La 36 de ani ai lui, actualul șef al tinerilor PSD Galați, Dragoș Magearu (foto), are venituri la care un gălățean de rând nu poate decât să viseze. Mai ales unul care activează în mediul privat. Este vorba despre suma de 15.792 de lei net lunar, adică 3.256 de euro. Ce anume face Dragoș Magearu pentru a acești bani? Nu mare lucru, după cum o să vedeți în cele ce urmează.
Când Primăria Galați ține în cârcă niște societăți care produc mai mult pagube și datorii, putem să ne întrebăm public cine sunt cei care le conduc. Nu de alta, dar aceștia sunt numiți și susținuți de puterea locală (majoritară PSD, în cazul Galațiului 2020).
Dragoș Magearu este un tânăr PSD-ist din Galați, șef al organizației de tineret a PSD Galați, care între timp a trecut la seniori.
Iar când spunem seniori ne referim la bani. La câți bani ar putea câștiga niște seniori în orice domeniu, nu neapărat în sectorul public.
Nu serios, voi știți vreun tânăr din Galațiul ăsta care, la 36 de ani, cu carte de muncă, să câștige 15.792 de lei net lunar, adică 3.256 de euro net?
Nu vorbim despre videochat ci despre un contract de muncă în regulă plătit eventual în mediul privat, nu de la stat.
Din iulie 2019, Dragoș Magearu este director al Gospodărire Urbană SRL Galați, societate care obișnuiește să taie frunză la câini prin oraș și să lase buruienile să plângă după muncitorii vietnamezi care nu mai vin.
De asemenea, Dragoș Magearu, fost membru al CN APDM Galați, este acum membru al Consiliului de Administrație al Apă Canal Galați, adică tot o societate de interes public care are monopol pe distribuția apei menajere în Galați (vezi foto mai jos).
Să ne concentrăm un pic asupra veniturilor lui Dragoș Magearu, 36 de ani, șef al organizației de tineret a PSD Galați.
Potrivit declarației sale de avere, Dragoș Magearu a câștigat ca director al Gospodărire Urbană SRL Galați, judecând după media veniturilor din iulie-decembrie din 2019, suma netă de 7.680 de lei lunar.
Vi s-a părut cumva că Gospodărire Urbană SRL a performat în ultimele 6 luni ale anului 2019? Că ar fi toaletat apoi corespunzător copacii care au căzut la furtuna din 11 iunie 2020?
Și-atunci, cum se justifică salariul nesimțit al directorului Dragoș Magearu? Vorbim despre 7.680 de lei net, doar de la Gospodărire Urbană SRL.
Dar Dragoș Magearu mai are și alte venituri, tot de la stat. Ca membru al Consiliului de Administrație (CA) al Apă Canal Galați.
Suma: 8.112 de lei net lunar doar pentru că tânărul PSD-ist Dragoș Magearu a participat la o ședință lunară a CA de la Apă Canal Galați.
În total, adunând veniturile de la Gospodărire Urbană și Apă Canal, ajungem la suma de 15.792 de lei net, adică bani în mână pentru Dragoș Magearu.
Ce trebuie să facă Dragoș Magearu pentru acești bani? Teoretic, nu mare lucru în afară, probabil, de tabla împărțirii la Partid.
Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.