Programul „Nevasta”. Directorii din Primăria Galați care au nevestele angajate tot în primărie

In Actual, ImpoziTaxe

Ce fel de bărbat e ăla care își lasă nevasta să hămălească în mediul privat, acolo unde se spune că este „muncă multă, bani puțini”?

Iată mai jos trei cazuri de bărbați adevărați, directori în Primăria Galați, care probabil s-au rugat la bunul Dumnezeu și la Partid ca și nevestele lor să ajungă să lucreze în primărie. Evident, suntem absolut siguri că soțiile lor au fost angajate în Primăria Galați pe bază de competență, în urma unor concursuri pe bune, unde niciun candidat nu a știut dinainte subiectele.

Familia Ochiu. Cristi Ochiu a venit în Primăria Galați după nevasta lui, Dora Ochiu

Cristi Ochiu a fost director executiv al Fundației Comunitare Galați până când, în februarie 2018, și-a dat seama că s-ar asorta mult mai bine cu un post de director în Primăria Galați.

Soția lui, Dora Ochiu, își făcuse deja pârtie către Primăria Galați, unde fusese angajată pe post de consilier.

Amicul său, Ionuț Pucheanu, ajunsese deja primar al Galațiului, iar Silviu Bacalum tocmai fusese pus pe liber din funcția de director al Direcției Generale Relații Publice, Evenimente Publice și Managementul Documentelor, fiind detașat tot într-un post de director în cadrul Primăriei Galați, și anume la Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor.

În februarie 2018, Cristi Ochiu a dat examen pentru a deveni director în cadrul Primăriei Galați, în locul lui Bacalum, dar a picat concursul cu 62 de puncte (minimul era 70 de puncte).

A urmat o lună de miștouri publice pe seama lui Ochiu, despre care se spunea că nu a fost în stare nici să memoreze ca lumea subiectele.

Însă, luna următoare, în martie 2018, Cristi Ochiu a reușit să ia examenul din a doua încercare, devenind coleg de serviciu cu soția lui, Dora-Adriana Ochiu, care lucra deja în Primăria Galați, din 2016.

Dora Ochiu a ajuns în Primăria Galați tot dintr-o direcție aflată în subordinea primăriei, și anume Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor, acolo unde a fost trimis director Silviu Bacalum, cel căruia i-a luat locul Cristi Ochiu.

Dora Ochiu a fost, în 2019, consilier în cadrul Corpului de Control al Primarului Ionuț Pucheanu.

Astăzi, familia Ochiu (foto sus deschidere) este una împlinită din punct de vedere financiar.

Cristi Ochiu este director al Direcției Generale Relații Publice, Evenimente Publice și Managementul Documentelor și, în 2019, a avut un salariu anual net de 120.147 de lei (adică 10.012 lei net lunar).

Nevasta directorului Ochiu, Dora-Adriana Ochiu a câștigat 50.332 de lei net, în 2019, în calitate de consilier la Primăria Galați. Asta înseamnă că a avut un salariu lunar net de 4.194 de lei.

Împreună, familia Ochiu a avut, în 2019, un venit lunar net de 14.206 de lei, trăiască Primăria Galați!

Familia Buhociu. Arhitectul șef care i-a desenat soției drumul către 2 joburi din Primărie

Dragoș Bohociu este arhitect șef la Primăria Galați, din decembrie 2017. Potrivit declarațiilor sale de de avere depuse pe site-ul primăriei, Dragoș Buhociu câștiga puțini bani înainte să ajungă arhitect șef.

Dar lucrurile s-au schimbat radical după ce Dragoș Buhociu s-a instalat în biroul său din primărie.

De exemplu, în 2019, arhitectul șef Buhociu a avut un salariu anual net de 104.248 de lei. El a mai câștigat, în 2019, și suma de 4.670 de lei de pe urma unor colaborări cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București.

Soția arhitectului șef al Primăriei Galați, Maria Buhociu s-a angajat în Primăria Galați la un an distanță după soțul său.

Maria Buhociu câștigă bani publici din două locuri: de la Primăria Galați și de la clubul de sport al Primăriei Galați (CSM Galați).

Ca inspector de specialitate, Maria Buhociu a avut în 2019 un venit anual net de 11.062 de lei. Suma este atât de mică pentru că Maria Buhociu a fost în concediu creștere copil și a revenit probabil în activitate în luna noiembrie 2019.

Prin urmare, suma de 11.062 este salariul net pe două luni de zile (noiembrie și decembrie). Conform grilei de salarizare, un inspector de specialitate din cadrul Primăriei Galați are un salariu de încadrare cuprins între 5.627 de lei (gradația 2) și 6.207 de lei (gradația 5).

Nu știm exact ce anume face Maria Buhociu la CSM Galați. Știm însă că ea declară că este psihodramatician.

„Psihodrama este o metodă de terapie de grup sau individuală care explorează dimensiunile problemelor prin acțiune. În concepția fondatorului psihodramei – Jacob Levy Moreno, în fiecare om există un potențial creativ, care însă stă la dispoziție doar limitat. Psihodrama favorizează descoperirea și activarea acestui potențial”,

spune Maria Buhosu în descrierea ei, pe site-ul Romedic.

Familia Magearu câștigă 210.000 de lei net anual. Voi, tot cu munca?

O altă familie extrem de mulțumită de administrația Pucheanu este familia Magearu. Soții Magearu (Dragoș și Lavinia) sunt bugetari la Primăria Galați, acolo unde salariile se dau întocmai și la timp, indiferent că e stare de urgență sau se prăbușește economia.

El, Dragoș Magearu, este director general al Gospodărire Urbană SRL Galați, societate care primește comenzi direct de la Primăria Galați pentru tăierea (fasonarea) arborilor și alte lucrări edilitare. Prin urmare, se poate spune că Dragoș Magearu este subaltern al primarului Ionuț Pucheanu.

Numit în funcția de director la sfârșitul lunii iunie 2019, Dragoș Magearu a avut un salariu net de 46.080 de lei, pe cele 6 luni rămase din 2019 (iulie – decembrie).

Asta înseamnă un salariu anual net de 92.160 de lei, adică 7.680 de lei lunar. La care se adaugă și altă sumă importantă de bani pe care Dragoș Magearu o câștigă datorită apartenenței sale la PSD Galați.

Soția directorului general Magearu, Lavinia Cristina Magearu este referent în cadrul Primăriei Galați și a avut în 2019 un venit anual net de 20.219 lei (1.684 de lei net lunar).

Cam puțin, nici nu credeam că există salarii atât de mici în Primăria Galați, dar probabil că Lavinia Magearu este referent asistent (gradația zero), unde salariul de bază este de 2.795 de lei.

Dar nu-i nimic! Fiind că soțul ei, Dragoș Magearu, are pe lângă salariul de director la Gospodărire Urbană și un venit consistent ca membru în Consiliul de Administrație al Apă Canal Galați, acolo unde a fost numit pe linie de partid (PSD).

Numai de la Apă Canal Dragoș Magearu a ridicat, în 2019, suma netă de 97.439 de lei (adică 8.119 de lei net lunar), ceea ce înseamnă că veniturile totale ale familiei Magearu au fost, anul trecut, de 210.000 de lei (adică 3.700 de euro net lunar).

Poate că mai sunt cazuri de șefi descurcăreți care probabil s-au rugat la Dumnezeu și la Partid ca și soțiile lor să ajungă să muncească în Primăria Galați.

Unii zic că nu e bine să muncești în același loc cu nevasta. De acord, dar când ambii rupeți ușa la ora 16.00 și la sfârșitul lunii ridicați bani cât alții în trei luni, parcă nu mai este atât de rău să vii zilnic cu nevasta la serviciu.

Sursa foto deschidere: contul de Facebook al directorului Cristi Ochiu


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

One commentOn Programul „Nevasta”. Directorii din Primăria Galați care au nevestele angajate tot în primărie

  • Unii și-au adus și cercul de prieteni, cu aceleași concursuri pe bune, fără subiecte știute de înainte bineînțeles

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu