Studenții de la Facultatea de Arhitectură Navală sunt pe val! Ei au început deja pregătirea pentru o competiție de caiace ce se va desfășura la Galați, de Ziua Dunării.
Dacă tot au suficient răstimp până pe 29 iunie 2021, studenții gălățeni și îndrumătorii lor și-au propus să facă treaba temeinic, eventual să și pună bazele unei competiții care să intre în tradiție.
Pe principiul omul gospodar își face iarna planuri, toamna caiac și vara concurs de renume național, tinerii care urmează cursurile Facultății de Arhitectură Navală din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați se pregătesc de pe acum pentru o competiție universitară ce va fi inaugurată la sărbătorirea proximei Zile a Dunării.
Practic, în urma unui parteneriat pe care Facultatea l-a semnat cu Clubul Sportiv Municipal „Dunărea” – prin amabilitatea președintelui Mihai Brandabur și cu sprijinul antrenorului Mihai Munteanu, cel care administrează Baza de caiac-canoe a lacului Cătușa – studenții dornici de mișcare au la dispoziție câteva caiace cu care au început deja pregătirea pe lac.
„Am fost inspirat de concursurile tradiționale dintre studenții de la Oxford și Cambridge. Pentru că suntem unica Facultate de Arhitectură Navală din țară, am zis să dăm posibilitatea studenților noștri să se exprime și în zona extracurriculară și să simtă pe pielea lor fenomenele despre care studiază la cursuri – stabilitatea și manevrabilitatea unei ambarcațiuni. Din cauza pandemiei, am început trainingul doar cu cei din Galați, urmând ca pe viitor să extindem programul și pentru tinerii care vin din județele limitrofe. Scopul final este să pregătim trei echipaje cu care să ne prezentăm în competiție. Vom lansa provocarea celor două Universități de stat din Constanța, e vorba de Universitatea Maritimă și «Ovidius». Sperăm ca în iunie 2021, dacă vremea și vremurile ne vor permite, să putem organiza un prim concurs”,
a declarat Gabriel Popescu, decanul Facultății de Arhitectură Navală.
Tot conf. dr. ing. Gabriel Popescu a explicat că se caută sponsori, pentru ca, din 2021, studenții să își poată proiecta și realiza singuri propriul caiac.
„Acțiunea face parte dintr-o serie mai amplă prin care noi ne dorim să trezim tinerilor interesul pentru apele care înconjoară Galațiul și mai ales pentru Dunăre. Vrem ca studenții noștri să descopere relația dintre navă și apă prin această inițiere într-un sport ce a adus mari satisfacții românilor, prin maestrul Ivan Patzaikin. Sunt foarte mulți studenți interesați de acțiunea noastră, așa că în săptămânile care vor urma vom face o triere importantă, în funcție de abilități. O primă intrare la apă în sensul propriu a avut loc în ultimul weekend din septembrie, când tinerii de la Nave au urcat în caiace (unii pentru prima dată) și, din fericire, s-au descurcat de minune”,
a ținut să sublinieze Manuela Nechita, membră a echipei de organizare.
(P)
2 commentsOn Studenții de la Nave aprofundează modelul Patzaichin și aruncă mănușa altor universități, în stil englezesc
Ar trebui să se gândească și la cea de-a treia, care are strânse (daca nu, mai strânse legături) cu domeniul și chiar cu Facultatea de Arhitectură Navală din Galați și anume Academia Navală Mircea cel Bătrân. Personal sunt convins că vor răspunde favorabil unei asemenea invitații.
Academia Navala Mircea cel Batran are statutul de invitat onorific, avand in vedere ca echipa lor este foarte experimentata. Provocarea a fost lansata celor care sunt la inceput de drum in acest frumos sport.