Cazul traseistului Nicolae Marin. Un banal șofer, lingușitor al lui Dan Diaconescu Direct, a ajuns senator PSD, chestor și membru în Comisia de control a SRI. Acum candidează din partea lui Victor Ponta

In Actual, Politruci&Traseiste

Nicolae Marin (foto), un banal șofer din comuna Pechea, județul Galați, a ars etapele și a reușit să ajungă parlamentar din partea PP-DD, partidul lui Dan Diaconescu, apoi senator din partea PSD și ulterior chestor în Senatului României și membru în Comisia de supraveghere a SRI. Nicolae Marin, un traseist care a trecut prin 4 partide, candidează acum pentru un nou mandat de senator din partea Pro România.

Alegătorii nu sunt atenți la persoanele plantate pe listele partidelor.

De regulă, oamenii votează orbește, cum se spune, doar pentru că rezonează cu un partid sau altul.

Și nu se uită la numele propuse pe liste.

Dar listele partidelor sunt pline de impostori, de traseiști, de indivizi fără meserie, de profitori politici care și-au văzut doar interesul personal și au uitat complet că au ajuns în Parlament ca să reprezinte interesele cetățenilor.

Un astfel de exemplu este Nicolae Marin, din Galați, care la viața lui a fost șofer.

Nicolae Marin şi-a făcut intrarea în politică, în 2008, în Partidul Conservator (al infractorului Dan Voiculescu), partid pe listele căruia a obţinut un mandat de consilier local în comuna Pechea.

În anul 2012, Nicolae Marin a intrat în PP-DD al lui Dan Diaconescu Direct (de la defuncta OTV), partid din partea căruia a fost ales primar al comunei Pechea, la alegerile din iunie 2012.

Nicolae Marin a abandonat însă rapid postul de primar al comunei Pechea, în decembrie 2012, pentru că a candidat și a devenit senator din partea PP-DD.

În 2013, Nicolae Marin a fugit la PSD, iar la alegerile din 2016 a obținut al doilea mandat de senator, de data asta pe listele PSD Galați.

Susținut de PSD, fostul șofer din Pechea a ajuns mai întâi chestor în Senatului României și apoi membru în Comisia de control a SRI (vezi articolul mai jos).

Cascadorii Râsului. Șoferul PSD din comuna Pechea, uns chestor al Senatului, a ajuns și membru în Comisia de control a SRI

În 2019, Nicolae Marin a plecat din PSD, după ce a pierdut alegerile în fața baronului de Galați, Dan Nica, pentru funcția de președinte al organizației județene.

Nicolae Marin și-a găsit însă repede culcuș în partidul traseiștilor, Pro România, condus de Victor Ponta.

Acum, după fuziunea dintre ALDE și Pro România, fostul senator PSD Nicolae Marin vrea un nou mandat de parlamentar, de data asta din partea Pro România.

Ar fi o rușine ca un astfel de individ să rămână în Parlament.

Nicolae Marin a avut firmă de transport județean (SC Ștefu Ion SRL Galați) care a derulat contracte din bani publici cu CJ Galați, de pe urma căreia a făcut bani frumoși.

În plus, Nicolae Marin este un traseist notoriu, care nu îndeplinește standardele de integritate pentru a-i reprezenta pe gălățenii onești în Senatul României.

Păi a ajuns un fost șofer care îl lingușea pe Dan Diaconescu (PP-DD), condamnat la închisoare pentru șantaj, să vorbească de la tribuna Parlamentului?

Nicolae Marin i-a făcut apoi bocancii maleficului Dan Nica, din 2013 până în 2019, timp în care a fost senator PSD, după care a dezertat la Pro România, pentru că în PSD i se închiseseră toate ușile.

Iar acum vine cu tupeu, curat ca lacrima, în fața gălățenilor și cerșește un nou mandat de senator.

Astfel de traseiști ordinari, indivizi care habar nu au de nimic ar trebui trimiși definitiv acasă, nu în Parlamentul României.


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu