Chef Antonio Passarelli a primit un sac de bani pentru cele 4 ore cât a zăbovit la Târgul de Toamnă Galați 2018. La solicitarea noastră, Administrația Piețelor Galați ne-a spus că bucătarul de origine italiană a încasat 1150 de euro pentru așa-zisul show culinar pe care acesta l-a susținut în Piața Centrală.
Nu este însă vina lui Antonio Passarelli (foto) că a încasat un sac de bani pentru legumele alea trase la tigaie, în Piața Centrală, cu ocazia Târgului de Toamnă (28-30 septembrie 2018), pentru că, vorba aia, prost e ăla care dă, nu cel care cere. Passarelli putea să ceară și 500.000 de euro onorariu dacă atâta considera el că merită munca sa.
Problema este la șefii Administrației Piețelor Galați, societate aflată în subordinea Consiliului Local Galați, care au aprobat suma solicitată de Antonio Passarelli, fără să le tremure mâna.
La solicitarea publicației Alternativa – Jurnalism fără mogul, directorul general al Administrației Piețelor Agroalimentare Galați, Viorica Sandu, ne-a transmis, oficial, suma pe care a plătit-o bucătarului italian Antonio Passarelli, din bani publici.
“Onorariul domnului Antonio Passarelli, achitat de Administrația Piețelor Agroalimentare SA Galați a fost de 5334,97 de lei, respectiv 1150 de euro”, se arată în comunicatul transmis publicației Alternativa – Jurnalism fără mogul, comunicat semnat de directoarea Viorica Sandu.
De ce a fost adus Antonio Passarelli la Galați? Degeaba!
La prima vedere suma de 1150 de euro nu pare mare. Însă, dacă împărțim această sumă la cele 4 ore în care a gătit niște legume, rezultă că bucătarul italian Antonio Passarelli a încasat aproximativ 300 de euro/oră. Ori asta înseamnă bani, nu glumă pentru un oraș sărac ca Galațiul.
Și poate că nici acest onorariu exorbitant nu ar trebui să trebui să provoace discuții în spațiul public. Problema este însă că prezența lui Antonio Passarelli la Târgul de Toamnă Galați 2018 nu a adus cine știe ce beneficii evenimentului. Sosirea lui chef Passarelli nu a adus mai mulți gălățeni la târg și nici nu a contribuit la creșterea vânzărilor. Prin urmare, banii dați lui Passarelli ar putea fi trecuți lejer la capitolul “cheltuieli nejustificate”, făcute fără noimă de conducerea Administrației Piețelor Galați, din banii gălățenilor.