privați.
Mai mult, este o eroare gravă să le soliciți directorilor de școli să „disemineze” acest comunicat, adică să îl aducă la cunoștința cadrelor didactice din școlile pe care le conduc.
Șefii ISJ Galați puteau să le explice foarte clar celor din Asociația Numerologilor din România că dacă vor să invite profesorii din Galați la niște discuții online, pot să facă acest anunț pe site-ul lor.
Sau să dea anunțuri la mica publicitate. Să scrie unde vor ei, eventual și pe pereții WC-urilor, dar să nu implice instituția ISJ Galați.
Pentru că ISJ Galați nu este serviciu de publicitate, de curierat, de invitație la dezbateri sau seminarii.
Asta nu a înțeles actualul inspector general al ISJ Galați, Selena Costea, care a ajuns în funcție relativ recent, pe 21 decembrie 2020, dar care a activat ca adjunct în această instituție în ultimele 6 luni, fiind numită pe filiera PNL Galați.
Și dacă tot am ajuns la PNL Galați, este limpede că această numire a Selenei Costea (fostă directoare de școală în comuna Liești din Galați), un soi de tanti Aglaia, a fost făcută cu acordul, dacă nu chiar la insistențele senatorului PNL Galați George Stângă, care am observat că nu a avut o reacție cu privire la acest subiect.
Este adevărat că mulți dintre directorii de școli din Galați sunt PSD-iști sadea, care se vor opune noii orânduiri politice, dar nici nu poți să permiți ca persoane ca Selena Costea să îi conducă, pentru că e ca și cum ai lăsa un călător care are doar permis de pescuit să conducă un autobuz.