Răbufnirea din titlu îi aparține unui cetățean obidit că nici comuniștii nu blocau orașul în preziua defilărilor festive de 23 august.
Ca să poată circula ca niște pașe, organizatorii concertului Forza ZU al trustului Intact deținut de familia „vara(o)nului” Voiculescu, administrația publică a blocat cartierul gălățean cu cea mai mare densitate de locuitori.
A fost haos total ieri, 24 mai, cu mai bine de 24 de ore înainte de începerea manifestării. S-a mers bară la bară, pe kilometri întregi, pe străzile Brăilei – de la Inelul de Rocadă până la ieșirea către Tecuci – pe bulevardul Cloșca, pe strada Saturn, dar și pe străduțele Costache Conachi, Oțelarilor între Brăilei și capătul troleibuzelor, Furnaliștilor, dar și bulevardul Dunărea pe jumătatea dinspre sensul giratoriu de la ieșirea spre Tceuci.
Forza ZUhaos într-un oraș condus de incompetenți abuzivi
Ca să blocheze accesul pe străzile Stadionului și Săvinești, se folosesc – pe banii cetățenilor dați prin subvențiile către Transurb – 11 autobuze pe post de bariere mobile. Asta în timp ce cetățenii așteaptă în stații și câte o oră autobuzele de pe liniile urbane regulate.
Numărul de polițiști locali și naționali, jandarmi, pompieri, SMURD, muncitori de salubritate și agenți de pază de la firme plătite din bani publici era, încă de la primele ore ale dimineții de 24 mai, imens. În condițiile în care concertul va începe abia astăzi, 25 mai, la ora 17.
Parcarea amenajată, cică, pentru spectatori din oraș, dar și din alte localități, se află la plaja Dunărea, la aproape 3 kilometri de locul manifestării. Accesul publicului se poate face de acolo ori pe un traseu cu o stradă în pantă accentuată (Săvinești), ori pe o scurtătură cu peste 200 de trepte în urcare continuă, prin parcul de lângă Turnul TV.
Încă o glumă proastă: gălățenii care se întorceau ieri de la muncă, din valea orașului unde se află șantierul naval și firmele subcontractoare, firme de IT, magazine, birouri, dar și majoritatea instituțiilor publice erau opriți să intre în cartierul Dunărea, cel mai populat. Pe strada Săvinești, pe la Uzina de Apă, era scris că accesul este permis doar „vizitatorilor”, recte spectatorilor de la concertul Forza ZU, asta în condițiile în care spectacolul este gratuit, fără bilete, deci spectatorii n-ar putea fi deosebiți de locuitorii riverani străzilor blocate.
În concluzie, concertul Forza ZU-Trustul Intact-Voiculescu reeditează – la un nivel de câteva ori mai amplu, ca implicații de trafic blocat, nervi și perioadă de restricții – precedenta slugărnicie complice a autorităților în fața intereselor de partid-gașcă PSD, cea de la mitingul electoral din 11 mai.
Și atunci s-a blocat o parte a unui bulevard intens circulat, George Coșbuc, ca să aibă Dragnea, Dăncilă, Plumb și Nica spațiu de lansare a celor mai recente minciuni și promisiuni de campanie. Acum, în preziua alegerilor, se organizează – pe aproape 300 de mii de euro bani publici plus sumele inerente pentru deranjul cu blocarea traficului și slugărnicia polițiștilor, pompierilor, jandarmilor, ambulațierilor, șoferilor de autobuz, lucrătorilor de salubritate etc. – un concert mamut care să-i convingă pe gălățeni să nu le dea pesediștilor una peste vot, la urne…
Masi jos, vedeți un video halucinant despre cum arată Galațiul în blocada Forza ZUhaos. Merită văzut cadru cu cadru și ținut minte pentru o decizie înțeleaptă, de cetățeni responsabili…
Află în acest link cum poți să susții financiar activitatea publicației independente Alternativa – Jurnalism fără mogul.
2 commentsOn VIDEO: „Nici Ceaușescu nu făcea așa!” | Concertul de șase ore al trustului Intact-Voiculescu a blocat două zile jumătate de Galați
Că Pucheanu e lichea n-am avut niciodată vreun dubiu, dar că e atât de înfiorător de prost chiar nu mi-am imaginat. Își ridică lumea-n cap fără absolut niciun motiv și niciun beneficiu pentru nimeni. Pur și simplu retardat.
Blocarea soselelor cu o zi inainte n-a avut nici un rost. La primaria Galati sunt numai TAMPITI, TAMPITI si iar TAMPITI.