Soția primarului Pucheanu, venituri de 34.851 de lei net lunar | FACSIMIL

In Actual, Justitie

Veniturile obținute în anul 2019 de d-na Mirela Pucheanu, soția primarului Galațiului, i-ar face invidioși până și pe marii directori de multinaționale.

Primarul Ionuț Pucheanu și-a actualizat miercuri, 17 iunie 2020, declarația de avere aferentă anului fiscal 2019, documentele fiind postate pe site-ul Primăriei Galați. În zilele următoare vom face o analiză cu privire la „averea” pe care o declară în acte primarul Pucheanu.

Până atunci, însă, ne vom opri un pic asupra unui aspect din declarația primului ales al orașului. Este vorba despre veniturile obținute de d-na Mirela Pucheanu, așa cum apar ele trecute în declarația soțului său, primarul Ionuț Pucheanu, postată miercuri pe site-ul primăriei.

Astfel, d-na Mirela Pucheanu, care a născut o fetiță în noiembrie 2018 și care acum se află în concediu postnatal, apare în declarația soțului său cu venituri totale de 418.216 lei, pe anul 2019, rezultate din „indemnizație creștere copil” (vezi facsimil mai jos).

Asta înseamnă că, pe parcursul anului 2019, d-na Mirela Pucheanu a primit de la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Galați o indemnizație lunară de 34.851 de lei net.

Potrivit datelor trecute în aceste documente postate pe site-ul Primăriei Galați, d-na Mirela Pucheanu a încasat de 3 ori mai mulți bani decât soțul său, Ionuț Pucheanu, care în 2019, ca primar, a avut un venit net lunar de aproximativ 11.000 de lei (131.412 lei în total, pe tot anul).

Suma de 418.216 lei pe care ar fi încasat-o soția primarului Pucheanu ni s-a părut exagerată. Și asta pentru că d-na Pucheanu nu a avut un salariu așa de mare la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, acolo este angajată la Serviciul Patromoniu, încât să rezulte o indemnizație atât de consistentă.

În anul 2018, cel care, conform legii, a fost luat în calcul la stabilirea indemnizației de creștere copil, d-na Mirela Pucheanu a declarat venituri totale de 22.328 de lei (adică 1.860 de lei net lunar).

Și cum indemnizația de creștere a copilului este de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei naşterii copilului, rezultă că d-na Pucheanu putea beneficia de o indemnizație de 1.581 de lei lunar.

Asta înseamnă 18.972 de lei pentru tot anul 2019, nu 418.216 lei – așa cum apare în declarația de avere semnată de primarul Ionuț Pucheanu.

În plus, din câte știm noi, indemnizațiile de creștere a copilului au fost plafonate pe parcursul anului 2019 la suma maximă de 8.500 de lei net lunar.

Primarul Pucheanu trebuie să clarifice public veniturile obținute de soția lui

Așadar, indiferent de cât de mari a avut veniturile înainte de naștere, suma maximă pe care o putea primi d-na Pucheanu ca indemnizație era de 8.500 de lei x 12 luni = 102.000 de lei, adică de 4 ori mai puțin decât apare în declarația completată și semnată de primarul Pucheanu.

Inițial, am zis că este vorba de o greșeală. Că poate primarul Pucheanu, deși a avut doar 2-3 rubrici mari și late de completat în declarația sa, a scris greșit suma de bani în dreptul soției dumnealui. Asta e, se mai întâmplă.

Dar am observat că declarația de avere a fost retrasă de pe site-ul Primăriei Galați, miercuri, în jurul orei 18.00 (cel puțin nouă nu ni se mai încărca), și a fost repostată o oră mai târziu exact cu aceeași sumă = 418.216 lei, fără să fie corectată în vreun fel. Asta înseamnă că primarul Pucheanu nu a avut nimic de modificat la ea.

Primarul Pucheanu ar trebui să facă precizări publice în legătură cu suma de bani care apare în dreptul soției dumnealui, să explice cum a ajuns d-na Mirela Pucheanu să încaseze 34.851 de lei net lunar drept indemnizație de creștere a copilului.


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

3 commentsOn Soția primarului Pucheanu, venituri de 34.851 de lei net lunar | FACSIMIL

  • E interesant si cum arata declaratiile de avere ale unor directorasi din fiscul local…in comparatie cu realitatea…bun exemplu pentru contribuabili

  • Prin Legea nr.66/2016 indemnizația lunară pentru creșterea și îngrijirea copilului, se stabileste în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nasterii copilului

    Eu decud ca salariul de primar e cam mic fata de cel din privat/ horeca e o investitie buna, palmasii o duc mai prost, statul permite exploatarea pe salarii mici

  • E o greasala, ce atata tam-tam…

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu