Timpul trece și era să ratăm epilogul evenimentului petrecut la Galați la sfârșitul Anului Centenar 2018. Mai exact, confiscarea «Galei Centenarului» și transformarea în chiolhan pe bani publici, sub numele de cod „Balul Primăriei Pucheanu PSD!”
De fapt, chiar vorbim despre un final ratat, așteptând ca fie primarul Pucheanu, fie Valentin Munteanu, de la Fundația Andreiana Juventus, să prezinte public „Raportul de activitate” al scandaloasei Gale.
După ce a fugit din fața presei imediat după agitație, Pucheanu fuge de trei luni de la conferințele de presă ținute în picioare, la finalul ședințelor de Consiliu Local. Organizatorul Galei spune că el n-a fost Bal și că n-are chef să facă public Raportul, pentru că e secret și privat (!).
Fapte, nu vorbe! Ce încă mai credeam că nu este posibil, se întâmplă!
Un eveniment care trebuia dedicat Centenarului Marii Uniri, finanțat cu fonduri de la Ministerul Culturii și Identității Naționale, a fost confiscat și transformat de administrația locală gălățeană într-un adevărat chiolhan privat.
Pentru că evenimentul a stârnit un val de indignare în comunitatea gălățeană, secretomania a lovit cumplit în odiosul oraș unde omerta și frăția de interese este deplină. Presa oarecum liberă s-a agățat de ce a furnizat pentru interesul public singurul politician implicat în această defavorizare/sifonare de excelență a banului public- senatorul PNL George Stângă.
Din răspunsul la interpelarea adresată ministrului Culturii, a reieșit că Primăria Pucheanu PSD, via Fundația Andreiana Juventus, a primit pentru ceea ce ar fi trebuit să fie un eveniment cu tentă istorică și culturală – 200.000 de lei (promoterii patriotismului de sectă partinică s-au lăcomit, au cerut 334 900 lei), la care s-a adăugat și o contribuție de 48.000 de lei, din banii gălățenilor.
În total, 248.000 de lei s-au dus cât ai spune „Bal de Centenar” pe o petrecere pe cinste!
Să reamintim proiectul suprarealist al Galei-Bal
În decembrie 2018, parlamentarii gălățeni și aleșii locali au fost invitați la două evenimente ce urmau să se desfășoare în același timp și același loc: ”Balul Municipiului Galați 2018”, respectiv ”Gala Centenarului”.
Una dintre invitații era transmisă cu antetul Primăriei Municipiului Galați, cea de-a doua, de Fundația ”Andreiana Juventus”, finanțată de Consiliul Local Galați. Ambele evenimente s-au desfășurat în data de 2 decembrie, ora 18.00, la sediul Universității ”Dunărea de Jos” din Galați.
Așa-zisa „Gala Centenarului”, finanțată cu banii de la Ministerul Culturii și Identității Naționale, s-a transformat, de fapt, într-o petrecere privată, cu băutură și mâncare pentru 200 de persoane, la care au fost invitați doar politicieni locali și câțiva oameni de afaceri.
Nu a existat niciun criteriu transparent de eligibilitate, iar printre invitați nu s-a numărat vreun erou al neamului, vreun veteran de război, istorici, oameni de cultură sau personalități de marcă ale municipiului sau județului Galați. Mai mult, accesul oamenilor simpli a fost împiedicat în mod brutal de forțele de ordine.
„Cu scopul de a da impresia unui moment dedicat Centenarului, locația a fost decorată cu steaguri tricolore și câteva panouri inscripționate cu chipurile a 100 de personalități istorice românești. Un alt amănunt care a atras atenția în sens negativ este faptul că, în cadrul „galei”au fost înmânate 100 de medalii omagiale legate de Centenar, beneficiari fiind persoanele invitate, printre care însă nu s-a vreun erou al neamului, veterani de război sau persoane care au realizat lucruri speciale pentru România sau pentru Galați, ci doar politicieni”
scrie în interpelarea senatorului PNL George Stângă adresată Ministerului Culturii.
Senatorul PNL George Stângă:
”Solicit public Ministrului Culturii să cerceteze cum a fost confiscată «Gala Centenarului» de la Galați și transformată în chiolhan pe bani publici!
În aceste condiții, l-am interpelat pe Valer-Daniel Breaz, ministrul Culturii și Identității Naționale, de la care am dorit să aflu dacă știe că publicul larg nu a avut acces, cine a fost organizatorul de facto al evenimentului, cât a costat, dacă a avizat desfășurarea în forma prezentată și dacă are în vedere demararea unei anchete privind modul de organizare.”
Răspunsul primit este unul confuz, deloc lămuritor: Ministerul Culturii și Identității Naționale recunoaște că Primăria Galați nu avea niciun drept să se auto-intituleze organizator, ceea ce înseamnă că municipalitatea s-a insinuat în mod abuziv în această acțiune ce ar fi trebuit să aibă un caracter cultural.
”Organizatorul evenimentului, conform cererii de finanțare nerambursabilă a organizării manifestărilor, acțiunilor și proiectelor de aniversare a Centenarului României este Fundația Andreiana Juventus”,
se arată în răspunsul primit de la Valer-Daniel Breaz, ministrul Culturii și Identității Naționale. Referindu-se la programul galei, ministrul confirmă cele de mai sus – nu a fost cerută finanțare pentru un chiolhan de partid, ci pentru aniversarea Centenarului României și a Primului Război Mondial.
Cât privește modul de desfășurare, confiscarea evenimentului și transformarea lui dintr-o manifestare culturală într-o petrecere,
”nu este de competența Ministerul Culturii și Identității Naționale de a agrea/impune într-un proiect depus de către un beneficiar lista de invitați. Orice cheltuială neeligibilă nu se va deconta, beneficiarul fiind obligat să returneze finanțarea, parțial sau total. Ministerul Culturii și Identității Naționale nu are competența de a demara anchete în urma diverselor materiale apărute în presa scrisă și/sau audio-vizuală”,
se burzuluiește ministrul Valer-Daniel Breaz.
„Este cel puțin ciudat că actualul ministru consideră că ”nu are competența de a demara anchete” privind modul în care au fost cheltuiți banii alocați de minister, cât timp predecesorii săi au făcut-o în nenumărate rânduri. Apreciez că această atitudine de indiferență față de o gravă problemă, care a condus la sfidarea unei comunități întregi și la cheltuirea iresponsabilă a banilor publici, denotă dezinteres și autocrație. Îl somez public pe ministrul Valer – Daniel Breaz să demareze o anchetă privind modul în care ”Gala Centenarului” s-a transformat în ”Balul Municipiului Galați 2018”.
adaugă senatorul George Stângă, președintele PNL Galați și vicelider al grupului senatorilor PNL din Senat.
S-au făcut cheltuieli neeligibile la Balul Primăriei PSD, mascat în Gală Centenar?
A fost făcut public un deviz estimativ de cheltuieli? Dacă tot n-a fost invitată la Bal/Gală decât o anumită parte (cea prietenoasă/stimulată financiar) a presei, nu cumva ar fi necesară o minimă transparență privind cheltuirea unor considerabile sume de bani din bugetul public, prezentând Raportul de activitate?
L-am inoportunat cu aceste chestiuni de presă curioasă – în biroul bine pitulat și discretizat din Blocul Cristal – pe Valentin Munteanu, directorul executiv al Fundației Andreiana Juventus. Putem consulta Raportul Galei Centenar și a Balului Municipal de 1 decembrie 2018?
Valentin Munteanu, iritat și agasat de interesul presei față de evenimentul incriminat:
„Nu puteți vedea Raportul! Am depus un proiect, am făcut raportul la Minister, care-i problema? Fundația Andreiana Juventus nu este o organizație de interes public, e a mai multor membri fondatori, printre care și CL…Nu vă spun cine sunt fondatorii!! Nu vreau! Uite-așa, nu vreau! Înainte de a scrie, întrebați!”
Păi, tocmai asta facem?
Acum e tardiv! Nu că dv nu ați cerut…Colegii dv! Nu vi-l dau (Raportul de activitate- n.r), pentru că nu vreau să intru într-un foileton cu… Orice aș spune, se interpretează. Adică, în loc să dați la copii, să dați la bătrâni, voi… Așa a fost tema, de Centenar. Au fost vrafuri de hârtii…
Dar cine a făcut cabina de protecție din PVC de la intrare, știți?
Nu știu cine a făcut-o! Antreul a fost făcut înainte de evenimentul nostru. Habar-n-am, au lăsat-o și pentru Gală, dar e altceva… Nu s-au folosit bani nici pentru protecție, nici pentru mâncare. S-a scris că a fost 1000 de lei meniul. Nu a fost dat nici un ban pentru mâncare. Nu știu cine a asigurat serviciile de restaurant. Eu m-am ocupat de partea mea, fără masă… Ce mi-am propus să fac, am făcut. Noi am făcut 100 de picturi, hărți, s-a editat o carte de colecție, se duc expoziții în școli…
De ce n-au fost făcute invitații pentru presă?
Nu știu, eu am invitat miniștri, ambasadori din 16 țări, am invitat președinția. Că n-au venit, astea e altă socoteală. Nu poți să zici, băi, este cu acces pentru toată lumea, că na, vin ambasadori…Că a venit un nene, trimis de alt nene, ca să forțeze ușa… Ce s-a făcut s-a distribuit la școli, muzee, bibliotecă. S-au dat medalii aniversare. Am adus Filarmonica din Chișinău. Am adus dansatori din București, campioni ai României. Le-am făcut costume, prin proiect. Sunt la noi, le găsim o întrebuințare… Fracurile au fost aduse de invitați, fiecare a venit conform evenimentului, ținuta a fost solicitată/impusă: redingotă, costum negru, papion. Militarii au fost la ținută de ceremonie. N-a fost invitată toată presa, că așa era bugetul… A fost invitată Viața Liberă, Realitatea și Radio Galați.
Și restul?
Care restul?
********************************************
Fundația Andreiana Juventus a fost înființată de Consiliul Local Galați, Arhiepiscopia Dunării de Jos, o serie de firme publice – Construcții și Reparații, Apaterm, Transurb, Administrația Piețelor Galați și niște persoane fizice.
Persoane pe care directorul Valentin Munteanu spune că nu le știe, dar este evident că nu are voie să le spună. Secretomania și nebuloasa privind activitățile Fundației urcă la nivele superioare.
Vom afla mai multe atunci când Fundația va da drumul la site. Cică nu a fost activat din motive financiare…
O Fundație care lucrează cu milioane de lei nu-și permite să proiecteze și să mențină un site de internet?!!
În schimb, Andreiana Juventus dă burse de excelență olimpicilor, finanțează acțiuni în școli, dar a făcut și 40 de costume populare formației de dansuri pentru colinda tradițională de la Primărie sau alimentează întreținerea și salariile la trei filiale de bibliotecă, la care managerul expirat Ilie Zanfir – ce tocmai și-a anunțat plecarea, în plenul CL – a adus fondul de carte.
Citește în acest link cum poți să susții financiar activitatea publicației independente Alternativa – Jurnalism fără mogul.