Farsa Ținutului Secuiesc, jucată de trei partide, nu două. Dovada că Iohannis a fost pompier, dar și piroman

Așa-zisa tentativă de a da Ardealul la unguri, culminând cu ieșirea nervoasă a președintelui, este doar o farsă de prost gust jucată nu de două, ci de trei partide și un satelit, prin care acestea își resuscitează electoratele.

Dovadă – pentru cei care știu să citească tridimensional, de-a lungul timpului, nu doar ce li se servește la ore potrivite de audiență – stă însăși cronologia proiectului de lege și a respingerii sale cu foarte mult teatralism și maxim de ineficiență din partea președintelui și a oamenilor săi.

Pentru a ne racorda puțin la derularea faptelor, iată o captură de pe site-ul Camerei Deputaților, unde apare proiectul legii Ținutului Secuiesc. Sublinierile ne aparțin.

Datele din captura video arată că propunerea legislativă a fost introdusă în Parlament pe 23 decembrie 2019, iar termenul de consultare era 7 februarie 2020.

Iată mai jos reacția instituțiilor de avizare:

Așadar, în afară de Consiliul Economic și Social – care a dat totuși un aviz de respingere subțire, pe doar două pagini – și Consiliul Legislativ care de asemenea a respins propunerea foarte bine argumentat, dar în ultima zi, majoritatea instituțiilor implicate în procesul de legiferare au depășit cu mult termenul.

Însă chiar Guvernul Orban, cel foarte apropiat de președintele Iohannis, a depășit termenul cu mai bine de două luni! Abia pe 16 aprilie a venit punctul de vedere, cu o săptămână înainte ca legea să devină aprobată tacit fiindcă trecuseră 45 de zile de la termenul de dezbatere în plen.

Așadar, întrucât nu s-a mai ajuns la dezbaterea în plen din cauza izbucnirii pandemiei, propunerea legislativă – care ar trebui să facă obiectul unui C.S.A.T. la ce prevederi grave conține – a fost constatată ca aprobată tacit pe 23 aprilie și remisă Senatului, camera decizională în acest caz.

Elefanții lui Iohannis s-au făcut mici, cât niște hamsteri nervoși

Pe de altă parte, Iohannis este un om foarte bine informat. Are și un aparat funcționăresc extins, care supraveghează tot ceea ce se întâmplă și-i aduce la cunoștință. Să nu uităm episodul cu elefanții când s-a dus din senin la ședința de Guvern și a reușit inițial să blocheze Ordonanța 13.

De data aceasta, Iohannis a tăcut nu doar că nu a făcut vreun comentariu timp de peste patru luni. Dar nu s-a auzit de vreo poziție nici măcar prin proxies sau purtători de mesaj din PNL. Nici înainte ca inițiativa parlamentară celor de la UDMR să fie adoptată tacit – 25 martie, nici la constatarea de după o lună – 23 aprilie, ci abia la șase zile după trimiterea la Senat! Gestul pompieristic, de condamnare, a venit abia după ce presa a scris cu o seară înainte – 28 aprilie, ziare.com și Digi24, urmate de celelalte publicații și televiziuni în dimineața zilei de 29 aprilie.

• Veți spune că Iohannis a ieșit abia la momentul oportun, când putea avea cea mai mare eficiență, adică chiar înainte de ședința convocată la Senat. Da, am putea lua în calcul acest lucru, dar numai dacă ne-am preface că ne scapă două aspecte esențiale.

Un aspect este cel al posibilității – mici, e adevărat, dar reale – ca ieșirea lui Iohannis să nu ne mai fi ajutat la nimic. Dacă PSD-ul voia să dea foc țării – majoritar fiind în Senat și cu o Curte Constituțională ce adesea a părut că sprijină fățiș grozăviile partidului lui Dragnea – așa-i c-am fi putut avea astăzi, măcar la nivel de prezumție teoretică, o lege pe care poate doar mișcările de stradă ar mai fi putut-o întoarce din drum?!

Al doilea aspect, de o „subtilitate” care vedem că scapă majorității comentatorilor, este chiar limbajul folosit în discursul președintelui. Dacă ajungi tu, ditamai președintele să folosești formulări de genul „PSD se luptă să dea Ardealul ungurilor” sau să insinuezi amestec străin în chestiuni interne întrebându-l pe Ciolacu „ce ți-a promis Viktor Orban?” este mai mult decât grav. Este semnul unei pierderi a cumpătului dictată de o scăpare uriașă, ce ne putea fi fatală, inacceptabilă pentru ditamai instituția prezidențială.

Un președinte nu are voie să facă astfel de greșeli de limbaj. Despre care unguri vorbim? Majoritatea maghiarilor de treabă, cetățeni români, din Transilvania? Există vreo minimă probă a implicării prim-ministrului Ungariei în treburile interne ale României ca să nu riscăm un uriaș scandal diplomatic ce ne-ar putea răci relațiile și așa complicate cu vecinul de la nord-vest pe încă vreo 5-10 ani?

Prin acest discurs, Iohannis se dovedește o slăbiciune politică dezamăgitoare pentru omul politic ce încearcă să pară. Nu doar fiindcă a ajuns la un nivel al limbajului comparabil cu al unor „isterici” ai politicii românești, gen Vadim Tudor sau Traian Băsescu. Dar și fiindcă a ajuns la o îngustime și perversiune a abordării politice specifice lui Iliescu, cel care a ațâțat problema naționalistă pentru a-și croi un SRI pe măsura așteptărilor vechilor securiști care l-au populat după 1990, dar și o serie de sateliți utili coalizării unei majorități toxice – folosind Partidul România Mare (Vadim) și Partidul Unității Naționale a Românilor (Funar), pentru cine-și mai amintește perioada groaznică a Patrulaterului Roșu…

Adică naționalismul este ultima soluție găsită de Iohannis pentru a-și resuscita electoratul liberal dezamăgit de anemia guvernului Orban, de „taxa pe coronavirus” concretizată în amenzile-record, de intangibilitatea primarilor și președinților de consilii județene PSD care dau cep vistieriilor publice parcă și mai abitir ca înainte de schimbarea culorii guvernului?

Pompier și piroman deopotrivă

Practic, prin această ieșire tardivă și disproporționată, știindu-l pe Iohannis foarte bine informat, observăm că de data asta nu a acționat doar pompieristic. Ci i-a plăcut și să aștepte, cu plăcerea unui adevărat piroman ce contribuie, printr-o suspectă tăcere, la surpriza momentului când vâlvătaia ajunge dincolo de acoperiș.

De aceea, teoria că UDMR și PSD au jucat o farsă ca să-și satisfacă fiecare proprii electori stă foarte bine în picioare, dar cu mențiunea inevitabilă că PNL-ul și Iohannis le-au dat, politicianist, o mare mână de ajutor.

Fiecare s-a întors apoi către electoratul său cu un mesaj puternic revigorat într-o criză pandemică exasperantă.

• UDMR le-a arătat românilor de etnie maghiară că ei se zbat din ce în ce mai eficient. Dovadă că, iată, tura asta au trecut deja de un filtru, cel al Camerei Deputaților. Data viitoare sunt șanse să le iasă până la capăt, cine știe!…
• PSD-ul pozează mai departe în naționalismul găunos tradițional pentru un partid fără altă ideologie decât propria procopsire a liderilor. Ba și cu o coroniță de salvatori că, iată, până și președintele Iohannis, cât este el de peste 70% de înalt în preferințele electorale, tot la mâna PSD-ului a ajuns când a fost vorba să le întoarcă „ungurilor” Ardealul dintre gheare în plenul Senatului.
• Iar PNL-ul, în lipsă de mize liberale într-o economie căzută în genunchi, cu ambele mâini întinse la ajutoarele de stat, și-a dovedit slăbiciunea funciară pentru politicianism ieftin împănat cu ceva nașionalism de împrumut dacă este cazul.

Iar credulii tuturor celor trei bazine electorale au fost întorși cu fața de la problemele reale. Cum ar fi cea a constituționalității ordonanțelor militare date de un guvern de civili. Cum ar fi jupuirea pe față cu amenzi colosale în timp ce solidaritatea la vreme de criză cu plebea sărăcită a fost tratată cu dispreț de la marii bugetari în jos. Cum ar fi cea a incalificabilei precarități a sistemului de Sănătate, pentru care se închide în case o țară de 20 de milioane în care s-au depistat numai 12.000 de infectați și sunt internați doar câteva sute de pacienți simultan – doar aceia fiind în fapt „presiunea” reală pe care trebuie s-o susțină sistemul medical.

Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, poți s-o faci aici. Sau dă un click mai jos, spre contul nostru de Patreon, pentru a ne ajuta cu o donație. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!