Când vă spunem că ăștia ne mint cum respiră, puteți să ne credeți pe cuvânt. Fiindcă așa li-i firea, o fac și când ar putea să spună adevăruri ce nu dor pe nimeni.
Data de predare din iulie a lucrării de modernizare a Parcului Eminescu a fost schimbată peste noapte, cu tot cu panou, cu data similară din august, iar muncitorii au umplut parcul de parcă abia acum au venit din concediu.
Iar din august, după părearea noastră, se va ajunge lejer la o predare pe final de septembrie-mijloc de octombrie, când oricum e deja frig și merg gălățenii pe la casele lor, nu mai stau să bântuie prin parcuri…
Chestia este că, în loc să se facă publică o amânare pe care oricine ar fi acceptat-o fără să o considere un afront – deh, o lună la 12 luni termen de finalizare nu-i un capăt de lume, poate fi chiar de înțeles – edilii au făcut asta pe șest.
Ca și cum gălățenii ar fi niște proști, ceva în genul câinelui hoinar pe care îl amăgești cu „cuțu-cuțu” să te însoțească noaptea până acasă și căruia apoi îi închizi ușa blocului în nas fără să-i arunci și lui o ciozvârtă sau un os, ceva.
Vizită suspectă în parcul răvășit pe toate părțile, cu doar câteva zile înainte de ziua predării
Noi ne-am prins că ceva este în neregulă încă de pe data de miercuri, 3 iulie, când am mers întâmplător prin Centru și am surprins aceste două personaje discutând preocupate în timp ce vizitau șantierul din parcul Mihai Eminescu după plecarea muncitorilor, pe la 5 și ceva după-amiaza.
Noi nu știm cine sunt domnii, dar așteptăm să ne spuneți dvs. dacă știți, măcar în privința celui cu fața surprinsă de obiectiv.
Și, ca să fim siguri, am fotografiat panoul de la intrare fiindcă, deh, nu se știe niciodată, poate dispare sau este furat sau…
Iar atunci când i-am făcut noi prima imortalizare, panoul arăta precum mai jos. Atenție la imaginea imprimată în dreapta sus, la modul în care este scris numele emitentului autorizației de construire, pe două rânduri, și, bineînțeles, la data finalizării construcției din dreapta jos.
De fapt, indiferent că ar fi existat sau nu întâlnirea suspectă dintre cei doi, la cum arăta parcul pe 3 iulie, greu ar fi putut crede cineva că lucrările vor fi terminate la data înscrisă pe panou.
Așa încât noi nici nu ne-am mirat când am revenit, peste mai bine de o săptămână, pe 12 iulie, și am găsit parcul Mihai Eminescu cam în aceeași stare, evident nefinalizat. Doar că panoul din șantier fusese subtil schimbat cu cel de mai jos.
Chiar așa, pe față?
Aici nici măcar nu-i vorba de întârzierea de o lună a finalizării parcului central al orașului. Că la câte reabilitări înaintează de parcă ar fi construite cu degetul mic când, pe de altă parte, sunt plătite cu trei mâini, cea din cazul de față e nimic.
E vorba că parcă prea sunt tratați gălățenii ca niște potăi de pripas deși noi nu suntem, comparat cu altele, o comunitate care uită să-și plătească taxele și impozitele.
Era foarte simplu să iasă public autoritățile și să spună, cu subiect și predicat, cu cât se întârzie lucrrile la parc, din ce cauze și, mai ales, ce penalități va suporta constructorul Rovis Lider SRL. Să știm și noi, inclusiv unde se vor duce banii ce nu vor mai fi plătiți din cele 4,3 milioane de lei (aproape un milion de euro!). Poate ne rămâne și de-o „despietruire” de stradă rămasă cu piatră cubică din vremuri imemoriale, cum este strada Prundului, de exemplu.
Iar pe panou, sub termenul inițial de finalizare, cinstit era să fie făcută mențiunea ”prelungit cu X zile conform actului adițional nr. Y la contractul nr Z”.
La un oraș în care Primăria trimite somații fiscale – taxate și acelea! – celor care nu-și plătesc impozitele și taxele din șase în șase luni, chiar și în interiorul aceluiași an fiscal, parcă prea ușor uită aceeași Primărie să țină din scurt contractorii. O fi din cauza faptului că întârzierile ar trebui să se lase cu penalități la contract și bani reținuți din plățile finale, rezultând astfel economii la buget și pagube pentru firmele „de casă”, adică „abonate” la licitațiile pe bani publici?
Află în acest link cum poți să susții financiar activitatea publicației independente „Alternativa – Jurnalism fără mogul”.