La fel ca în intersecția din imagini, gălățenii vor aștepta încă un mandat să se facă lumină. Inclusiv în semafoare.
Reacțiile de dezamăgire de după anunțarea rezultatelor votului lasă impresia că mulți cetățeni, prinși în alergătura zilnică pentru supraviețuire, abia ulterior s-au prins cât de orbi au fost. Și, în timp ce pentru alte orașe, inclusiv Capitala, sunt semne că a început o perioadă fastă, de dezvoltare, Galațiul va mai rătăci patru ani prin haos.
Iar asta fiindcă se trece foarte ușor, vinovat de superficial, peste detaliile care compun întregul. Iar răul stă în detalii când imaginea de ansamblu este coafată intens cu minciuni frumos ambalate.
Concret, intersecția de mai jos este un exemplu elocvent despre cum administrația gălățeană nu este în stare să aprindă lumina nici măcar atunci când alții, înainte au avut grijă să tragă cablurile și să monteze becurile.
Intersecții haotice – de străzi cu mai multe benzi pe sens în care șoferii, trecând peste Codul Rutier, aplică regula pragmatică a lui „care pe care” și-și croiesc singuri drumul printre priorități acordate din ochi, la nimereală, și manevre în stilul smuls – sunt multe în Galați.
Și cea din Gheorghe Doja colț cu Nae Leonard, și pe Stadionului c/c Oțelarilor sau Marii Uniri c/c Prelungirea George Coșbuc, la ieșirea bretelelor Viaductului către combinat în Centură sau Oțelarilor c/c Laminoriștilor ori Victor Vâlcovici, la fostul sediu al Poștei din Micro 21.
Bani aruncați degeaba, orașul tot în praf, nervi și haos
Dar, spre deosebire de toate acestea, la intersecția străzilor Anghel Saligny cu Basarabiei, măcar există montate semafoare și asta s-a întâmplat înainte de primul mandat al lui Pucheanu.
Ei bine, de atunci, nu s-a găsit cine să reconfigureze bucățica de stradă Anghel Saligny care mai merge din Basarabiei până în Tecuci, pe care autobuzele, dar și unele autovehicule de gabarit mic intră adesea pe contrasens. Fie din cauza lipsei indicatoarelor de orientare, fie pentru că, pe sensul normal dacă ar lua-o, ar trebui să se strecoare pe lângă alte autovehicule, staționate într-o parcare prost proiectată, ce iese în drum.
Morala este că unii nu reușesc nici să dea ca lumea în funcțiune și să întrețină ce s-a construit înaintea lor.
Și ar mai fi și aceea că degeaba se aruncă bani mulți pe lucrări ample dacă nici în situații punctuale nu se poate găsi o minimă rezolvare.
Să stai de aproape cinci ani cu semafoarele montate și stinse, cu un haos continuu într-una dintre cele mai aglomerate și dificile intersecții din oraș, denotă o incapacitate gravă a unei administrații pentru care simplele refaceri de covor asfaltic se numesc „modernizări”, iar betonarea otova, fără viziune, „regenerare de țesut urban”…
Mai jos, un video din intersecția respectivă, filmat ieri, 13 octombrie, în jurul orei 15:15.