Galațiul păstrează o taxă locală de 815 lei pe care Timișoara a anulat-o ca să vină „în sprijinul cetățenilor”

In ImpoziTaxe, Local

În timp ce Timișoara desființează taxe locale ca să îi sprijine pe cetățeni, Galațiul condus de primarul Ionuț Pucheanu (PSD) nu se gândește la o relaxare a politicilor fiscale locale, ci aruncă noi poveri pe umerii gălățenilor după cum am arătat în acest articol.

În semn de solidaritate cu timișorenii pe timp de criză economică, noul primar al Timișoarei, Dominic Fritz, a propus de curând Consiliului Local desființarea a nu mai puțin de 13 taxe locale, pentru anul 2021, printre care și taxa pentru oficierea căsătoriei în altă locație decât Casa Căsătoriilor (vezi foto mai jos).

La Galați, această taxă există de ani buni și este în cuantum de 815 lei.

Primăria Galați percepe această taxă ca și cum s-ar îmbogăți dacă ar merge să oficieze căsătoriile în alt loc decât Casa Căsătoriilor.

De parcă Primăria Galați a devenit un soi de SRL iar ofițerii de Stare Civilă nu își pot mișca fizicul decât contra cost.

Ciudat este că dacă sunt nevoiți să oficieze căsătorii în alte locuri decât Casa Căsătoriilor, taxa de deplasare a acestor angajați ai Primăriei Galați ajunge la 815 lei (vezi foto mai jos)! Dar ce fac angajații Primăriei de acești bani?!

Am înțeles: de aici se îmbogățește Primăria Galați!

Din taxele percepute pentru „căsătoriile outdoor” își face administrația Pucheanu preaplinul, de aici vin banii pentru borduri duble și alte betoane trântite aiurea în centrul Galațiului.

Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu (foto deschidere), are grijă doar de bunăstarea firmelor care contribuie la bugetul PSD, vezi scandalul de acum 2 ani când Primăria Galați a scutit de taxe și impozite locale în cuantum de 552.714 lei (118.000 de euro) firma Navrom Centru de Afaceri SRL, unde acționar era Viorel Ștefan, un foarte bun prieten al lui Dan Nica – președintele suprem al PSD Galați.

Când vine vorba să îi sprijine la modul concret pe gălățeni, primarul Pucheanu se dă ocupat și se apucă să indexeze cu tupeu taxele și impozitele locale cu 3,8%, în plină criză economică și sanitară.

Cu toate astea, dacă îl asculți cu atenție, Pucheanu îndrăznește să se compare cu primarii din Timișoara, Cluj Napoca și Oradea!


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

3 commentsOn Galațiul păstrează o taxă locală de 815 lei pe care Timișoara a anulat-o ca să vină „în sprijinul cetățenilor”

  • Sunt din Timișoara, sincer puteau să o lase liniștiți, e o mita electorala.

  • De ce nu iau taxe de la ”acordeonistii” lipitori prezenti la fiecare eveniment de la starea civila. Sau de ce nu-i alunga politia locala pe acesti ”acordeonisti/votanti” cu puradeii de rigoare, care devin sacaitori daca nu le dai bani, ba chiar strica imagini si filmari de amintire! Sau primaria primeste ceva de la acestia, deoarece sunt prezenti in zona desi evenimentul nu este facut public! Inclusiv in zonele externe primariei. Deci cineva si probabil, contracost le vinde pontul evenimentelor!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu