Primul pas către o Românie în care generațiile să nu se mai vadă doar de Paști și de Crăciun. Sau pe telefon…

In Actual, Blocuitorii, Local

Deși se comportă ca și cum ar fi de-al locului, n-ai cum să nu-l observi pe Dan Barna din mijlocul unui grup.

La peste 1,90 m înălțime, liderul USR iese în evidență. De apreciat naturalețea și modestia destul de rare la un politician, dar mai ales informațiile foarte precise și actualizate despre Galați.

În weekend, Barna și parlamentarii locali ai formațiunii sale, senatorul Eugen Dircă și deputatul Bogdan Rodeanu, s-au plimbat prin centrul Galațiului și pe Faleză la strâns semnături cu un grup de membri destul de numeros pentru două partide despre care o mulțime de detractori susțin că nu au filiale locale.

Să ne înțelegem bine, noi, cei de la Alternativa – Jurnalism fără mogul venim să ne întâlnim cu lideri politici oricând avem ocazia.

Dar să și fim anunțați, evident, fiindcă nu venim să facem portrete de campanie, ci să ne informăm corect cititorii. Ba poate chiar și să privim cu un ochi critic fiindcă, deh, asta e „meseria” noastră.

Așadar, ne-am bucurat când am fost anunțați că vine Dan Barna în Galați și va fi la ora X în locul Y. Mai ales că aveam și un set de întrebări directe, fără pregătire.

De exemplu, ce mare importanță au aceste alegeri europarlamentare pentru cetățenii unui oraș care și-așa a ajuns la marginea Europei? Un oraș de care parcă au uitat toți decidenții de la vârf, iar cei care încă îl mai locuiesc, dacă-și mai aduc aminte c-aveau și ei un țel în viață, fac tot posibilul să-l părăsească.

L-am întrebat pe d-l Barna și ce mai face Nicușor Dan – a revenit doar de decor sau mai au de gând ceva cu nobilele idealuri ale civismului de la care a pornit USB, ulterior devenită USR?

Și chiar am vrut să vedem dacă Dan Barna a venit la Galați doar așa, fiindcă asta i-au propus organizatorii traseelor de campanie sau chiar are vreun interes personal vizavi de orașul nostru.

Interesant, se pare că Dan Barna este, de vreun deceniu și jumătate, pe jumătate gălățean. Pe jumătatea mai bună, cum ar spune mulți. Dar, detaliile le puteți afla din scurtul interviu de mai jos.


Citește în acest link cum poți să susții financiar activitatea publicației independente Alternativa – Jurnalism fără mogul.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu