Hopa, da’ ce se-ntâmplă? Un brăilean s-a prezentat beat, vineri dimineață, la examenul auto. Asta nu ar fi o problemă, că doar băuse din banii lui. Nasol a fost că polițiștii s-au prins că e țeapăn de beat și l-au tras deoparte ca să îi explice niște treburi, niște scheme.
Brăileanul, de 42 de ani, avea permisul de conducere suspendat, dar nu pentru consum de alcool, și voia să redevină șofer cu acte în regulă.
„În cursul acestei zile (vineri, 19 iunie 2020 – n.r.) a fost adusă la sediul Politiei o persoană ce urma a susține examenul pentru obținerea permisului de conducere, pentru a fi testată cu aparatul etilotest, întrucât s-a constatat faptul că aceasta emana halenă alcoolică. A rezultat că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,45 mg/ l”, se arată într-un comunicat transmis de Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila.
Evident, nu puțini au fost cei care s-au întrebat dacă brăileanul „era rămas de aseară”, cum se zice în popor, adică avea drojdie în el de la băuta de joi seară, sau a tras la măsea chiar înainte de a se prezenta la examenul auto.
Însă, 0,45 în aerul expirat înseamnă aproape dublu în sânge. Iar o alcoolemie de 0.90, aproape de 1 la mie înseamnă că brăileanul din poveste servise ceva tare și înaintea examenului.
Mare lucru nu a pățit brăileanul depistat țeapăn de beat la examenul auto. Polițiștii din Brăila doar i-au respins dosarul pentru redobândirea permisului auto și l-au trimis la culcare.
Foto deschidere: Arhiva Promotor.ro
Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.