Europa, ca la țară?! VIDEO cu o modernizare europeană prin noroaie și nereguli la preț de autostradă, în Galați, cartierul Aviației

In Actual, BugeTun, Local

Dacă așa cheltuim fondurile europene, Galațiul riscă un control ale cărui rezultate s-ar putea să ne afecteze pe termen lung.

Mai țineți mint? În 2012-2015, din cauză că fonduri europene din exercțiul financiar 2007-2013 au fost cheltuite incorect, am avut de suferit cu toții, la nivel de țară.

Iar acest lucru s-a întâmplat fiindcă, în Programul Operațional pentru Creșterea Competitivității Economice (POS CCE), dar și în cel pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), deturnări – ca să nu le spunem furturi – din banii europeni au rezultat, în urma verificărilor Uniunii Europene, în corecții financiare (returnări la UE) care au ajuns și până la 100% din sumele acordate.

Iar finanțarea pe domeniul respectiv a fost întreruptă vreo doi ani și au avut de suferit tot „pălmași”, diverși angajați nevinovați ai firmelor sau instituțiilor care luaseră acei bani, bursieri pe la masterate sau doctorate, cercetători în diverse proiecte etc.

Ei, ca să nu mai ajungem într-o astfel de situație, poate ar fi bine să sesizăm problemele din timp, punctual, ca să nu se ajungă la pedepsirea tuturor pentru niște golănii izolate.

Lucrări de modernizare ca la țară… o țară din Africa, evident!

Începem cu lucrările de așa-zisă modernizare pe care le face Primăria Galați pe bulevarde importante ale municipiului.

Cu 7 milioane de euro alocați pe kilometru liniar de bulevard, lucrările pe Milcov și Traian Vuia (urmează Henri Coandă și George Coșbuc) se fac ca în imagini.

La cât dau alții pe kilometrul de autostradă, administrația gălățeană își bate joc de fondurile europene și de cetățenii contribuabili, nefiind în stare să modernizeze la standarde europene niște amărâte de bulevarde.

De exemplu, la o primă vedere de ansamblu, organizarea de șantier frizează haosul. Și reprezintă o bătaie de joc la adresa cetățenilor, cum vedeți în imaginea de mai sus.

Pe de altă parte, chiar și ceea ce rezultă din lucrul efectiv arată ca o mare bătaie de joc. Iată un exemplu de bordură chipurile aliniată, gata prinsă în cimentul lăsat la uscare… Oare ce standard european o fi fost respectat aici?

Semnalizarea rutieră este și ea tratată la mișto și, bineînțeles, cetățenii sunt lăsați să se descurce cum știu prin haosul creat de niște firme cărora fix de standardele europene se pare că au acum o mare durere-n contul bancar…

Mai grav, circulația redirijată, pentru care ar fi trebuit să-și dea avizul Poliția Rutieră ce dormitează în clădirea cu aspect de speluncă de pe Domnească, pare a fi mai degrabă o invitație la tamponări.

Lucrările sunt abia la început, deci lista neregulilor pe care vi le vom semnala va fi mult mai mare…

Iar la o așa organizare de șantier, cu noroaie și debandadă ca în ultimul cătun, normal că am pus și noi niște poze rupte, ferfenițite, ca să înțeleagă lumea mai bine despre ce vorbim și la ce să se aștepte de la asemenea lucrări.

Secretomanie instituționalizată pe fonduri europene?

Foarte interesant vizavi de aceste lucrări derulate cu fonduri europene de către Primăria Galați este că documentele sunt păzite cu mare încăpățânare de curiozitatea ochiului public.

Primăria Galați nu ne-a răspuns la nicio solicitare de acces la dosarul achiziției.

Nici Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Est, condusă de „eterna” Luminița Mihailov (încă din 2000, nu?) nu ne-a răspuns.

Când însă am făcut cerere de acces la documentele de proiect și costuri la Ministerul Fondurilor Europene, am fost pasați la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA).

De acolo, am primit doar acceptul de acces la dosar, dar cu condiția să ni-l dea beneficiarul, adică Primăria Galați.

De la reprezentanța Comisiei Europene în România – o filială ciudată, care – între noiembrie 2016 și iunie 2019 – părea să fie preocupată mai degrabă să-i facă publicitate electorală mascată comisăresei Corina Crețu (europarlamentar PSD) – am fost informați cu multe ocolișuri, de-a lungul mai multor schimburi de mesaje, cum n-au ei nicio putere și nu ne pot da nici măcar o îndrumare – dacă nu chiar ajutor direct – să obținem acces la niște documente publice care privesc fix cheltuirea fondurilor europene!

Nu știm cum se face dar, după ce ne-am adresat direct Oficiului European de Luptă Antifraudă, prin biroul de presă, am obținut și temeiul legislativ european în baza căruia ar trebui să avem acces de îndată la dosarul achiziției. Dar și invitația să semnalăm neregulile cu celeritate.

Și brusc, la doar o zi de la primirea răspunsului de la OLAF Bruxelles, ne căuta și telefonic Ministerul Dezvoltării să-i confirmăm că avem acces la documentele solicitate, că le-au pus ei pe un server, cu parolă, pe un termen limitat și să le accesăm repede să nu expire parola.

Dar, ce să vezi, ne-au dat acces DOAR la câteva documente, evident NU și cele din care reies prețurile sau detaliile de lucru – până la câți centimetri adâncime se fac săpăturile, ce materiale se pun în operă, repere utilizate și mai ales costurile defalcate.

Dar noi vom continua investigația oricum și deja pregătim atât noi episoade ale lucrărilor efectiv de mântuială de pe Milcov-Traian Vuia, dar și – atenție! – de pe Siderurgiștilor și 1 Decembrie 1918. În plus, lucrăm la un nou mesaj în „străineză” fiindcă, vedem, la Bruxelles lucrurile se mișcă mult mai repede și mai cu spor vizavi de interesul legitim al cetățeanului.

Nu este normal să ne chinuim de aproape un an de zile să obținem acces la un dosar de achiziție care are caracter public!

Stați aproape că, la vagoanele astea de bani europeni fitirisiți, chiar avem ce relata! Deocamdată, multe detalii absolut halucinante ale modului cum se derulează o investiție cu bani europeni aflați din filmul de mai jos.


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

2 commentsOn Europa, ca la țară?! VIDEO cu o modernizare europeană prin noroaie și nereguli la preț de autostradă, în Galați, cartierul Aviației

  • Si o sa vina Pucheanu si o sa spuna ca tot cetatenii sunt de vina pentru ca au calcat pe acele borduri (inainte sa se usuce cimentul) in loc sa circule prin noroi.

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu