Acuzații grave la adresa șefilor Apă Canal | Muncitorii căzuți în canalul colector de pe faleză au fost trimiși la moarte!

In Actual, Local

Accidentul de muncă produs astăzi (marți), la stația de pompare de pe faleză, scoate la iveală grave nereguli care se produc în interiorul Apă Canal Galați. Această societate de stat, care an de an înregistrează profituri uriașe, nu este în stare să asigure condiții elementare de muncă salariaților, obligându-i să intre în adevărate capcane ale morții.

Doi muncitori de la Apă Canal Galați au leșinat marți, la prânz, în interiorul Stației de Pompare de la Elice și numai o minune a făcut ca aceștia să fie scoși în viață din canalul colector aflat la 7 metri adâncime. Muncitorii, în vârstă de 51, respectiv 55 de ani, s-au lovit destul de rău după ce au căzut de pe o scară, fiind salvați de câțiva colegi care i-au scos cu funiile din canalul colector.

Victimele au fost transportate la spital, toată lumea a răsuflat oarecum ușurată, însă în urma acestui accident care e putea termina tragic au rămas o grămadă de întrebări fără răspuns.

Potrivit unor surse care doresc să își păstreze anonimatul, cei doi muncitori nu aveau ce să caute în canalul colector. Și asta pentru că ei sunt de la Serviciul Canalizare, nu de la Pompare. De altfel, conform acelorași surse, muncitorii nu aveau ordine de lucru semnate de șefi pentru a intra în canal.

Din cauza condițiilor periculoase existente în unele canalele colectoare, acolo unde din cauza sistemului de ventilație aproape inexistent totul este umed, ruginit și cu apa șiroind pe lângă cablurile de înaltă tensiune, salariații de la Sectorul Stații Pompare Ape Uzate (electricieni, mecanici etc.) refuză de multe ori să intre în canal. Așa s-a ajuns ca doi amărâți de la Sectorul Canalizare să fie obligați să pătrundă în stația de pompare fără a fi echipați corespunzător.

Apă Canal tace mâlc atunci când situația devine „delicată”

ITM Galați are obligația să verifice dacă victimele de astăzi (marți) au primit măști pe inventar, iar șefii Apă Canal ar trebui să facă publice copii după fișele de inventar (cu echipamentul primit de fiecare muncitor) din care să rezulte că oamenilor li s-au dat și măști. Din informațiile noastre, acest lucru nu s-a întâmplat, adică muncitorii nu au primit măști pe inventar.

În mod normal, curățarea grătarului care oprește diversele mizerii care vin în rețea ar trebui să se facă automat. Numai că de ceva vreme acest sistem nu mai funcționează (deh, nu sunt bani la Apă Canal!), așa că totul se face manual. Doi muncitori intră în canal cu cizme până la șold și curăță grătarul cu niște cârlige. Asta dacă nu leșină între timp.

Am încercat să obținem și punctul de vedere al Apă Canal Galați. Inițial, am sunat-o pe d-na Cornelia Arnăutu (purtător de cuvânt Apă Canal) pentru a-i expune problemele pe care le-am semnalat mai sus, în articol. Nu ne-a răspuns, așa că i-am transmis întrebările noastre prin SMS. De atunci au trecut  mai bine de două ore și nu am primit niciun răspuns de la Apă Canal. Ciudat, Apă Canal reacționează prompt atunci când trebuie să raporteze că a mai montat jumătate de metru de țeavă prin oraș. În schimb, când e vorba să explice ce căutau cei doi muncitori în canalul colector, se așterne subit liniștea.


Dacă vrei ca în Galați să mai existe jurnaliști independenți, poți ajuta Alternativa – Jurnalism fără mogul să continue! Află cum

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu