„Se impune revenirea la carantină”. Urmează 5 zile decisive, inclusiv pentru Galați. OMS recomandă revenirea la situația de urgență

In Actual, Alta lume

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă țărilor multă prudență, mergând chiar până la revenirea măsurilor de restricție totală, în contextul creșterii alarmante de cazuri cu COVID-19.

Guvernele ar trebui să fie pregătite pentru revenirea la carantină, spune un reprezentant al OMS, care adaugă că uneori aceasta este singura opțiune în lupta cu noul coronavirus.

„Multe state reușesc să gestioneze focarele și creșterile prin carantinarea unor zone geografice limitate, a unor mici regiuni, pentru a ține sub control răspândirea bolii. Cred că este o chestiune de amploare. Statele pot și ar trebui să țină sub control boala prin aceste măsuri. Cu toții dorim să evităm ca țările să revină la închiderea totală. Nimeni nu dorește acest lucru, dar există situații în care este singura opțiune”, a declarat Michael Ryan, directorul OMS responsabil pentru programul de urgențe, citat de Digi24.

Pe de altă parte, Guvernul Orban ia în calcul revenirea la starea de urgență și spune că următoarele 5 zile vor fi decisive în luarea unei decizii, potrivit cotidianului Adevărul.

Practic, în unele zone, România s-ar putea întoarce la măsurile severe de izolare impuse prin decret prezidenţial în luna martie 2020.

„Din păcate, am ratat procesul de tranziţie după etapa de vârf a virusului şi am anulat o bună parte din sacrificiile făcute în lunile martie şi aprilie. Sistemul medical va intra în colaps în foarte scurt timp dacă vom continua să avem peste 500 de cazuri pe zi. E o chestiune de zile, nu de săptămâni sau luni”, susţin sursele citate de Adevărul.

Galațiul a cunoscut o creștere masivă a cazurilor de COVID-19, începând cu 1 iulie 2020. Astfel, până duminică (12 iulie 2020) fuseseră confirmate 1259 de cazuri și 102 persoane decedate, în Galați.

La un moment dat au apărut zvonuri în spațiul public conform cărora Galațiul ar urma să fie închis, după modelul Suceava, de la finalul lui martie 2020, însă aceste zvonuri au fost dezmințite de prefectul Galațiului, Gabriel Avrămescu, prin intermediul unui comunicat de presă.


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu