Minciunile lui Pucheanu. Factura pentru iluminatul festiv 2018 în Galați, mai mare cu 341.000 de lei decât a jurat Pucheanu că va fi | VIDEO

In ArteFapte, BugeTun

În aroganța care îl caracterizează, primarul Ionuț Pucheanu a dat asigurări ferme, la sfârșitul lunii noiembrie 2018, că factura privind iluminatul festiv nu va fi mai mare de 1,3 milioane de lei. Astăzi (luni), Primăria Galați l-a făcut de râs pe Pucheanu prezentând factura pentru Sărbătorile de Iarnă 2018, factură care este mai mare cu 341.000 de lei față de suma avansată de primar.

În data de 28 noiembrie 2018, primarul Ionuț Pucheanu venea la Realitatea TV Galați-Brăila pentru a le da o scatoalcă după ceafă celor care au scris că Galațiul va plăti 3,1 milioane de lei (680.000 de euro) pentru iluminatul festiv de Crăciun și Paște 2019.

Primarul Pucheanu nu a dat nume, dar cu siguranță se referea la ziarul Adevărul, care a scris că iluminatul festiv la Galați va costa de 8 ori mai mult decât la Brăila, și la publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, care a făcut comparația cu iluminatul festiv din Brașov unde costurile au fost de numai 100.000 de euro.

Sigur pe el și extrem de arogant, primarul Pucheanu a spus la televizor că iluminatul festiv pentru Crăciun 2018 și Paște 2019 (acel contract-cadru încheiat de Primăria Galați cu firma Ilnic Electric) nu va depăși suma de 1,3 milioane de lei. Adică, cel mult 300.000 de euro, nu 680.000 de euro, așa cum au scris unele ziare din Galați.

“Sper să fie preluată știrea și cifra așa cum o spun. Mai mult de 1,2 – 1,3 milioane de lei nu vor fi folosiți. Adică nici o treime din suma maximă prevăzută în contractul-cadru… În contractul-cadru este prevăzută o sumă minimă și o sumă maximă. Tu poți da comandă între acest minim și maxim în funcție de ce nevoi ai: vrei să îți iluminezi 100 de… Puteți da știre că Primăria Galați nu va plăti mai mult de 1,3 milioane de lei, adică maxim 300.000 de euro”, a spus primarul Pucheanu, la Realitatea TV Galați – Brăila (vezi video la finalul articolului).

Iluminatul festiv al lui Pucheanu a fost “mai ieftin”, dar a costat cu 341.000 de lei mai mult

Astăzi (luni, 28 ianuarie 2019), Primăria Galați a făcut publică factura pentru iluminatul festiv de sărbătorile de iarnă 2018 (Ziua Națională, Crăciun, Revelion). Suma este de 1.641.595 de lei (fără TVA), adică 350.000 de euro. Față de 1,3 milioane de lei, cât a jurat primarul Pucheanu că va fi factura, creșterea este de 341.000 de lei. Cu tot cu TVA, iluminatul festiv în iarna lui 2018 ajunge la 2 milioane de lei, adică 420.000 de euro.

În aceeași emisiune de la Realitatea TV Galați- Brăila, primarul Pucheanu a mai spus că iluminatul festiv pentru 2018 va fi mult mai mic decât cel din 2017. Evident, și aici s-a înșelat Pucheanu.

“Anul acesta (2018 – n.r.) iluminatul va costa mai puțin decât cel de anul trecut (2017 – n.r.), care a fost în jurul a 400.000 de euro. Anul acesta (2018 – n.r.), nu va depăși 300.000 de euro. E o economisire de aproximativ 25%”, a spus primarul Pucheanu.

Datele oficiale arată că în anul 2017, iluminatul festiv a costat 1,7 milioane de lei, în timp ce în 2018 costurile au fost de 1,64 milioane de lei.

Observăm că suma de 300.000 de euro prognozată de primarul Pucheanu la Realitatea TV a fost depășită net, ajungând la 350.000 de euro (fără TVA) sau 420.000 de euro (cu tot cu TVA). Nici vorbă de „economisire de aproximativ 25%”.

Și asta nu e totul. În contractul-cadru încheiat de Primăria Galați, cel cu limita maximă de 3,1 milioane de lei (680.000 de euro), sunt cuprinse și costurile pentru luminițele de Paște 2019.

Prin urmare, la suma de 1,64 milioane de lei (fără TVA) sau 2 milioane de lei (cu TVA) – depinde cum vreți să calculați – va trebui adăugată și factura de Paște. Așadar, la cei 420.000 de euro se vor aduna și costurile pentru cele 2-3 săptămâni cu iluminatul festiv din perioada Paștelui.


Dacă vrei ca în Galați să mai existe jurnaliști independenți, poți ajuta Alternativa – Jurnalism fără mogul să continue! Află cum

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

One commentOn Minciunile lui Pucheanu. Factura pentru iluminatul festiv 2018 în Galați, mai mare cu 341.000 de lei decât a jurat Pucheanu că va fi | VIDEO

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu