Șefii județului roșu se pregătesc să aloce o halcă proaspătă din banii publici către Vega 93 și Lemacons, dându-le din nou rolul principal în epopeea deszăpezirii drumurilor județene, sezonul 2017-2020
Cum până la mijlocul lunii septembrie a.c. trebuie organizată licitația publică, pregătirile sunt în toi pentru ca în caietul de sarcini al achiziției să fie trecute exact tipul și numărul de utilaje deținute de cele două firme de casă.
Pentru a da o aparență de legalitate întregului proces, mai marii județului au apelat pentru întocmirea documentației tehnice la sora mai mică a prietenului olar din Iași, ROAD PROJECT, firmă înființată la data de 21.01.2016, fără angajați, ai cărei acționari și administratori lucrează pentru prietenul olar.
Dacă nu vă mai amintiți, prietenul olar este cel care a întocmit documentele pentru acordul-cadru aferent perioadei 2014-2017 și, mai ales, cele modificate în luna februarie 2017.
Vrând parcă să ne convingă de actualitatea vorbelor lui Caragiale ”la vremuri noi, tot noi”, jupânii roșii și clienții lor de la Iași fac în aceste zile incantații în globul de cristal ca să ne arate că, pentru a deszăpezi drumurile din județul Galați, sunt necesare exact aceleași utilaje pe care le dețin, ca să vezi coincidență, fix asocierea Vega 93 -Lemacons.
Ultima oră! Pe SEAP, a apărut deja anunțul de participare la licitație, lansat de Consiliul Județului Galați. Se caută ofertant pentru „Prevenirea și combaterea lunecușului și înzăpezirii pe drumurile județene – județul Galati, pentru iarna 2017 -2020”. Se pun la bătaie 9 555 165 lei, la criteriul de atribuire se cere (normal) prețul cel mai scăzut, că se plătește din fonduri bugetare, iar la dată e fixat termenul – 11 10 2017, ora 16.