Impact grav pe centura Galațiului. La 81 de ani, conducând o camionetă, a vrut să întoarcă peste linia continuă | VIDEO

In Actual, Local, TraficChin

Șoferul octogenar al unei camionete a vrut să întoarcă peste linia continuă și a fost izbit în plin.

Accidentul s-a întâmplat pe centura Galațiului, în jurul orei 21 a serii de miercuri, 2 septembrie, și a implicat o camionetă Ford Ranger și o Škoda Octavia.

Din relatarea unui martor, se pare că șoferul, de 81 de ani, al camionetei a încetinit pe banda 1, mergând dinspre intersecția cu strada Prelungirea Brăilei către Viaduct, și a început manevra de întoarcere peste marcajul dublu continuu.

În acel moment, a fost izbit în portiera față stânga de o Škoda Octavia care venea regulamentar pe banda 2 și în care se aflau alți doi bărbați, de 67 și 22 de ani, primul aflându-se se pare chiar la volan.

Mașinile au ajuns în derapajul ulterior impactului pe contrasens, iar toți cei trei bărbați au fost extrași din autoturism și camionetă inclusiv cu ajutorul trecătorilor prin zonă.

Norocul șoferului din Fordul Ranger a fost că postul său de conducere se afla pe partea dreaptă a mașinii, lovitura nefiindu-i, cel puțin cât s-a putut observa la fața locului, fatală deși caroseria a fost îngustată aproape la jumătate în ciuda șasiului separat de caroserie, din profile groase, care o susține – o soluție constructivă specifică mașinilor grele, de transport marfă.

Ambele mașini au fost distruse iremediabil, inclusiv Škoda Octavia al cărei compartiment motor și partea frontală a habitaclului arată mai rău ca după impactul la un crash test.

Toate cele trei persoane au fost rănite, prezentând plăgi la membrele inferioare, traumatisme toracice şi cranio-faciale.

La fața locului, au venit, pe lângă ambulanțe, și o mașină de descarcerare, dar și una de stingere a incendiilor fiindcă din camionetă s-a scurs combustibil pe șosea, inclusiv fotografiile din deschidere și cea în format vertical fiind furnizate de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

La ora 0 și câteva minute, la trei ore de la accident, la fața locului încă se aflau polițiști, circulația fiind în continuare deviată alternativ pe sensul de mers către Viaduct. Se pare, nici până la acel moment nu reușiseră cei de la ECOSAL să trimită o echipă de salubrizare care să curețe carosabilul de resturi și fluide pentru a se putea evita producerea unui eveniment rutier nefast.

Mai jos, în video, puteți vedea situația traficului și a epavelor la puțin timp după sosirea autovehiculelor cu platformă pentru debarasare.


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu