Două poliții, niciuna pe stradă. Indolența ucide și prin otrăvire cu noxe | VIDEO

In Actual, ImpoziTaxe, Local, TraficChin

Ce legătură este între demagogia unui obscur primar PSD și alarmele unui ministru liberal ahtiat după rating?

Amândoi văd efectele, dar par la fel de incapabili să depisteze adevăratele cauze.

În România, poluarea este văzută tot ca o vină exclusivă a cetățenilor deși statul este vinovat de facilitarea acesteia prin lipsă de infrastructură, organizare și control. Drept urmare, tot cetățenii plătesc. Pe la doctori și, curând probabil, iarăși vor da pe la ghișee, pentru diverse taxe de poluare.

Primarul Marius Simion Stoica, un pesedist din Orșova, s-a trezit acum, pe finalul unui mandat în care s-a ales deja și cu niște dosare penale pe rol, că vrea să desființeze poliția locală. A constatat el că cei șase polițiști locali cheltuie prea mult din banii celor 10.500 de locuitori ai micului municipiu de la intrarea Dunării în țară.

Niciun cuvânt despre cine le-a stabilit aceste salarii uriașe, între 4.200 și aproape 7.000 de lei lunar net. Nici despre cine ar trebui să le împartă sarcini acestor polițiști care răspund direct, prin șeful lor, în fața primarului. Fiindcă, evident, pesedistul MS Stoica ar trebui să-și îndrepte degetul spre propria persoană.

De cealaltă parte a baricadei politice, proaspătul instalat ministru al Mediului din guvernul Orban, ieșeanul Costel Alexe, se tot pregătește alarmist să anunțe că taxa auto va reveni după ce liberalii se vor vedea cu sacii încărcați și în căruțele alegerilor locale și parlamentare. În acest sens, ministrul – geo-climatolog cu studii juridice neclare, despre al cărui parvenitism politico-ideologic vom vorbi curând într-un articol separat – tot caută nod în papură în special autovehiculelor contribuabililor.

Uitând să se manifeste clar vizavii de marii poluatori industriali pe care nu-i mai deranjează nimeni, de tăierile de arbori care au ajuns o regulă inclusiv pentru primării de mari orașe cum sunt Bucureștiul, dar și Iașiul sau Galațiul, de agențiile și gărzile de mediu județene care par a fi unelte rămase captive în mâinile baronilor locali pe care i-au lăsat în urmă anii grei și mulți de pesedism atotputernic.

Peisaj stradal cu natură administrativă moartă de indiferență

Iată o situație des întâlnită, inclusiv în Galați.

Apare un șantier ad-hoc, se gâtuie o stradă intens „traficată”, eventual în preajma unei intersecții.

Niciun polițist de la Locală – cu atât mai puțin de la Rutieră – să dirijeze fluxurile de autovehicule care trebuie să se „calce pe pneuri” acolo unde, din două benzi, una pe sens, a mai rămas doar una pentru ambele sensuri.

Credeți că muncitorii ăia lucrau acolo de capul lor, nu se știa că vor bloca jumătate de stradă pe 21 ianuarie, între 9 și 16? Dacă nu se știa, de ce nu este obligată Apă Canal să anunțe și să ceară sprijin poliției Rutiere sau Locale? Cum se poate afecta drumul public și aduce în starea care să producă blocaje de trafic serioase, ba poate chiar la incidente soldate cel puțin cu tamponări fără ca o autoritate în domeniu să știe despre acest fapt? Dacă știa, de ce nu era niciun polițist la fața locului?

Vin apoi unii și susțin că poliția locală este ineficientă și trebuie desființată. Alții ne acuză pe noi pentru poluarea în creștere când zeci, poate chiar sute de mașini pierd minute întregi făcând manevre sau așteptând într-o intersecție blocată fix de incompetența dar mai ales indolența autorităților.

Înainte de a blama cetățenii – care, din imagini se vede, nu umblă totuși cu niște rable fumigene, ba dimpotrivă – autoritățile ar trebui să-și rezolve propriile probleme organizatorice și de minimă responsabilitate socială. O administrație locală pentru care asemenea imagini de „junglă” urbană sunt o obișnuință reprezintă, de fapt, imaginea unui stat eșuat.


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face aici. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu