În locul promisei Românii normale, avem mai degrabă o „normalizare” a relațiilor dintre noii conducători de la PNL și practicile celor de la PSD cărora le-au luat locul.
Iar vremurile complicate scot în evidență și mai abitir vulnerabilitățile României nereformate.
În ciuda așteptărilor electoratului care i-a creditat incontestabil prin prisma scorurilor nete de la ultimele alegeri, cele europarlamentare și prezidențiale, liberalii și purtătorul lor de stindard de la Cotroceni se vădesc fie nevolnici, fie indiferenți, ba pe alocuri și interesați să perpetueze defectele sistemice cultivate de guvernele cărora le-au numărat nefăcutele.
Să fie clar: e limpede că dacă ar fi fost la butoane cei de dinainte lucrurile ar fi stat mult mai rău.
-
Dar dacă la loterie ai câștigat doar premiul de la categoria a III-a, cel care abia îți acoperă biletul și-ți mai rămân bani de-o bere, nu înseamnă că ai câștigat. Ci doar că ți-ai mai acoperit din pierderi…
Așa încât, după părerea autorului acestor rânduri, există suficiente motive ca, la exercițiile electorale ce vor veni, o nouă încercare să presupună alte combinații de numere de pe tricourile jucătorilor politici.
1. Legiferare pe repede-nainte
După recordul celor 25 de ordonanțe date în februarie, guvernul Orban a dovedit și în pandemie că știe să-i surprindă pe români cu o ordonanță dată pe șestache. Astfel, OUG 34/2020 – cea care a majorat, discret dar amețitor, cuantumurile amenzile date în starea de urgență, modificând OUG 1/1999 dată de ministrul de Interne Gavril Dejeu când se lupta cu minerii porniți a patra oară spre București – s-a dat peste weekend, ca mafioții care se întâlnesc duminica la biserică să discute onorabil despre afacerile famigliei.
În spiritul practicilor adesea criticate când se afla în opoziție, guvernul Orban a semnat OUG 34/2020 în secret, pe 26 martie, a pus-o pe site-ul MAI spre dezbatere publică în seara zilei de vineri, 27 martie, și a publicat-o în Monitorul Oficial marți, pe 31 martie. Deși consultarea publică trebuia să aibă loc timp de 10 zile.
Pe de altă parte, ordinul comun al miniștrilor sănătății și internelor care să instituie purtarea obligatorie a măștilor și verificarea tenperaturii întârzie de o săptămână fiindcă Vela și Tătar sunt mai ocupați să… ocupe ecranele TV.
2. Poporul infractor
Cetățenii sunt văzuți apriori ca niște potențiali contravenienți sau chiar infractori, amenzile sunt fixate la niveluri neatinse nici în țări cu salarii medii de câteva ori peste al românilor.
Exemplul din starea de urgență este elocvent, amenzile au fost fixate la un minim o dată și jumătate peste salariul minim net, iar plata la jumătate din minim a fost practic abolită prin introducerea jumătății din suma stabilită de agentul constatator.
Află că Ordinul a fost clar: rupeți-i cu amenzi pe cetățeni! 3 milioane de euro zilnic, în stare de urgență. Ce se va întâmpla cu mormanul de bani | ANALIZĂ VIDEO
3. Polițistul judecător
Deși în majoritatea țărilor civilizate doar amenzile fixe se dau de către polițiști – cuantumul celor cu limite minime și maxime fiind stabilite de instanțe – în România se perpetuează practica polițistului „judecător”.
Acesta are puterea să aprecieze el gravitatea faptei și, bineînțeles, rezultă numeroase abuzuri de genul celor în care, pentru lipsa orei din declarația pe propria răspundere, s-a ajuns la amenzi de la jumătate spre maxim.
4. Cetățeni speciali cu valoare adăugată
Bâlbele penibile din încercările de abolire a pensiilor speciale trădează chiar dorința de a perpetua această uriașă nedreptate socială, atât prin cuantumul sfidător la adresa pensiei medii a cetățenilor de rând, dar și prin modul de calcul, raportat la veniturile ultimului an de activitate.
Au fost anulate doar pensiile celor care au cele mai mari șanse să și le recapete în doi timpi și trei mișcări prin justiție – adică magistrații. Astfel, când aceștia vor decide, evident, în favoarea lor, se va crea și precedentul adormitor al imposibilității desființării pensiilor speciale pentru celealalte categorii profesionale – ale polițiștilor, diplomaților, aviatorilor, parlamentarilor, auditorilor Curții de Conturi, militarilor necombatanți sau lucrătorilor din serviciile secrete – punându-se cruce problemei ca nerezolvabile.
5. Tolerarea distrugerii mediului
Toleranță este un termen eufemistic ca să nu-l folosim pe cel de complicitate. Indiciile vin de la tăierile ilegale de neoprit – deși s-a putut opri o țară întreagă să iasă din case – gunoaiele depozitate frenetic pe câmpuri, fără frică, de primăriile rurale sau arse în văzul lumii, dar mai ales abținerea liberalilor de la votarea DNA-ului pădurilor după ce guvernul Orban a dat o rezoluție de respingere proiectului de lege.
6. Indiferența față de cleptocrație
Inclusiv pe perioada pandemiei, licitațiile la prețuri fabuloase și-au văzut netulburate de spolierea banului public.
Abia după nenumărate articole de presă, procurorii au anunțat recent că au deschis 33 de dosare privind achizițiile din perioada pandemiei. Nici măcar un dosar per județ – ca să nu mai vorbim de cele șase sectoare ale Capitalei unde locuiesc peste 10% dintre români și se cheltuie aproape 50% din banii publici…
7. Intangibilitatea salariilor nesimțite
Discrepanța dintre salariile din mediul privat a crescut și mai tare în acest an. O dată că salariile de la stat, în marea lor majoritate, s-au mărit cu 25% pe baza legilor lăsate cu limbă de moarte preelectorală de vechiul Guvern și necenzurate de noua guvernare.
Pe lângă asta, în timp ce în privat s-a ajuns în majoritatea cazurilor la diminuări cu 75%, 50% sau chiar… 100% în starea de urgență din cauza închiderii multor afaceri, la stat nu s-a găsit nici măcar o minimă formă de mimare a solidarității. Nu s-au trimis în șomaj tehnic nici măcar funcționarii din relațiile cu publicul, inspectorii din diverse instituții de control care nu au mai acționat în ultimele două luni, nici șoferii parlamentarilor, nici lipitorii de afișe din firmele sau fundațiile sportive ale primăriilor, nici secretarele piloase de prin agențiile statului, nici jucătoarele de solitaire de prin casierii, nici măcar liftierele de prin ministere…
8. Perpetuarea statului polițienesc
În continuare, instituții de forță precum Poliția și Jandarmeria, dar și Poliția de Frontieră sau polițiile locale sunt dumnezei cărora cetățenii trebuie să li se închine cu cartea de identitate pusă umil deasupra frunții plecate.
Strigătul de împotrivire la abuz al cetățeanului la adresa polițistului sau jandarmului nereformat de pe vremea lui Carmen Dan este ultraj, pumnul în gură dat de polițian sau milițist este folosire justificată a procedurii de imobilizare. Și poliția locală a fost luată la ochi de Vela doar pentru că au salariile prea mari față de polițiștii naționali, nicidecum pentru cârdășiile în care se complac aceste slugi ale primarilor în majoritatea cazurilor sau pentru incompetența crasă de care dau dovadă când se hotărăsc totuși să mai aplice și câte o lege pe ici, pe colo.
9. Prigonirea protestatarilor incomozi
Pentru că există și protestatari comozi, precum cei care s-au adunat în Piața Victoriei sâmbătă, 16 mai, „păstoriți” între alții de însuși fostul pușcăriaș Adrian Severin. Însă aceia servesc bine scopului de a demonstra că PSD-ul se ține de manipulat opinia publică ceea ce este și adevărat.
Însă protestatari incomozi pentru orice guvern care o ia rara pe arătura nepotismului, cleptocrației și abuzului au în continuare de suferit, fiind tratați chiar mai rău ca înainte. De exemplu, Marian Moroșan, zis Ceaușescu, și Mihai Cristian Dide nici nu au mai apucat să ajungă în Piața Victoriei unde probabil vroiau să protesteze chiar și împotriva protestatarior „afiliați” PSD. Au fost ridicați și amendați din start – Dide după ore de filaj și cu o brutalitate mai mare decât cea de pe vremea secretarei din Videle.
10. Tăinuirea grelei moșteniri
Indiferent de pozițiile în care s-au succedat, la vreun minister sau în vreo companie națională, noii guvernanți nu au scos la iveală gravele nereguli lăsate de cei de dinaintea lor.
Chiar și atunci când au reclamat că au găsit furăciuni cu urme proaspete lăsate prin banii publici, cum tot țipă Cîțu, ministrul de la Finanțe, nimic concret nu a fost dat la iveală. Și cu atât mai puțin s-a auzit că s-ar fi lăsat cu vreo plângere penală.
În plan local, e și mai liniște. La Galați, de exemplu, după ce s-au împărțit funcțiile de conducere de la companiile naționale care se ocupă de albia și porturile Dunării inferioare și a primit chiar și un apropiat al PSD-ului un post de director adjunct, nici că s-a mai auzit vreun sunet. Nici despre cum s-au făcut dragările în ultimii ani de a apărut o insulă în dreptul Galațiului, nici cum de sunt așa umflate schemele de personal, nici despre firmele de casă subcontractoare…
11. Imunitatea coruptovirusului din Sănătate
Feudalii Sănătății, dar și salvatorii plini de ratări ai națiunii sunt luați de proaspeți și competenți de guvernarea Orban. Greu l-au lăsat la vatră, aparent, doar pe Streinu Cercel. Și asta doar după ce presa a scris și-n dungă de afacerile sale pe bani publici. Dar Arafat și Rafila, „eroii” Colectivului și infecțiilor intraspitalicești, sălășluiesc în funcții grase și, mai ales, potente bine merci, mai dihai ca nosocomialele din pereții spitalelor.
Iar în eșaloanele inferioare nemuricii sunt la fel de intangibili, chiar vă vom da un exemplu în zilele următoare despre cum a uitat bravul Tătar de la Sănătate să destituie o directoare care nu a vrut să interneze bolnavi de COVID-19 deși conducea un spital de linia a doua.
12. Abrambureala continuă în Educație
În Educație, lucrurile stau într-atât de trist și haotic încât nici nu știi de unde să începi cu enumerarea.
Cea mai recentă măsură hilară este cea a introducerii în fișa postului de profesor a obligativității predării online. În ciuda faptului că în unele zone nici nu bate semnalul de internet, darămite să mai și aibă copiii vai de ei tablete sau laptopuri.
După 30 de ani în care nu s-a reușit nici măcar eradicarea toaletei din curte în toate școlile, ministerul condus de magistrala Anisie mai are puțin și decretează absolvirea liceului cu Google Assistant, a facultății cu Siri, masteratului cu Cortana și a doctoratului cu Alexa…
13. Statul cleric în stat
Lingușeala în fața fețelor bisericești aducătoare de voturi continuă și în guvernarea liberală.
Deși te-ai fi așteptat ca pandemia să mai trezească statul român din zodia lui Doamne-ajută și să-l mobilizeze științific, ca la carte, ministrul de Interne Vela era cât pe ce să „lumineze” tot poporul cu o infectare în miezul Nopții de Înviere pentru a-i face pe plac patriarhului Daniel.
Bineînțeles, înmormântarea lui Pimen, decedat din cauza coronavirusului, dar petrecut de sute de preoți și credincioși când de la alții nici familia toată nu-și poate lua rămas bun este încă o dovadă că, până la statul laic, mai e cale lungă cât o zi de post, fără dedulcire la politruci și alte slugi.
14. Impunitatea baronilor locali
Nimic nu i-a deranjat pe baronii locali care, mai grav, au început să-și sporească în unele cazuri masa de susținători pe spatele greșelilor actialilor guvernanți.
Nici măcar Oprișan de la Vrancea, ale cărui averi se prezintă erecte în ciuda oricărei logici de justificare a veniturilor de bugetar nu a fost deranjat măcar cu o luare la bani mărunți. Județe întregi îb care pesediștii și acoliții lor fac legea de 30 de ani, precum Brăila, Galați, Constanța, Tulcea, Vrancea, Olt sau Constanța ori Vaslui sunt lăsate în continuare pradă bunului plac deși fix aici te-ai fi așteptat să înceapă revoluția depesedizării deconcentratelor și radiografierii exemplare a cheltuirii banului public.
15. Instituții conduse haotic
De la Guvernul care legiferează haotic și cu lacune până la direcțiile de sănătate publică care decarantinau cetățenii pe capota mașinii, amatorismul este la apogeu.
Cereți oricărei instituții o procedură documentată după care se lucrează, o tentativă de checklist măcar după care își verifică acțiunile și veți vedea că nu au auzit de așa ceva. Exemplul clar, pentru noi, este tot Galațiul unde nici măcar un sfert din cetățeni nu s-au infectat intracomunitar, grosul cazurilor de COVID-19 fiind „asigurat” de răspândirea „instituționalizată”: cămine de bătrâni, spitale prost organizate, instituție administrativă unde directorul economic a fost chemat la serviciu deși se simțea rău etc.
16. Justiție cu program redus
Ministrul liberal de resort, reciclat dintre tristele figuri democrat-liberale de acum un deceniu, nici nu se aude, nu se vede, ca și cum nu există. Instanțele funcționează tot mai greoi, până și o contestare a unei biete amenzi devine o aventură de lungă durată.
Mai grav, încă de mult timp de dinaintea pandemiei, justiția românească aproape că a luat, de fapt, vacanță. Pe motiv că i s-au tăiat pensiile speciale și așteaptă să vadă cum se finalizează… procesul prin care au contestat măsura. Vorba aia, magistrații nu au dreptul să facă grevă dar pot protesta liniștiți prin nelucrare în dosare. Cel mai profitabil așa fiindcă greva presupune și riscul diminuării retribuției…
17. Dușmănirea diasporei vocale
Când nu se încolonează la vot să susțină politicieni, diaspora este o povară. Dacă vrea să vină în țară, este „sfătuită” să nu încerce condițiile de carantină tip pușcărie cu hrană rece pe care le putem oferi, că tot sunt mulți dintre ei „șuți și prostituate”, după cum „a comis-o” din limbaj până și Rareș Bogdan.
Dacă mai au și tupeul să reclame neregulile găsite odată ce au dat cu fruntea de pragurile instituțiilor românești, diasporenii sunt trimiși „să reclame la Obama”, cum a fost în cazul recent al directorului de stație de ambulanță nemulțumit că un român întors acasă îi impută angajările „pe repede-nainte”.
Citește cum Șeful Ambulanței Galați ia în râs acuzațiile de aranjare a recentelor angajări de personal | INTERCEPTARE AUDIO
18. Vinderea cetățenilor pe nimic
În schimb, românii sunt buni ca monedă de schimb în relațiile cu țări puternice care au nevoie de zilieri ca să ne poată face concurență la cam tot ce crește și în România, dar pe suvenții europene mult mai mici.
Dovadă că statul român rămâne un incompetent sub ochii căruia se petrec adevărate înșelătorii pe piața muncii intracomunitare stă chiar statul german care, mai nou, schimbă legislația muncii în urma protestelor organizate de românii înșelați. La noi nici acum nu se aude de vreo reformă, de vreun control mai strict al condițiilor de angajare.
19. Amuțirea avertizorilor de integritate
Dar fiindcă este nevoie de liniște într-o perioadă preelectorală, cei care arată disfuncționalitățile sistemului sunt, al fel ca sub pesediști, poftiți pe ușă afară.
Vezi cazul directoarei DSP Suceava a cărei delegare ar fi trebuit să se termine la 1 iulie dacă nu arăta presei cum au fost raportate greșit infectările ce au dus la carantinarea unui întreg județ.
Dar cel mai elocvent este cel al polițistului sindicalist Valer Kovacs din Timișoara care a denunțat presiunea pusă pe oamenii legii pentru a da cât mai multe amenzi în pandemie. Noroc că presa s-a ținut de caz până când a fost repus în funcția din care fusese destituit abuziv acum câteva zile după 6 sancțiuni disciplinare aplicate la foc automat în decurs de nici o săptămână. Oricum, mai mult ca sigur, niciunul dintre cei care au decis destituirea sa umilitoare, fără drept la pensie de serviciu, nu va păți nimic. Nici măcar o destituire..
20. Miluirea mass-media
Și fiindcă articole de felul celui de mai sus trebuie să fie cât mai rare spre deloc, s-a apelat la o metodă folosită cu succes și de pesediști: miluirea mass-media.
Pe motiv de criză, se oferă o „mită” deghizată de vreo 50 de milioane de euro. Și intenționat folosim termenul mass-media fiindcă presă adevărată există mult mai puțină. Grosul sumei – 47% – se duce la televiziunile naționale, deci locurile unde guvernanții își pot asigura cel mai ușor un PR (public relations) preelectoral în loc de o presă critică.
Oricum, criteriile au fost făcute astfel încât banii să se împartă după rating, nu după personalul angajat, jurnaliști care trebuie ajutați fiindcă sunt și ei niște bieți salariați. În felul acesta, chiar și în presa online, sunt favorizate tabloidele și agregatoarele de știri, colportatorii de clickuri, nu creatorii de conținut original.
Deci, dacă te iei după logica guvernului Orban, munca celor de la tabloide valorează de câteva zeci de ori mai mult decât a celor de la publicații de investigații, iar a celor din televiziuni de câteva mii de ori mai mult decât a jurnaliștilor din presa locală de unde vin cel puțin jumătate din subiectele zilei…
În cazul Alternativa – Jurnalism fără mogul, și dacă am fi corespuns condițiilor – adică să fi fost jurnaliști angajați cu contract de muncă, nu niște idealiști ce scriu deocamdată pe contracte de voluntariat cu Asociația pentru Afirmarea Libertății de Opinie (ALO) – ne revenea o sumă ridicolă.
În ciuda numărului mare de cititori pentru o redacție de trei inși, ne-ar fi revenit doar un „ajutor” ridicol de vreo… 250 de lei lunar. De vreo 10 ori mai puțin decât ne-a donat o cititoare fidelă stabilită în străinătate sau de 100 de ori mai puțin decât suma acordată de Inițiativa pentru Știri a Google (Google News Initiative) unei publicații ca a noastră ca să-și revină din această criză.
Desigur, indiciile ce se pot aduna în listă sunt mult mai multe, dar am zis să fie deocamdată doar 20, să poată fi numărate pe degete, chiar și cele de la picioarele cu care se guvernează dacă este cazul.
Fiindcă următorul indiciu foarte important este fix despre „deget”, adică digitalizarea României. Într-un material următor, vom vorbi în detaliu, cu exemple concrete, despre cum ne-am fi putut alege măcar cu această evoluție dacă modernizarea relației cu instituțiile n-ar fi fost doar una de fațadă, aruncată la coș imediat ce s-a ieșit din starea de urgență.
Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, poți s-o faci aici. Sau dă un click mai jos, spre contul nostru de Patreon, pentru a ne ajuta cu o donație. Mulțumim!
