Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a semnat astăzi, 29 iunie 2020, un Memorandum cu Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galați care propune dezvoltarea parteneriatului dintre cele două instituții pentru dezvoltarea și valorificarea potențialului de cercetare, dezvoltare, inovare și transfer de know-how la nivel regional, național și internațional.
Prin intermediul Memorandumului, semnatarii își propun direcționarea activităților de formare profesională precum și a activităților de cercetare, dezvoltare și inovare în acord cu nevoile AFDJ Galați, pentru a răspunde unor teme legate de provocările globale, de importanță națională și internațională, dezvoltarea resursei umane implicate în cercetare, pentru transformarea activității de cercetare, dezvoltare și inovare într-un factor al progresului științific și al creșterii economice și crearea unui mediu stimulativ pentru educație și cercetare.
1. Direcțiile de colaborare educațional-formative care vor fi abordate:
– Adaptarea planurilor de învățământ pentru specializările educaționale de interes pentru Administrația Fluvială Dunărea de Jos R.A.;
– Identificarea și implementarea unor programe de pregătire și perfecționare profesională asigurate de Universitatea „Dunărea de Jos din Galați”, la cererea Administrației Fluviale Dunărea de Jos R.A.;
2. Cercetare, dezvoltare, inovare și transfer de know-how:
– Identificarea și implementarea unor tematici comune de cercetare, dezvoltare, inovare și transfer de know-how;
– Acoperirea necesarului de expertiză și consultanță pentru Administrația Fluvială Dunărea de Jos R.A., cu valorificarea competențelor experților comuni;
– Implicarea în dezvoltarea comunității gălățene;
– Participarea la identificarea și accesarea surselor de finanțare și derularea proiectelor de interes local, regional, național și internațional, prin asigurarea complementarității expertizei și experienței celor două instituții;
– Realizarea unor baze de date comune, cuprinzând informații, documentații, publicații și servicii, cu respectarea prevederilor în vigoare privind drepturile de autor;
– Implicarea activă în diferite strategii de dezvoltare durabilă ale comunităților locale și regionale.
Acordul încheiat este valabil pentru o perioadă de 4 (patru) ani, fiind o expresie a bunei înțelegeri între mediile academic și economic, menit să faciliteze discuțiile cu privire la domeniile de cooperare convenite între semnatari.
(Articol publicitar)
Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.