I-au lăsat să calce pe reguli, iar acum se miră că fac tumbe-n Parlament! Cine și cum i-a ajutat pe cei de la AUR, cu ochii larg închiși, din incompetență sau interes

In Actual, National, NePriveste, Politruci&Traseiste

Accederea unui partid naționalist-extremist cu accente șovine în Parlamentul României – la mai bine de un deceniu de la intrarea României în Uniunea Europeană – are responsabili incontestabili, dincolo de teorii ale conspirației și speculații stângace.

Aceiași cu vinovații de poziționarea pe primul loc în preferințele electoratului a partidului cu cea mai mare parte de vină, în ultimii 30 de ani, pentru subdezvoltarea României.

Se vehiculează crearea Alianței pentru Unirea Românilor în niște laboratoare cu atmosferă de servicii secrete și creuzete cu arome putinist-sovietice.

Așa o fi, dar nici nu contează în ce laboratoare a fost creat acest pseudo-partid. Inepțiile antieuropene – anti-lumea civilizată în general – ale liderilor, dar și personajele din spatele acestora, cu legături în fosta Securitate și avatarurile capitaliste postdecembriste ale acesteia din spatele acestora, sunt evidențe arhisuficiente pentru orice om întreg la minte.

Ideea este că nici nu mai contează unde s-a creat o asemenea mizerie politică atât timp cât duhoarea ei ar fi trebuit să ne trezească simțirile civice, dar și cele instituționale de mult, de când se tot bălăngăne isteric prin spațiul public. O fi răsărit AUR într-o noapte din noaptea minții unora, dar în mod cert nu s-a născut ast’ noapte!

Ca și pirita, roca aceea minerală cu sclipiri înșelătoare, numită popular aurul nebunilor, și AUR vine dintr-o grotă. Aceea a nepăsării vizavi de ce catastrofă ar putea deveni asemenea fenomene amplificate, neeradicate din fașă, de la primele izbucniri de ilegalitate sau chiar de anarhie.

Adică chiar nu a observat nimeni cum se încalcă legea cu ce susține și cum susține formațiunea clamat politică – dar cu accente hidoase de gang și birt al deșertăciunilor utopice – în fruntea căreia își latră aberațiile un fost trâmbițaș de galerie?

De exemplu, o întrebare de bun-simț vizavi de modul în care s-a afișat AUR în campanie: mai este în vigoare prevederea legislativă prin care se interzice folosirea simbolurilor naționale în imagistica partidelor?

Dacă da, atunci cum de apar membrii AUR, la orice adunare sau miting, cu steagul României purtând în centrul său simbolul partidului, harta țării stilizată cu stele în zona graniței moldo-basarabene?

Adică chiar credeți că nu a observat nimeni, de-a lungul ultimului an de zile, dar mai ales în recentele campanii de alegeri aceste amănunte?

Liberalii și silenzio stampa când AUR se dădea în stambă

Și totuși, dincolo de întrebări retorice și fluierături a pagubă, există niște vinovați clari, responsabili de accederea unui partid ca AUR în Parlamentul României – așa cum e acesta, departe de ce ar trebui să fie cea mai puternică instituție a unei țări democratice.

Fără precedent în istoria României postdecembriste, partidul-lider al actualei coaliții a primit țara pe mâini cu mult înainte de alegerile parlamentare care l-au confirmat recent la guvernare.

Fiindcă sute de mii de oameni au stat în stradă, în frig și în bătaia abuzurilor instituțiilor de forță ghidonate de camarila Dragnea și PSD în general, liberalii s-au trezit la guvernare încă de acum un an.

S-au trezit este un fel de a spune pentru că, deși stăpâni pe toți executanții din Jandarmerie și polițiile locale și naționale – în mod absolut de la debutul pandemiei – „strâns-uniții” în jurul lui Iohannis nu au fost în stare sau poate nu au vrut să aplice nici cele mai elementare reguli emise unele chiar din gura „farului călăuzitor” de la Cotroceni.

De exemplu, a spus președintele că, în acest an, campania electorală se va ține online și adunările cu alegătorii nu se vor mai ține? A respectat AUR acest lucru? Ați auzit măcar vreun sunet de reproș din gura titularului catedrei de fizică rezervate la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu cum am auzit, de exemplu, de câte ori o lua PSD-ul pe arătură?…

Große Scheiße!…

Vedeți în filmul de mai jos, înregistrat pe 12 noiembrie la ora 12:30, cum a poposit la Galați, de exemplu, caravana păcălicilor cu tricolor și pocnitori ideologice de sorginte legionar-bolșevic-putinistă. În plin centrul Galațiului, cu Jandarmeria asistând impasibilă la ilegalități chiar și în momentul în care i se atrage atenția că numărul de participanți este peste limitele legale – vreo 80-90, mult peste 50 – sau că distanțarea nu se respectă și mulți nu poartă mască.

Chiar și non-kombatul în ce privește concurența electorală îndreaptă clar degetul acuzator către PNL.

Cu legea-n mână veghind la… nerespectarea legii

Fie și pentru competiția pe zonele de electorat comune – nehotărâții, liberalii unioniști care se duceau adesea și spre PMP sau ALDE, dar și marea masă de diasporeni naționaliști – și tot ar fi trebuit PNL să combată masiv ofensiva AUR. Inclusiv prin metode coercitive precum obligarea la conformarea strictă cerințelor legale anti-pandemie.

De ce oare nu au făcut-o? De ce i-au lăsat să calce pe reguli și acum se miră nevinovați când respectivii fac tumbe de imagine sau se dedau la tăvăleli tatonante votând cu pesediștii?…

Ca o paranteză, mai multă atitudine decât a luat PNL-ul în tot acest an electoral vizavi de încălcările legii la care se dedau cu nonșalanță capii AUR au luat USR PLUS, în Parlament, de când au preluat conducerea senatului prin Anca Dragu. Aceasta a cerut verificarea conformității măștilor transparente purtate de Simion și Șoșoacă și, dacă se constată, sancționarea liderilor AUR pentru încălcarea regulilor de protecție anti-COVID.

Dubleta Șoșoacă-Simion sau fețele nemascate ale ipocriziei șovin-extremist-habarniste

De ce nu au luat liberalii măsuri când, în campanie, sub fațada deșănțată a simbolurilor naționale și pe tânguielile în falset ipocrit ale temelor stringente se petrecea de fapt o înșelăciune politică în văzul lumii?

Chiar plecând de la premiza fără menajamente că o parte a electoratului este prost, el nu are dreptul la protecție? Dacă totuși unii sunt chiar atât de naivi încât, dincolo de țepele bancare, ale furnizorilor abuzivi și vânzătorilor falsificatori, mai iau și țepe ordinare, la alba-neagra, nu există – cel puțin teoretic – un braț al legii care să-i protejeze?

De ce nu funcționează protecția statului și în cazul înșelăciunilor electorale grosiere? De exemplu, Autoritatea Electorală Permanentă se ocupă doar cu număratul – dubios dacă ne întrebați pe noi – a alegătorilor și controlarea resurselor financiare doar în campanie și doar la partidele pentru care a primit indicații?

Unde sunt rapoartele financiare precise, pe toate materialele electorale apărute în precampanie, inclusiv în cea de dinaintea pandemiei, când se credea că alegerile locale vor veni la termen? Unde sunt deconturile milioanelor de fluturași lăsați prin cutiile poștale de baroneții locali, dar ale autocarului și campaniilor video, inclusiv pe rețelele sociale ale masterchefilor de gogoși electorale?

Adică, stăm cu boldul pe spusele fiecărui jurnalist sau lider de opinie critic, dăm jos site-uri de pe motiv de colportare de știri false vizavi de coronavirusul care oricum este încă o mare necunoscută, dar nu ne sesizăm la minciunile josnice și groase deversate cu toptanul în cadrul prelegerilor de legionarism șovin, „național-ceaușism și colectivism de grotă”! *

Și, pe linia acestui raționament s-ar putea să ajungem la problema, foarte gravă de altfel, a tolerării acestui partid extremist în niște scopuri foarte precise și meschine.

Partidul Național Liberal, care s-a aflat la butoane în tot anul premergător alegerilor parlamentare, care a avut la dispoziție toate instituțiile coercitive și de forță – poliție, jandarmerie, centrul de acțiune împotriva pandemiei, consiliile pentru combaterea discriminării, pentru audiovizual etc. – n-a văzut și n-a auzit de ilegalitățile AUR.

Nici măcar ca partid concurent în lupa electorală nu s-a sesizat despre „minunile” AUR PNL-ul, un partid cu structuri și număr de membri comparabile cu ale PSD-ului. Credeți că este posibil așa ceva?

Las-o așa că… trage dreapta!

Eu zic că suntem prea „bătrâni” în 30 de ani de democrație, mereu amenințată de neocomunism, ca să mai credem în coincidențe.

Mai degrabă aș crede că celor de la guvernare, sperând să aibă și Parlamentul la picioare, le-a plăcut ce văd: posibilitatea unui USR PLUS diminuat în procentaje, cu și mai mulți nehotărâți furați de AUR, a unui PMP – foarte critic când deschide gura Băsescu – condus pe ușă afară din Parlament prin derutarea electoratului unionist și, în general, a unei formațiuni în opoziție dar cu care PSD să nu se poată alia. Și care, ca și PSD, să le scoată peneliștilor în evidență calitățile relative sau închipuite.

Căci, comparat cu niște pesediști lăsați perfid să-și umple pe mai departe buzunarele prin teritoriu, chiar și un biet politruc galben care n-a trecut mai sus de nivelul de găinar pare o speranță administrativă.

Când lași dumnezeii spitalelor și lacheii dumnezeilor de județ din managementul acestora să-și bată în continuare joc de pacienți, evident că ministrul tău gângav și pierdut în spațiu pe la Sănătate pare un profesionist competent.

Comparați cu lătrăi incoerenți și inconstanți declamând halucinații mistico-semidoct-putiniste în aula Parlamentului, un folkist bugetar mediocru ajuns șeful Camerei Deputaților sau un profesor de platitudini în palton prezidând masa tăcerii la Cotroceni ar părea niște lumini galactice ale politicii…


* Citat din răspunsul lui Cătălin Avramescu, conf. dr. la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, la apelul senatorului Sorin Lavric, adresat nominal intelectualilor de dreapta Mihai Neamțu, Mircea Platon, Adrian Papahagi, Cătălin Avramescu, Teodor Baconschi, Radu Paraschivescu de a se înscrie în formațiunea Alianța pentru Unirea Românilor (AUR).

Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu