Vizibil aspirând la titlul de „baron PSD” de Galați, Costel Fotea face un joc electoral murdar pe banii angajaților uneia din direcțiile subordonate.
La trei zile de când trebuiau virați banii angajaților de la Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului, după ce am insistat o dimineață întreagă să ni se spună motivul întârzierii și termenul estimat de reglementare, președintele Consiliului Județean a ieșit cu o declarație politică.
Ținând aproape de angajați ai DGASPC în cadrul documentării celui mai recent focar de COVID-19, am aflat și că salariile acestora întârzie, iar în rândul oamenilor s-a împrăștiat zvonul că-și vor vedea banii abia prin ianuarie-februarie.
Citește Direcția Copilului recidivează: focar de COVID-19 la „Irene și Stuart”. 90% dintre angajați și toți minorii infectați
Încă de azi dimineață, 11 noiembrie, ora 10, am sunat-o pe Tania Calcan, purtătoarea de cuvânt a Direcției, să ne confirme întârzierea, dar mai ales motivul și termenul estimat pentru plățile restante.
D-na Calcan ne-a confirmat că nici dumneaei, ca angajată, nu și-a primit banii, dar nu ne-a putut spune nimic nici despre motiv și nici despre ameliorarea situației.
Cu atât mai puțin ne-a putut da vreo informație despre un eventual protest al angajaților DGASPC Galați, preconizat să aibă loc mâine, 12 noiembrie, în fața Prefecturii Galați.
„Baronul trandafiriu” de la Consiliul Județean dă vina aiurea pe Guvern
Dar ce are protestul cu Prefectura când ordonatorul de credite, adică instituția care virează banii inclusiv pentru plata angajaților de la Asistență Socială și Protecția Copilului, este fix Consiliul Județean Galați?
Adică instituția în care domnește netulburat aspirantul la titlul de „baron PSD” Costel Fotea.
Instituție care s-a chinuit vreo patru ore să ne răspundă la două întrebări simple, adresate și telefonic, dar și prin e-mail: care este motivul întârzierii salariilor la DGASPC și când se vor plăti acestea la zi?
Într-un final, am primit o declarație politică care nu răspunde clar la întrebări, dar dă vina pe Guvern:
„Este o dramă ceea ce se întâmplă acum la Direcţiile de Asistență Socială și Protecția Copilului din ţară, care din cauza Guvernului au rămas fără bani. Practic, Guvernul a alocat bani în acest an doar pentru trei luni de funcţionare. Adică 20,5 milioane de lei, dintr-un necesar de 80 de milioane de lei. A trebuit să facem eforturi considerabile pentru a găsi banii necesari, astfel încât copiii şi salariaţii să nu rămână fără fonduri încă din această primăvară…”
În schimb, fostului administrator de spital la Târgu Bujor – intrat în grațiile „tătucului” Dan Nica care l-a adus în Galați pe post de county manager în mandatul lui Nicolae Bacalbașa, care se presupune că făcea naveta de la Fârțănești până a ajuns ditamai președintele de Consiliu Județean – a găsit bani pentru interesele proprii.
De exemplu, Fotea a convocat o ședință extraordinară de cum a intrat în mandat ca să-și cumpere o limuzină nouă, chipurile hibridă.
Citește despre cum Costel Fotea își începe noul mandat în forță: ședință extraordinară pentru o limuzină și rectificări bugetare pe repede-nainte | FACSIMILE
Sau, când a început starea de urgență, deși Guvernul i-a trimis un aparat de testare Real Time PCR performant, Fotea a aruncat în sus cu aproape 100 de mii de euro ca să cumpere unul care abia performează la o optime din capacitatea celui trimis de Guvern – al lui Fotea are doar 12 sloturi în loc de 96.
Iar pe acesta din urmă îl are și acum depozitat neatins la Spitalul de Boli Infecțioase.
Fotea se laudă că a cumpărat primul în Galați ce Universitatea are de 15 ani. Și la un preț mult mai mic!
Atenție, procurori! La Galați, combaterea COVID-19 ar putea fi infestată de coruptoviruși | VIDEO
Când a venit vorba de firmele de casă care fac asfaltări prin județ și i-au putut livra lui Fotea niște tăieri de panglici electorale, baronul pesedist în devenire a găsit din nou bani, inclusiv pentru plăți în avans.
În aprilie-mai, în plină stare de urgență, dintr-un așa-zis fond de rezervă a cărui proveniență nu ne-a putut-o explica, Costel Fotea plătea dintr-un foc 53 de milioane de lei, vă mai amintiți?
În plină stare de urgență, Fotea dădea Ajutor de zeci de milioane de euro pentru constructorii din Galaţi, ca să nu-şi închidă afacerile
De exemplu, Lemacons primea vreo 11 milioane de lei, Tancrad aproape 9 milioane, dar și, atenție!, Aqua Parc SRL, din Neamț, pentru centura „zburătoare”, peste 11 milioane de lei!
Și toate astea se întâmplau în timp ce majoritatea spitalelor din subordinea Consiliului Județean achiziționau de mama focului echipamente de protecție de la o fostă firmă de mansarde, prin contracte de cumpărare directă atribuite la câteva minute sau ore de la publicare…
Află cum Un fost constructor de mansarde din Galați a ajuns să livreze spitalelor măști și combinezoane de 250.000 de euro | FACSIMILE
Iar el însuși, „baronul” în devenire Costel, se presupune că o duce de la opulent în sus de vreme ce nici acum nu a explicat de unde-și plătea zeci de mii de flyere când luase startul în campanie electorală înaintea tuturor, încă din februarie.
În februarie, “Imaculatul” Costel Fotea își făcea campanie mizerabilă din bani pe care nu are chef să îi justifice | GALERIE FOTO
Practic, este evident că Fotea încearcă să arunce pisica în curtea liberalilor, dând vina pe Ministerul Muncii și, implicit, pe una dintre figurile liberale cele mai tăioase la adresa pesediștilor, ministreasa Violeta Alexandru.
Dar, ca întotdeauna, niciun pesedist gălățean n-ar fi el, de la sine, atât de puternic dacă n-ar fi „ajutat” fix de… opoziție.
Căci, de când au intrat în mandat, consilierii județeni PNL, 12 acum față de 9 înainte, în loc să-l caute pe Fotea și-n fundul fișetelor de contractele dubioase care miros de la o poștă, se mulțumesc cu explicațiile puerile ale acestuia la proiectele de hotărâri. Asta dacă cumva, cum noi totuși NU ne amintim, mai pune cineva și întrebări…
Citește cum, Deși opoziția a crescut în CJ, Fotea tot îi joacă pe degete pe consilieri. Rezultatul: cheltuieli majorate cu 50% de la un mandat la altul
Te răzbuni, baroane?!
Pe de altă parte, deși banii vin din diverse surse locale și centrale, inclusiv de la ministere, sunt adunați la CJ și apoi redistribuiți, doar Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului are de suferit.
Nu am auzit ca salariații Consiliului Județean sau ai direcției județene de drumuri și poduri sau ai Centrului Cultural, ai muzeelor sau alte entități subordonate să fie afectate de lipsa banilor.
Ci doar acea instituție de unde, se pare, în ultima vreme, tot mai mulți angajați au început să se plângă și să „dea din casă”, cum se spune, către ALTERNATIVA – Jurnalism fără mogul, se pare, singura publicație care nu răspunde la nicio comandă din partea PSD în Galați.
Citește despre Infectări multiple la o direcție din subordinea Consiliului Județean. În jurul cazului se umblă cu mare atenție, într-o liniște suspectă
Află cum Direcția Copilului recidivează: focar de COVID-19 la „Irene și Stuart”. 90% dintre angajați și toți minorii infectați
Așadar, gestul lui Fotea poate fi interpretat foarte clar și ca un act de răzbunare, implicit, pe sursele noastre… Grav dacă nicio autoritate a statului – cel care nu mai este condus de PSD la nivel central din câte ni se spune – nu se sesizează!
Prin urmare, mâine, în fața Prefecturii, vreo 50 de bugetari pesediști sau prostiți de către aceștia vor organiza un protest prostesc ca să sprijine, de fapt, partidul în agonie al unui baron care-și bate joc de ei. Mințindu-i că nu mai are bani, acesta aruncă de fapt cu milioanele-n sus, mai ceva ca interlopii-n lăutari.